Ecotehnologii de protecție a mediului

INTRODUCERE

Ingineria mediului sau protecția mediului în industrie este o preocupare permanentă a inginerilor de azi, datorită condițiilor impuse de integrarea României în Uniunea Europeană.

Ea studiază tehnologii curate, adică tehnologii de prelucrare care să aibă un impact asupra mediului cât mai mic. De asemenea, analizează metode și elaborează metode noi de epurare. Prin acest proces de epurare, se dorește îndepărtarea efectelor negative pe care agenții poluanți, deja existenți în ecosistem, îl au asupra mediului. O altă componentă a acestui domeniu o constituie tehnologiile de filtrare, prin intermediul cărora se urmărește reducerea emisiilor de noxe prin așezarea unor elemente filtrante la capătul țevilor de evacuare.

Absenţa conştiinţei ecologice a populaţiei, neglijenţa şi ignoranţa, dar mai ales preocuparea redusă sau inexistentă a factorilor de decizie pentru problemele mediului ambiant au fost şi sunt suportul ideii potrivit căreia ecosfera are capacităţi nelimitate de a absorbi şi de a neutraliza agenţii poluanţi. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că adevărul este cu totul altul şi că sunt tot mai frecvente cazurile în care cantitatea de poluanţi depăşeşte capacitatea naturală de anihilare a acestora, iar ecosistemele se degradează puternic, modificările intervenite putând determina însăşi distrugerea acestora.

CAP. I GENERALITAȚI

1.1. MEDIUL. CALITATEA MEDIULUI. CLASIFICAREA MEDIULUI

Mediul reprezintă totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici, biologici, dintr- un loc dat, cu care un organism vine in contact. Acești factori sunt de fapt: temperatura, umiditatea, solul, apa, magnetismul terestru, peisajul, alte organisme, etc. Noțiunea de mediu este sinonimă cu mediu inconjurator. ambiant, ecologic, de viata.

Prin calitatea mediului se întelege starea acestuia la un moment dat, rezultată din integrarea tuturor elementelor sale structurale și funcționale, capabile sa asigure o ambiantă satisfacatoare necesitaților multiple ale vieții omului.[1]

Cunoașterea calitații mediului inconjurator implică atat cunoașterea, cat și analiza unui numar foarte mare de aspecte. Inițial se aprecia doar prin potențialul natural al mediului. delimitat pe zone geografice: polare, subpolare, temperate, ecuatoriale, deșerturi, regiuni muntoase inalte. Odată cu dezvoltarea putemică a civilizației uniane, cu mamfestari de poluare tot mai frecvente, cu implicații profunde, complexe. conceptul de calitate a mediului s-a diversificat, referindu-se la calitatea aerului, apei și solului. S-au stabilit condiții riguroase de calitate, prin standarde la nivel național și internațional. Standardele referitoare la protecția mediului, de tip național și cele ale Uniunii Europene au caracter obligatoriu (deci abaterile se penalizează conform legislației in vigoare) intr-o țara și, respectiv în țarile membre uniunii.[1]

Mediul natural are potențial pentru a rezista la diferite fonne și intensitați de presiune umană. Deci are un câmp de toleranța cu limite date de starea sa naturală și un câmp de impraștiere a diferitelor valori pe care le iau factorii considerați în detenninarea calitații lui.

Clasificarea mediilor are în vedere mai multe criterii, date fiind varietațile foarte mari:

a) Dupa componentele biologice se disting:

- mediul biotic. continând viețuitoarele;

- mediul abiotic, cu componente lipsite de viața sau azoic, craterele vulcanice. abisurile oceanice, apele poluate puternic. etc):

b) Dupa natura fizică:

- mediu terestru;

- aerian;

- acvatic.

c) Dupa natura chimică:

- medii dulcicole (lacuri, balți);

- salmastre (ape cu salinitate medie);

- sarate (mari. oceane);

- foarte sarate, ca în cazul Marii Moarte;