Energii regenerabile

Scurt istoric al energiei

În perioada de început a omenirii singura sursă de energie, pe scară largă, de care omul putea să dispună, în afară de forţa umană sau animală, era soarele, singurul care putea să furnizeze lumină şi căldură. Descoperirea focului, utilizat pentru prepararea hranei, pentru încălzire în perioadele reci, precum şi îmbunătăţirea progresivă a tehnicilor de producere a uneltelor sau armelor, transmise din generaţie în generaţie, au permis oamenilor să descopere şi alte mijloace mai uşor de folosit. Inventarea roţii şi utilizarea vântului pentru propulsia nave lor a permis unor popoare să cucerească şi să ducă în sclavie alte populaţii, utilizate în esenţă ca sursă ieftină de energie pentru diverse lucrări, să descopere noi teritorii şi, care în definitiv au servit la dezvoltarea a numeroase civilizaţii. Sistemele cu roată utilizând forţa motrice a cursurilor de apă şi a vântului au fost larg utilizate pentru pomparea apei, măcinarea grâului şi prelucrarea materiilor prime necesare obţinerii materialelor textile. Aceste sisteme au devenit astfel, alături de lemn şi cărbune, principalele surse de energie ale antichităţii şi a evului mediu.

Începutul secolului al 18-lea a fost marcat de descoperirea revoluţionară a maşinii cu abur, care a permis practic realizarea tuturor tipurilor de lucrări mecanice şi repetitive, oricare ar fi fost locul (pe uscat sau pe mare) sau climatul. Primele maşini cu abur aveau un randament foarte scăzut, pentru că nu utilizau în mod real decât mai puţin de 2% din energia folosită, restul de 98% fiind energie pierdută. Alt inconvenient al maşinii cu abur faţă de sistemele utilizând apa sau vântul este acela că maşina cu abur avea nevoie de combustibil pentru funcţionare. Cu cât maşina era mai mare, cu atât ea consuma mai mult. Această constatare a fost cea care a dus la primele cercetări pentru conservarea energiei, conservarea fiind exprimată în creşterea randamentului.

Expansiunea satelor şi oraşelor facilitată de construcţia de căi ferate, a dus la creşterea utilizării cărbunelui drept combustibil. Astfel, în 1900, adică în mai puţin de un secol, producţia mondială de cărbune (estimată la 10 milioane tone în 1800) s-a mărit de 100 de ori.

Extracţia petrolului a crescut odată cu inventarea motoarelor cu ardere internă şi a dus la ameliorarea randamentului energetic a combustibililor fosili. Gazul natural, considerat la început ca un reziduu al extracţiei petroliere, a devenit ulterior foarte preţios pentru iluminat şi încălzit.

Chiar dacă se cunoştea din antichitate comportarea particulelor încărcate cu electricitate, a trebuit să se ajungă la sfârşitul secolului al 19-1ea şi să se inventeze motoarele electrice pentru ca electricitatea să fie utilizată la maşini şi în locuinţe. Această invenţie, cuplată cu aceea a bateriilor reîncărcabile, a permis utilizatorului posibilitatea de a efectua diverse tipuri de lucrări absolut independent.

Secolul 20 a fost martorul unor impresionante schimbări tehnologice, dar şi a unei creşteri exponenţiale pe plan demografic şi al consumului de energie. Cursa pentru productivitate industrială sau individuală, utilizarea automobilelor, avioanelor şi navelor pentru transporturi, precum şi cele două războaie mondiale au afectat sever rezervele de combustibili fosili. Este interesant deceniul 1960/1970 prin creşteri economice accentuate la care a contribuit şi oferta mare de energie primară la preţuri avantajoase. Creşterea importantă a consumului de energie şi participarea importantă a hidrocarburilor a determinat accentuarea dependenţei de import a celor mai multe ţări, îndeosebi a celor dezvoltate, de anumite zone ale globului.

Ultimii ani ai celui de-al treilea sfert al veacului XX sunt marcaţi de izbucnirea crizei petrolului din 1973/1974, însoţită de salturi mari ale preţurilor, recesiune economică, inflaţie şi creşterea şomajului.

Deci, în al treilea sfert al veacului XX două fenomene energetice au avut efecte considerabile: boom-ul petrolier şi criza petrolului. Este de remarcat că boom-ul a estompat problema fundamentală a energeticii şi anume că se consumă prioritar hidrocarburi, resursă cu rezerve reduse şi nu se acţionează suficient pentru folosirea cărbunilor şi a resurselor reînnoibile.

Criza petrolului din 1973/1974, explozivă prin modul spontan de apariţie şi a condiţiilor care au declanşat-o (războiul arabo-israelian), a relevat dependenţa aprovizionărilor cu ţiţei a unei mari părţi a lumii de un număr mic de ţări, care prin voinţa lor unilaterală determină oferta şi preţul. Ţiţeiul a devenit astfel o marfă specială, a cărei procurare este condiţionată nu numai de legea cererii şi a ofertei, ceea ce provoacă mari perturbări socio-economice.

Centralele hidroelectrice şi producţia de electricitate prin fisiune nucleară au adus un răspuns la creşterea cererii de energie electrică, acestea dublându-se practic la fiecare 10 ani şi preţul energiei cunoscând o scădere constantă.

În cursul anilor 1970 şi 1980 punctul de vedere general admis a fost că diminuarea preţului energiei s-a produs cu preţul degradării mediului înconjurător. Centralele nucleare de la Three Mile Island şi de la Cernobîl au fost teatrul unor accidente grave, menţinând convingerea generală că astfel de catastrofe sunt posibile.