Ecoturismul în România - studiu de caz - Parcul Natural Porțile de Fier

Parcul Natural Porţile de Fier este o arie protejată înfiinţată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a III a - Zone Protejate, ca un teritoriu în care remarcabila frumuseţe a peisajelor şi diversitatea biologică pot fi valorificate în condiţiile păstrări nealterate a tradiţiilor, iar calitatea vieţii comunităţilor să fie rezultatul unor activităţi economice ale locuitorilor, deşfăşurate in armonie cu natura.

CAP 1 Ecoturismul Teoretizare a elementelor fundamentale

1.1 Ecoturismul.Concept si definire

ECOTURISMUL reprezinta activitatea prin care industria turistica, turistii, autoritatile si localnicii coopereaza pentru organizarea si desfasurarea unor calatorii responsabile în zone autentice, pentru a admira bogatia ecologica, pentru a studia, pentru a întelege si a se bucura de natura si de diversitatea culturala, într-o maniera care nu exploateaza resursele si care va tine cont de impactul asupra mediului si de sustinerea pe care o poate da acesta activitatilor produsului turistic si a bunastarii populatiei locale, în ideea de a mentine viabilitatea în arealul respectiv pe o perioada nedefinita de timp.

Ecoturismul este văzut ca o formă de turism alternativ şi trebuie să includa spre definire urmatoarele elemente

a.produsul are la bază natura şi elementele sale;

b.managementul ecologic în slujba unui impact minim;

c.contribuţie la conservare;

d. contribuţie la bunăstarea comunităţilor locale;

e. educaţie ecologică

Astfel ecoturismul poate fi definit:

„ forma de turism cu cel mai scăzut impact asupra naturii, ce contribuie la protejarea speciilor şi habitatelor lor fie direct prin conservare fie indirect prin generarea de resurse financiare pentru comunităţile locale suficiente pentru a le determina pe acestea să le aprecieze valoarea şi în consecinţă să le protejeze ca surse de venit.“ (Goodwin, 1996).

„ forma de turism durabil la baza căruia stau resursele naturale, care se concentrează în special asupra aprecierii şi cunoaşterii naturii şi care se bucură de un management etic de impact redus, opus consumului, orientat în a susţine comunitatea locală (la nivel de control, beneficii şi dimensiune). Are loc de obicei în spaţii naturale şi contribuie în mod obligatoriu la conservarea şi protecţia acestora.“ (Fennell, 2003)

1.2. Principii de acţiune ecoturistică

Următoarele principii au fost stabilite şi promovate de Asociaţia de Ecoturism din România (AER), pe baza a două modele internaţionale: Programul de Acreditare pe Natură şi Ecoturism dezvoltat de Asociaţia de Ecoturism din Australia, şi Nature's Best, sistemul de certificare al Asociaţiei de Ecoturism din Suedia. În abordarea AER , aceste principii ar trebui să fie puse în aplicare de către cei care oferă produse ecoturistice, dar şi de cei care planifică dezvoltarea unei zone bazate pe ecoturism:

1. Ecoturismul se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe experienţa directă şi personală a turiştilor în natură;

2. Ecoturismul se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe experienţa directă şi personală a turiştilor în natură;

3. Ecoturismul oferă cele mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere al conservarii naturii şi dezvoltarii durabile. Produsul ecoturistic se desfăşoară şi este condus astfel încât să protejeze şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în care se desfăşoară;

4. Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale. Ecoturismul oferă modalităţi practice pentru bunul management şi protecţia ariilor naturale;

5. Oferirea ajutorului financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea deşeurilor lăsate de turişti sau contribuţii îndreptate catre organizaţiile de conservare;

6. Ecoturismul oferă contribuţii durabile privind dezvoltarea comunităţilor locale. Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri şi servicii locale şi folosirea facilităţilor locale;

7. Ecoturismul trebuie să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunităţii locale vizitate şi să contribuie la conservarea culturii şi tradiţiilor locale. Activităţile de ecoturism oferă în acelaşi timp contribuţii constructive pe termen lung acestor comunităţi;

8. Ecoturismul trebuie să răspundă aşteptărilor turiştilor. Potenţialii ecoturişti au un nivel înalt de educaţie şi de aşteptări, aşadar gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic este esenţial;

9. Marketingul pentru ecoturism oferă clienţilor informaţii complete şi responsabile care conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a gradului de satisfacere a turiştilor.

1.3. Criterii de clasificare şi valorificare a parcurilor şi rezervaţiilor naturale

Parcurile naţionale (Franţa, România etc.) cuprind trei categorii de teritorii : parcul propriu-zis, rezervaţia integrală, zona periferică sau preparcul.

Parcul propriu-zis protejează flora, fauna şi mediul natural; activităţile umane sunt supuse unui regim special; se practică turismul.

Rezervaţiile integrale pot fi constituite în interiorul parcului naţional, ca un areal singular, iar dacă apare necesitatea unei protecţii speciale, arealul este divizat în mai multe puncte. În aceste zone există interdicţii de circulaţie a turiştilor.

Zonele preparc se află în jurul parcului cu scopul de a pune la dispoziţia tuturor aceleaşi obiective naturale. Aceste areale grupează sediile administrative şi dotările turistice. În prezent, în România există un parc naţional - Munţii Retezat (54000 ha) Sunt propuse spre construire 11 parcuri naţionale : Delta Dunării cu 220000 ha, Ceahlău cu 22704 ha, Pietrosul Rodnei cu 63696 ha, Căliman cu 20120 ha, Piatra Craiului cu 20183 ha, Cozia cu 21400 ha, Domogleg-Valea Cernei cu 63580 ha, Cheile Nerei-Beuşniţa cu 45561 ha, Semenic-Cheile Caraşului cu 37035 ha, Cheile Bicazului-Lacul Roşu cu 17335 ha, Munţii Apuseni cu 53880 ha.