Elemente de Tehnologie Ecologica pentru Intretinerea Plantatiilor Viticole

Imagine preview
(10/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Elemente de Tehnologie Ecologica pentru Intretinerea Plantatiilor Viticole.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 95 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Ecologie

Cuprins

Capitolul 1 INTRODUCERE.5
1. Sisteme de agricultura.5
1.1. Definirea notiunii de Sistem de agricultura .5
1.2. Sistemele de agricultura si aplicarea îngrasamintelor.8
1.2.1. Sistemul de agricultura conventionala.9
1.2.2. Sistemul de agricultura alternativa.11
1.3. Agricultura durabila.20
1.4. Agricultura de precizie.23
1.5. Sisteme integrate de agricultura.24
Capitolul 2 FERTILIZAREA CU MATERII ORGANICE A VITEI DE VIE.28
2.1. Generalitati.28
2.2. Îngrasamintele de ferma.30
2.2.1. Gunoiul de grajd.32
2.2.2. Gunoiul de pasari de curte.36
2.3. Composturile.37
2.3.1. Composturile de gunoaie menajere.39
2.3.2. Tescovina compostata.43
2.3.3. Composturile de ferma.47
2.3.4. Composturile din coarde de vita de vie.49
2.4. Namolurile decantate.51
2.5. Îngrasamintele verzi.53
Capitolul 3 .55
3.1. Ecosistemul viticol.55
3.2. Elementele ecosistemului.55
3.2.1. Biotopul.55
3.2.2. Biocenoza.56
3.2.3. Biosistemul altoi/portaltoi.56
3.2.3.1. Asezarea geografica.56
3.2.3.2. Relieful.56
3.2.3.3. Clima.57
3.2.3.4. Solul.65
3.3.1. Buruienile din spatiul de cultura.73
3.3.2. Bolile si daunatorii din spatiul de cultura.73
3.3.3. Alte organisme din sol.74
3.4. Subsistemul agrofitotehnic.74
3.5. Subsistemul socio-economic.74
3.6. Fertilizarea ecologica a vitei de vie.74
3.6.1. Consumul de elemente nutritive.74
3.6.2. Evaluarea necesarului de elemente nutritive.75
3.6.3. Fertilizarea organica.75
3.6.4. Fertilizarea cu îngrasaminte minerale naturale.77
3.7. Protectia ecologica a vitei de vie împotriva bolilor si daunatorilor.78
3.7.1. Combaterea bolilor criptogamice.78
3.7.2. Combaterea bacteriozelor.86
3.7.3. Combaterea carentei de fier.87
3.8. Efectele economice ale aplicarii tehnologiei ecologice de producere a strugurilor pentru vin.87
Capitolul 4 CONCLUZII SI RECOMANDARI.90
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA.92
Anexa 1.94
Anexa 2.94
Anexa 3.94

Extras din document

1. Sisteme de agricultura

În ultimele decenii, în literatura de specialitate agronomica abunda termeni ca cei de sistem, ecosistem, sistem natural, agroecosistem care au, fiecare, o anumita definitie si sfera de întelegere în legatura cu practica agronomica, cu cerintele societatii contemporane de asigurare a nevoilor de hrana, îmbracaminte si alte conditii de viata ale oamenilor.De aceea, consideram necesar ca înainte de a discuta despre sisteme de fertilizare a culturilor, sa aruncam o privire sumara asupra semnificatiei acestor termeni.

1.1.Definirea notiunii Sistem de Agricultura

Teoria sistemelor a fost elaborata de L. Von Bertalamffy în 1952, aceasta postulând universul este organizat în sisteme si ansambluri de elemente ce se afla în interactiune. Sistemele au cea mai ampla, mai cumprinzatoare si mai evidenta organizare în lumea organismelor vii, în acest domeniu vast fiind inclusa si agricultura, cu toate sferele sale complexe de activitate. Notiunea de sistem a aparut prima data în fizica, de unde a fost transferata, preluat, adaptata si explicata si în diverse ramuri ale biologiei.

Sistemele biologice sunt, prin definitie, sisteme structurale, adica poseda doua însusiri esentiale ce trebuie luate în considerare la definirea sistemelor din biologie, aceste însusiri fiind structura si functia. Structura se refera la componentele sistemului, iar functiile la interrelatiile dintre componente între ele si la relatiile sistemului la care ne referim cu sistemul în care acesta este integrat.

Asadar, prin functionalitate se întelege relatia unui sistem inferior dat cu sistemul ierarhic imediat superior acestuia, ceea ce se poate exemplifica prin relatia ce exista între o populatie dintre o specie de plante spontane, cu biocenoza din care acestea fac parte, iar prin structura se defineste entitatea vizibila sau componentele sistemului, adica partea concret intuitiva.

