Ecosistemul unei peșteri

INTRODUCERE

Prin peșteră se înțelege orice gol natural aflat în scoarța Pământului. Este vorba de goluri naturale, căci omul sapă mine, galerii, puțuri, tunele, dar nu peșteri. În același sens cu „peștera" se folosesc de multe ori cuvintele „cavernă" și „grotă". Unele peșteri păstrează urme de viețuire ale omului preistoric.

Formarea peșterilor a început de când pe Pământ a căzut prima picătură de ploaie. Este nevoie de mii de ani pentru ca ploaia să poată săpa o peșteră așa cum sunt cele care pot fi văzute astăzi.

O curiozitate este faptul că suprafața unei peșteri nu intră în calculul suprafeței zonei în care se află. Este pur și simplu neglijată. O singură cutumă veche prevede că suprafața terenului de la gura peșterii continuă în subteran până când nu se mai vede lumina soarelui. Aceasta dă drept proprietarului terenului de la intrare să folosească suprafața bariurilor sau zona vestibulară a peșterii. În Munții Apuseni bariurile și primele săli de peșteră aflate în apropierea caselor sunt amenajate ca grajduri sau depozite. În alte locuri au fost construite case, mănăstiri sau castele. [1]

Biospeologia este disciplina speciala care se ocupa studiul viețuitoarelor din peșteri. Bazele acestei ramuri a speologiei au fost puse de Emil Racovița in moderabilul Eseu din 1907.Tot el a fost cel care la 26 aprilie 1920 a înființat la Cluj primul Institut de Speologie din lume. Importanta peșterilor pentru biologie consta in faptul ca ele reprezintă un mediu de viată specializat, un refugiu, cu factori foarte puțin variabili si extremi: întuneric veșnic si total, umezeala mare temperatura aproape constanta , hrana putina.

Condițiile riguroase de viată determina la animalele de peștera un metabolism scăzut si o funcționare a organismului cu o intensitate redusa. S-a constatat ca animalele specifice peșterilor(cele denumite troglobionte) consuma de 4 pana la 6 ori mai puțin oxigen decât rudele apropiate care trăiesc la exterior. Au o activitate motrice scăzută, stand mult timp imobile .Animalele troglobionte sunt in majoritatea lor depigmentate, adică albicioase, gălbui sau translucide. Un alt caracter specific al acestor animale este anoftalmia, adică lipsa organelor vizuale. Nu este vorba de cecitate ,adică de orbire ci de regresiunea însăși a aparatului vizual.

Un al treilea caracter care din punct de vedere statistic apare mai frecvent la animalele cavernicole este morfologiei generala: talie mai mare, corpul mai gracil, apendicele(antenele si picioarele)mai mari decât la rudele de la exterior, iar la insectele zburătoare, lipsa aripilor membranoase.

Biologia reproducerii este si ea mai puternic modificata la animalele troglobionte. Se constata o încetinire a ciclului vital comparativ cu speciile înrudite de suprafața, încetinire care rezulta din prelungirea stadiilor embrionar si nimfa si care duce in ansamblu la o prelungire a vieții. În felul acesta peșterile își dovedesc din plin importanta ca laboratoare naturale in care se pot surprinde unele dintre mecanismele cele mai subtile ale evoluției.

Majoritatea speciilor troglobionte reprezintă capete finale de evoluție si pentru ele subteranul, prin valorile limita, dar constante constitui un refugiu. Multe din viețuitoarele de peștera mai au rude apropiate la exterior, care permit încontinuu comparații, însă exista unele care nu mai au nici un fel de astfel de rude. Acestea sunt adevărate fosile vii, ce reprezintă verigi in sistemul de evoluție si dispărute de mult de pe suprafața solului.

Si din punct de vedere ecologic peșterile au o mare importanta, constituind un model de studiu pentru mediile relativ simple. Lipsa luminii determina la rândul ei lipsa producătorilor primari(a plantelor verzi)iar ciclul clasic de la suprafața Terrei mineral-autotrof-heterotrof-bacterii-mineral are o derivație subterana pornind de la heterotrof. Peșterile sunt adevărate insule care au evoluat fără multe influente si amestecuri străine. Așa se face ca la noi in tara, din cele 200 de specii si rase troglobionte 97% nu exista decât in Romania,66% au fost găsite doar într-o singura pestera,21% in doua,6% in trei,7% in mai mult de patru peșteri.

De la ideea ca peșterile sunt laboratoare naturale s-a născut ideea de a cerea un laborator artificial intra-un mediu natural, adică într-o peștera. În Romania in peștera Cloșani din Munții Mehedinți a fost inaugurat in 1959 un laborator de cercetări biospeologice.[2]