Fluviul Dunărea - caracteristici generale, importanță și cadru legislativ

În funcţie de repartiţia elementelor fizico-geografice şi caracterul regimului său hidrologic, Dunărea se împarte în trei sectoare :

Cursul superior

Cursul mijlociu

Cursul inferior

Regimul hidrologic şi temperatura apelor

-regimul hidrologic este caracterizat de importante variaţii de nivel şi de debit în cursul anului şi în decursul timpului.

-temperatura apelor Dunǎrii se aflǎ sub influenţa directǎ a temperaturii aerului şi într-o mǎsurǎ mai micǎ sub cea a factorilor locali.

Dunǎrea în România

Deoarece traversează o multitudine de regiuni naturale, cursul inferior este împǎrţit în 5 sectoare:

Defileul carpatic (144 km);

Sectorul sud-pontic (566 km);

Sectorul pontic oriental cu bǎlţi (195 km);

Sectorul predobrogean (80 km);

Sectorul deltaic (90 km).

Importanţa Dunǎrii

-importantă sursă de hidroenergie şi are un rol vital în agricultură, navigaţie şi industrie;

-adăposteşte o biodiversitate unică;

-are valoare ştiinţifică;

-are un rol important în reglarea climatului;

-potenţial turistic;

-valoare socioculturală.

Valoarea economică a Dunării

- pe lângă rolul considerat important în producţia agricolă, precum şi cel de sursă de apă pentru anumite industrii, Dunărea are şi o valoare intrinsecă. Ecosistemele de luncă au multiple funcţii ca surse de peşte, stuf, lemn, apă potabilă şi au un rol vital în captarea sedimentelor şi prevenirea inundaţiilor.

De milenii Dunărea îşi îndeplineşte statornic rolul „drumului mare” cunoscut, apreciat şi „bătătorit” de barcazuri feniciene, trireme greceşti, galere romane, corăbii şi caravele bizantine, galioane veneţiene, bolozane turceşti, şlepuri şi motonave în vremuri mai noi.

În secolul al XVIII-lea Dunărea era folosită drept cale de legătură comercială între naţiuni. Primul transport organizat de mărfuri a avut loc în anul 1830, de la Viena la Budapesta.

Începînd cu secolul al XIX-lea Dunărea devine ruta principală de comunicaţii dintre vestul industrial şi zona agrara din Peninsula Balcanică.

În cea de a doua jumătate a secolului XX navigaţia pe fluviu a fost mult îmbunătăţită. În numeroase zone fluviul a fost lărgit şi adîncit, iar realizarea unei serii de canale în lungul Dunării a sporit traficul fluvial. Primul dintre acestea este canalul românesc Dunăre – Marea Neagra, lung de 64 de km., pus în funcţiune în anul 1984. Dar cel mai important este probabil canalul german Main – Dunăre, care leagă Dunărea de Rhin şi în consecinţă Marea Neagră de Marea Nordului.

Din anul 1856 pînă la Cel de-al II-lea Război Mondial, fluviul Dunărea a fost administrat de către o Comisie Europeană formată din reprezentanţii fiecărui stat riveran. Scopul ei primordial era să faciliteze navigaţia pe tot cursul fluviului.

Comisia Europeană Dunăreană a fost recunoscută drept o forţă semilegislativă, dar numai referitor la inspecţia transportului fluvial. La mijlocul anilor '80 ai veacului trecut, a devenit clar că navigaţia nu este singura problemă prioritară. O importanţă din ce în ce mai mare au început să capete problemele ce ţin de calitatea apei. Astfel, în anul 1985, la Bucureşti (România) 8 ţări riverane au semnat „Declaraţia de Cooperare a Statelor Dunărene în domeniul problemelor ce ţin de managementul apelor Dunării”.

Statele riverane au elaborat o Convenţie de Cooperare în domeniul Protecţiei şi Utilizării Durabile a Fluviului Dunărea (DRPC), al cărei scop principal este de a asigura gospodărirea raţională şi durabilă a apelor de suprafaţă şi a celor subterane din bazinul dunărean.

Convenţia a fost semnată la 29 iunie 1994 de către 11 ţări riverane , dar a intrat în vigoare abia peste 4 ani, în octombrie 1998, cînd a fost ratificată de către 9 dintre părţile semnatare.

În baza Convenţiei menţionate a fost creată Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), organ format din reprezentanţii ţărilor riverane, împuternicit să asigure cooperarea asupra problemelor fundamentale de gospodărire a apelor şi să ia toate măsurile legale, administrative şi tehnice adecvate pentru a menţine şi a îmbunătăţi starea actuala a calităţii apei fluviului Dunărea.

Organizaţiile neguvernamentale şi alte grupuri de interes pot contribui la reducerea nutrienţilor şi substanţelor toxice din Bazinul Dunǎrii prin proiecte desfǎşurate atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional. Acest lucru este posibil în cadrul Programului de Parteneriat Comun pentru Bazinul Fluviului Dunǎrea, prin Programul de Granturi Naţionale şi Programul de Granturi Regionale de care este responsabil Centrul Regional pentru Europa Centralǎ şi de Est.