Forme neconvenționale de energie

1.1 Introducere

De la vechii greci ne-a rămas minunata legendă despre titanul Prometeu, care a răpit cerurilor focul şi l-a adus oamenilor. Nu este deloc complicat dispozitivul celor două beţişoare, din care unul poate fi învârtit repede într-o adâncitură a celuilalt cu ajutorul unui arc cu coardă. Dar cu ajutorul lui omul a putut să aprindă primul foc în faţa peşterii sale. Din acel moment putem începe numărătoarea pietrelor care măsoară drumul străbatut de către omenire în istoria sa până în zilele noastre. Acelaşi foc ce a ars cândva la intrarea în peştera omului care l-a biruit pentru prima dată este folosit şi de către oamenii din zilele noastre.

Focul a sporit într-o măsură uriaşă puterea omului asupra naturii, dar pâna la inventarea substanţelor explozive cu ardere rapidă şi a maşinii cu abur, posibilitatea de a înfaptui cu ajutorul lui lucru mecanic a fost foarte limitată. Focul îl apăra pe om de atacul fiarelor salbatice, îl încălzea pe om în noptile friguroase, fierbea hrana acestora, etc.

Apoi, în urma domesticirii animalelor, în decurs de multe veacuri, puterea animalelor, care s-a adăugat forţei musculare a omului, a fost principala sursă de energie.

Cucerirea energiei apelor-"cărbunele alb"- şi a energiei vântului a început, de asemenea din cele mai vechi timpuri, cu mii de ani în urmă. Vântul era însă un lucrator capricios, nesupus, uneori era fără vlagă iar palele morilor de vânt încremeneau în nemişcare, pe când alteori începea să sufle turbat, cu putere năpraznică. Apa, spre deosebire de vânt, era un lucrător a cărui acomodare se făcea mult mai uşor. Roata hidraulica a fost de-a lungul multor veacuri principala maşină universală de forţă folosită în industrie. Abia acum 200 de ani a apărut un nou soi de maşină universală, maşina termică de forţă, apoi ea a dus la apariţia altora cum ar fi turbinele cu abur, motoarele cu ardere internă, turbinele hidraulice şi, recent, motoarele de reacţie. Anii triumfului maşinii cu abur au fost denumiţi veacul aburului. Pe nesimţite, dar sigur, această trece în veacul electricităţii, in care trăim astăzi, şi care este urmat de era energiei atomice. A început istoria electrotehnicii, dar nu s-a terminat istoria maşinii cu abur; a şi început istoria energiei atomice, dar alaturi de ea a atins o mare înflorire hidroenergetică- iar aceasta, ţinand seama de vârsta vechii roţi hidraulice, are o existenţă de câteva mii de ani. Încet de tot s-a lărgit cercul izvoarelor de energie utilizate de om. Vantul, focul, apa- iată cele trei puternice forţe ale naturii de la care omul s-a invăţat să obţină, intr-o măsura mai mare sau mai mică, energia necesară nevoilor sale. Numai in ultimii ani, acestora li s-a adăugat şi energia nucleară.

Totuşi ar mai fi multe surse de energie pe care omul nu ştie să le exploateze, de exemplu: energia colosală a clădurii interne a globului, aşa numitul "carbune albastru"- energia mareelor, a fluxului şi refluxului oceanelor, energia razelor solare, a căror utilizare este însă abia la primele începuturi, energia fulgerelor din timpul furtunilor, energia radiaţiei cosmice...şi exemplele ar mai putea continua.

1.2 Energia regenerabila

Energia regenerabilă se referă la forme de energie produse prin transferul energetic al energiei rezultate din procese naturale regenerabile. Astfel, energia luminii solare, a vânturilor, a apelor curgătoare, a proceselor biologice şi a căldurii geotermale pot fi captate de către oameni utilizând diferite procedee. Sursele de energie ne-reînnoibile includ energia nucleară precum şi energia generată prin arderea combustibililor fosili, aşa cum ar fi ţiţeiul, cărbunele şi gazele naturale. Aceste resurse sunt, în chip evident, limitate la existenţa zăcămintelor respective şi sunt considerate în general ne-regenerabile.

Dintre sursele regenerabile de energie fac parte:

• energia eoliană

• energia solară

• energia apei

o energia hidraulică

o energia mareelor

• energia geotermică

• energie derivata din biomasa: biodiesel, bioetanol, biogaz

Toate aceste forme de energie sunt valorificate pentru a servi la generarea curentului electric, apei calde, etc.

Investiţiile globale anuale în energia regenerabilă au crescut în ultimii ani de la 39 de miliarde de dolari în 2005 la 55 de miliarde de dolari în 2006, in 2007 investiţiile atingand un nivel de 100 miliarde dolari.Conform unei directive a Uniunii Europene, statele membre trebuie să amestece treptat combustibilul tradiţional utilizat în transport cu biocombustibil, astfel încât, până în 2010, biodieselul să reprezinte 5,75% din motorina de pe piaţă, urmând ca, în 2020, ponderea să crească la 20%.

1.3 Energia eoliana

Energia eoliană este o sursă de energie regenerabilă obtinuta din puterea vântului. La sfârşitul anului 2006, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 73904 MW, acestea producând ceva mai mult de 1% din necesarul mondial de energie electrică.

Deşi încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea ţărilor, producţia energiei eoliene a crescut practic de cinci ori între 1999 şi 2006, ajungându-se ca, în unele ţări, ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ: Danemarca (23%), Spania (8%), Germania (6%).