Un sistem biologic dat se situeaza pe o anumita trepta în totalitatea sistemelor biologice, adica aceasta este integrat pe un anumit nivel al ansamblului sistemelor biologice. Astfel, o planta sau un alt organism pluricelular are integrat în el o ierarhie întreaga de sisteme, începînd de la cele subatomice (ioni), continuând cu cele atomice, molecule si trecând apoi la organite ale celulelor, la celule, tesuturi, organe, complexe de organe si sfârsind cu individul ca atare. Si tot la fel, planta respectiva se afla, în anumite conditii de mediu, într-o anumita alta asociatie cu alte specii de plante spontane sau cultivate. Din cele spuse rezulta ca în asa numita integrare a sistemului biologic sunt cuprinse atât sisteme nebiologice, care în exemplul dat sunt reprezentate de atomi si molecule, cât si de sisteme biologice, care în acelasi exemplu sunt celulele sau tesuturile, fara a tine seama de gradul lor de generalitate.

Sistemele biologice sunt sisteme deschise informationale, care au capacitatea de autoconservare, autoreproducere, autoreglare si autodezvoltare de la formele simple la cele complexe de organizare, al caror comportament antientropic le asigura stabilitate în relatiile lor cu alte sisteme (N. Botnariuc, 1974). Unitatea biologica de baza în sistematica plantelor si animalelor este specia, care aparent are o valoare statica, în realitate fiind maleabila, adaptativa si evolutiva.

În functie de gradul de înrudire, organismele superioare (plante, animale) au fost sistematizate si încadrate în genuri, acestea în familii, familiile în ordine, ordinele în clase si ramuri, iar ultimele în încrengaturi. Unitatile subordonate speciei sunt subspecia, varietatea sau rasa si forma, toate aceste subunitati fiind numite taxoni.

Lumea vie este alcatuita nu doar din niveluri de integrare, ci si din niveluri de organizare. S-au stabilit 5 niveluri de organizare a sistemelor biologice:

1)nivelul individual, reprezentat prin indivizi biologici;

2)nivelul populational sau de specie si de populatie caracterizat prin relatii interspecifice între indivizi;

3)nivelul biocenotic, reprezentat prin biocenoze, a caror trasatura specifica o constituie relatiile interspecifice;

4)nivelul complexelor de biocenoze (macrobiocenoza) ce cuprinde un complex de biocenoze, caracterizat prin relatii interbiocenotice;

5)nivelul biosferei, care se refera la totalitatea materiei vii de pe Pamânt, ce functioneaza ca un sistem la scara planetara;

Sistemul agricol. Biosfera are o organizare sistemica, iar agricultura, ca o componenta a biosferei, poate fi privita ca un sistem aparte, agricol sau agrosistemul.

Notiunea de sistem face parte din sfera de gândire si cercetare a domeniului formulat sub numele de ecologie. Termenul ecologie a fost definit de zoologul Ernst Haeckel (1834-1919) ca fiind stiinta conditiilor luptei pentru existenta si a economiei naturii, prin economia naturii întelegându-se modul în care se realizeaza substanta vie repartizata pe specii de vietuitoare si cum aceasta circula pâna la biodegradarea sub actiunea microorganismelor.

În centrul definitiei data de Haeckel în 1866 sta principiul interactiunii, ca veriga funfamentala între diferitele niveluri de organizare a lumii organismelor vii, de aceea vechea conceptie a lui Haeckel despre  economia naturii este integrate în conceptia contemporana despre organizarea sistemica a materiei vii, ceea ce înseamna ca ecologia poate fi definita ca o stiinta a interactiunilor între sistemele supraindividuale. Se vorbeste astazi despre o ecologie marina, o ecologie a apelor continentale si o ecologie terestra.

Ecologia este definita astazi ca fiind stiinta ecosistemelor (oikos = casa, loc de viata, în greceste) si logos = stiinta, adica stiinta care studiaza modul de existenta a vietuitoarelor la ele acasa, adica în conditiile lor naturale. Biologul Grigore Antipa (1867-1944), a intermeietorului Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti, care a elucidat problemele productivitatii piscicole în Lunca si Delta Dunarii si a pus bazele scolii românesti de hidrobiologie si ihtiologie, a fost unul din favoritii lui Haeckel, sub îndrumarea caruia s-a trecut teza de doctorat cu  magna cum laude .

Ecosistemul. Un ecosistem este un spatiu sau teritoriu delimitat oarecum arbitrar pe baza a doua componente esentiale care-l caracterizeaza:

a) componenta abiotica, reprezentata prin conditiile naturale de clima, sol, geografice si geomorfologice care formeaza ceea ce se numeste biotop, si

b) componenta biotica sau oeganica, reprezentata prin vietuitoarele ce traiesc pe un anumit teritoriu si care poarta numele de biocenoza sau comunitate.

Fisiere in arhiva (1):

  • Elemente de Tehnologie Ecologica pentru Intretinerea Plantatiilor Viticole.doc