Gestiunea Integrată a Deșeurilor de Ambalaje

I. Introducere

Deşeurile reprezintă una din problemele cele mai acute legate de protecţia mediului.

În fiecare an se generează mari cantităţi de deşeuri atât din producție cât şi de la populaţie: deşeurile municipale nepericuloase şi periculoase (deşeurile menajere şi asimilabile din comerț, industrie şi instituții), la care se adaugă alte câteva fluxuri speciale de deşeuri: deşeurile de ambalaje, deşeurile din construcţii şi demolări, nămoluri de la epurarea apelor uzate, vehicule scoase din uz şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice care au un mod de gestionare specific.

Gestionarea deşeurilor cuprinde toate activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor. Conform Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor, principiile care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor sunt:

- principiul protecţiei resurselor primare, bazat pe conceptul de dezvoltare durabilă, care stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor primare, prin utilizarea materiilor prime secundare;

- principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive, conform căruia activităţile de gestionare a deşeurilor trebuie să ţină cont de stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele pentru protecţia mediului şi fezabilitatea din punct de vedere economic;

- principiul prevenirii, care stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor în următoarea ordine: minimizarea cantităţilor de deşeuri generate, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu;

- principiul poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al responsabilităţii utilizatorului, care stabileşte obligativitatea suportării costurilor de gestionare a deşeurilor de către generatorul lor;

- principiul substituţiei, care stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu altele nepericuloase în vederea reducerii cantităţilor de deşeuri periculoase generate;

- principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei, conform căruia deşeurile trebuie tratate şi eliminate cât mai aproape de locul generării lor, iar exportul de deşeuri periculoase este posibil doar în acele ţări care deţin tehnologii adecvate de eliminare;

- principiul subsidiarităţii, care stabileşte acordarea de competenţe astfel încât deciziile în domeniul deşeurilor să fie luate la cel mai mic nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional;

- principiul integrării, care stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din activităţile social-economice care le generează.

Atât la nivel european cât şi naţional, problematica deşeurilor de ambalare este studiată cu atenţie în scopul găsirii celor mai bune soluţii pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător prin stabilirea căilor şi mijloacelor de valorificare a deşeurilor de ambalare în faza post-consum.

În societatea de azi, ambalarea este atotcuprinzătoare şi esenţială. Fără ambalare materialele ar fi în dezordine şi ineficiente. În ciuda importanţei şi rolului - cheie pe care ambalajele îl joacă, ele sunt considerate adesea un rău necesar sau un cost nedorit.

În plus, ele sunt considerate de unii consumatori drept ceva inutil, o pierdere serioasă de resurse şi o ameninţare pentru mediu.

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului, legată de evoluţia modurilor de viaţă şi de consum şi bazată pe tehnologiile de vârf, este însoţită de costuri ridicate asociate fazei post-utilizare, de un multiplu impact asupra mediului şi uneori chiar de contestarea lui datorită risipei înregistrate.

Ambalajului i se cere să devină un permanent subiect al unei sfidări tehnice, industriale: el trebuie să fie uşor, recuperabil, reciclabil.

Pentru alegerea adecvată a unui ambalaj trebuie să se ţină seama de poziţia acestuia într-unul din stadiile în care se poate afla după îndeplinirea misiunii sale:

- refolosirea materialului ca atare;

- utilizarea deşeurilor ca materii prime pentru sectorul de ambalaje;

- utilizarea ca materii prime pentru alte sectoare;

- reciclarea biologică prin compostare (deşeuri de hârtie, carton, lemn);

- eliminarea prin incinerare cu recuperare de energie etc.

În ţările europene, activitatea de recuperare şi reutilizare se bazează pe iniţiativa particulară, care este însă sprijinită de stat prin pârghii financiare şi reglementări care au rol stimulativ în această direcţie, evidenţiind legătura strânsă dintre aspectele economice şi cele ecologice.

Atenţia deosebită care este acordată acestei activităţi derivă şi din aceea că, în condiţiile unei limitări de materii prime şi materiale, ambalajul reprezintă 5-10% din valoarea produselor, constituind în acelaşi timp şi o sursă de poluare a mediului înconjurător.

Ambalajele abandonate constituie, adevăraţi poluanţi ai mediului, ele având o pondere destul de însemnată în deşeurile menajere.

Legislația europeană cât și cea românească interzice abandonarea, înlăturarea și eliminarea necontrolată a deșeurilor. Se acţionează pentru valorificarea acestora prin reciclare, reutilizare, recuperare sau orice alt proces vizând obținerea de materii prime secundare sau utilizarea deșeurilor ca sursă de energie.

II. Colectarea selectivă a deșeurilor

Deşeurile menajere conţin cantităţi apreciabile de materiale refolosibile ce pot fi colectate şi valorificate.

În prezent, există tehnologii moderne şi instalaţii complexe care fac posibilă transformarea deşeurilor în materii prime.

Domeniul în care există cele mai multe materiale refolosibile este cel al locuinţelor din oraşe, acest lucru fiind foarte evident într-o societate de consum cum tinde să devină şi ţara noastră.

Colectarea selectivă a deşeurilor este un procedeu ce permite reciclarea diferitelor tipuri de materiale: hârtie-carton, sticlă, aluminiu, metale neferoase, materiale organice şi este o metodă foarte avantajoasă din punct de vedere economic. (figura 1).

Figura 1. Colectarea selectivă

Colectarea selectivă a deşeurilor se poate face la sursa de generare fie pe tipuri de deşeuri, fie mixt - combinând iniţial două sau trei tipuri de deşeuri şi separându-le ulterior.

În aproape toate ţările comunităţii europene, colectarea selectivă a deşeurilor se aplică cu bune rezultate. Pentru obţinerea aceloraşi rezultate, în ţara noastră se încearcă următoarele:

- amplasarea unor containere destinate colectării selective în zonele de depozitare a deşeurilor (figura 2);

- pregătirea populaţiei în vederea colectării selective;

- realizarea circuitelor complete de tip colectare-reciclare;

- refolosirea materiei prime.

Colectarea selectivă a deşeurilor se impune datorită următoarelor raţiuni:

- recuperarea mai uşoară a materialelor refolosibile;

- posibilitatea utilizării în agricultură a deşeurilor urbane fermentabile prin eliminarea;

- elementelor nefermentabile.