Holocaustul

Holocaustul

I INTRODUCERE

Holocaustul ( holo-întreg ; caustos-ars,gr.) reprezenta initial un ritual religios prin care o ofranda adusa zeilor era arsa în întregime. În zilele noastre cuvântul face legatura mai ales cu exterminarea aproape în totalitate a evreilor din Europa de catre Germania nazista.

În secolul XIX evreimea din Europa devenea din ce în ce mai emancipata si, în majoritatea tarilor, ajunsese sa aiba o situatie egala cu restul populatiei. Totusi, din când în când evreii erau defaimati si hartuiti de grupari antisemite care-i considerau o „rasa” straina, ce nu putea fi asimilata în interiorul culturii europene; însa acestea nu au initiat niciodata cu adevarat o campanie antisemita coerenta.

II PERSECUTIA EVREILOR GERMANI ÎNAINTE DE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Când regimul nazist a ajuns la putere în Germania în ianuarie 1933, acesta a trecut imediat la adoptarea unor masuri antisemite sistematice. Un prim decret a reprezentat însasi definitia termenului evreu. Rolul crucial îl avea religia bunicilor unei persoane. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era considerat automat de aceeasi confesiune, indiferent de apartenenta la comunitatea evreiasca. Cei pe jumatate evrei deveneau evrei numai daca aveau aceeasi religie sau daca erau casatoriti cu o persoana cu aceasta religie. Toti ceilalti jumatate-evrei si persoanele cu un singur bunic evreu erau denumiti Mischlinge (corcituri, hibrizi). Evreii si Mischlinge erau „non-arieni”. În doctrina nazista o astfel de subliniere a descendentei era privita ca o confirmare a „rasei”, dar scopul principal al acestor categorisiri era de fapt delimitarea unei tinte a legilor si directivelor discriminatorii.

A „Arianizarea” afacerilor

Între 1933 si 1939 s-au facut eforturi deosebite din partea Partidului Nazist, agentiilor guvernamentale, bancilor si a lumii afacerilor pentru eliminarea evreilor din viata economica. Non-arienii erau eliberati din posturile publice iar avocatii si medicii evrei îsi pierdeau aproape toti clientii. Firmele evreiesti fie erau lichidate si patrimoniul lor era confiscat, fie erau cumparate la preturi mult mai mici decât adevarata lor valoare de catre companii care nu apartineau sau nu erau conduse de evrei. Transferul prin contract al întreprinderilor evreiesti catre patroni germani era denumit „arianizare”. Câstigurile oricaror vânzari, precum si economiile tuturor evreilor erau supuse unor taxe de proprietate speciale. Angajatii evrei ai firmelor lichidate sau arianizate îsi pierdeau locurile de munca.

B „Noaptea de cristal”

Obiectivul declarat al regimului nazist era emigrarea evreilor. În noaptea de 9 noiembrie 1938, dupa asasinarea unui diplomat german la Paris de catre un tânar evreu, toate sinagogile din Germania au fost incendiate, geamurile magazinelor evreiesti au fost sparte si 20.000 de oameni arestati. Aceasta Kristallnacht („Noapte de cristal”) a reprezentat un semnal pentru evreii din Germania si Austria sa plece cât mai curând posibil. Câteva sute de mii de oameni au reusit sa se refugieze în alte tari, dar tot atâtia, printre care multi batrâni si saraci, au ramas sa înfrunte o soarta nesigura.

III OCUPAREA POLONIEI

La începerea celui de-al doilea razboi mondial în septembrie 1939, armata nazista a ocupat jumatatea vestica a Poloniei adaugând aproape 2 milioane de evrei la sfera de putere germana. Restrictiile impuse asupra evreimii poloneze erau mult mai dure decât cele din Germania. Evreii polonezi au fost fortati sa se mute în ghetouri înconjurate de ziduri si sârma ghimpata. Acestea erau asemenea unor orase-stat captive. Fiecare avea un consiliu evreiesc care era responsabil cu gazduirea, cu salubritatea si cu productia. Mâncare si carbune urmau sa fie aduse în interior iar bunurile produse trebuiau trimise spre exterior. Aprovizionarea cu hrana permisa de germani, totusi, consta mai ales în cereale si legume ca napii, morcovii si sfecla. În ghetoul Varsovia ratia oficiala abia asigura 1200 de calorii pentru fiecare locuitor. Mâncarea de pe piata neagra introdusa în ghetouri era vânduta la preturi ridicate, dar somajul si saracia erau larg raspândite. Locuintele erau supraaglomerate, cu sase sau sapte persoane într-o singura camera, iar tifosul îsi facea aparitia.

IV INVADAREA URSS

În timpul introducerii ghetourilor în Polonia o actiune mult mai drastica era lansata mai la est. În iunie 1941 armatele germane au invadat Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) si în acelasi timp SS-ul a desfasurat 3000 de oameni în unitati speciale pe noile teritorii ocupate pentru a ucide pe loc toti evreii. Aceste detasamente mobile, cunoscute ca Einsatzgruppen (trupe de actiune), au trecut în curând la executii continue. Masacrele aveau loc de obicei în santuri sau râpe din apropierea oraselor. Din când în când la acestea asistau soldati sau localnici. În curând zvonuri despre ucideri au început sa ajunga în capitalele lumii.

V „SOLUTIA FINALA”

La o luna dupa începerea operatiunilor mobile în URSS-ul ocupat, Herman Göring, omul numarul doi de la conducerea Germaniei naziste, a trimis o directiva catre seful Serviciului de Securitate al Reich-ului (Sicherheitsdienst - SD), Reinhard Heydrich, prin care acesta era însarcinat cu organizarea „solutiei finale la problema evreiasca” în toata Europa aflata sub ocupatie germana. Pâna în septembrie 1941 evreii din Germania au fost fortati sa poarte insigne sau banderole marcate cu o stea galbena – „steaua lui David”. În lunile urmatoare zeci de mii de oameni au fost deportati în ghetourile din Polonia si în orasele capturate din URSS. Pe când aceasta operatiune era în plina desfasurare, o alta oroare era pregatita: lagarul mortii