Impactul Autostrăzilor asupra Mediului

INTRODUCERE

România, prin aşezarea sa geografică, reprezintă o zonă de intersecţie a magistralelor internaţionale de transport, care leagă atât nordul de sudul Europei, cât şi vestul de estul acesteia. Reţeaua de transport asigură legătura cu toate reţelele ţărilor vecine şi cu cele din ţările Europei şi Asiei.

Dezvoltarea infrastructurii de transport are implicaţii majore în dezvoltarea economică a ţării, stimulând regiunile mai puţin dezvoltate şi creşterea economică a acestora. Atragerea investiţiilor străine, dezvoltarea parcurilor industriale şi stimularea turismului sunt numai câteva sectoare influenţate în mod direct de dezvoltarea infrastructurii de transport. Industria materialelor de construcţii şi crearea de noi locuri de muncă sunt puternic influenţate de dezvoltarea infrastructurii de transport. De asemenea, infrastructura de transport realizată la standarde europene, conectată corespunzător la reţeaua de transport europeană, implică o creştere substanţială a comerţului interior şi exterior.

În viitor se preconizează dezvoltarea reţelelor de comunicaţii terestre, cu accent pe extinderea reţelei de autostrăzi, pe modernizări de drumuri existente, poduri, cu toate facilităţile limitrofe moderne. România îşi va spori considerabil reţeaua de autostrăzi, care în acest moment este deficitară, pentru intensificarea traficului de persoane şi marfă şi creşterea siguranţei acestuia. De asemenea, se vor reabilitata secţiuni feroviare importante, principalele aeroporturi vor fi modernizate, pentru creşterea traficului feroviar şi aerian de persoane şi marfă.

România are de recuperat un decalaj foarte mare în domeniul infrastructurii, faţă de restul ţărilor UE. De exemplu, din reţeaua de aproape 80 de mii de kilometri de drumuri, doar 20% reprezintă drumuri naţionale. Restul sunt drumuri judeţene şi comunale a căror grad de utilitate a scăzut dramatic în ultimii ani. Această deoarece numai 21 de mii de kilometri din drumuri au fost reparate. Starea de uzură este mare şi din cauza că numărul şoselelor din România a rămas aproximativ acelaşi de peste zece ani. Şoselele din zonele turistice au ajuns să fie extrem de aglomerate în perioadele de sezon. În raport cu suprafaţa ţării, România are cea mai mică densitate de drumuri din toate statele membre UE, adică 33,5 kilometri la 100 de kilometri pătraţi.

Proiectele privind îmbunătăţirea infrastructurii rutiere reprezintă un segment important pe piaţă construcţiilor din România, principalele probleme sunt generate de slabă dezvoltare a infrastructurii rutiere, precum şi starea foarte proastă a drumurilor. Se estimează că două treimi din suprafaţa totală a infrastructurii rutiere din România trebuie refăcută.

Deşi este avantajată de aşezarea geografică, România are un sistem de transport slab dezvoltat, iar lipsa investiţiilor în acest domeniu devine din ce în ce mai mult o barieră pentru dezvoltarea economică a ţării. De aceea, insuficienta modernizare a principalelor coridoare de transport poate duce la pierderea avantajelor oferite de poziţia geografică a României, pe rutele de tranzit Vest – Est şi Nord – Sud.

La Conferinţa Pan-Europeană a Transporturilor de la Creta din 1994 s-au stabilit iar la Conferinţa de la Helsinki din 1998 s-au reconfirmat coridoarele pan-europene de transport, teritoriul României fiind străbătut de trei dintre coridoare:

- CORIDORUL IV: Berlin – Nürnberg – Praga – Budapesta – Bucureşti –Constanţa – Salonic – Istanbul;

- CORIDORUL IX: Helsinki - St.Petersburg – Moscova – Pskov – Kiev – Liubashevska – Chişinau – Bucureşti – Dimitrovgrad – Alexandropolis;

- CORIDORUL VII : Dunărea, inclusiv legătura pe Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Coridoarele IV si IX sunt multimodale, cuprinzând noduri şi centre de colectare şi distribuţie între modurile de transport: rutier, feroviar, fluvial şi maritim (Fig. 1) .

Traseele coridoarelor IV şi IX prin România sunt:

- Coridorul IV Nădlac – Bucureşti - Constanţa şi ramura sudică Lugoj – Calafat;

- Coridorul IX Albiţa-Focşani-Ploieşti-Bucureşti-Giurgiu.

Fig. 1 Coridoare pan-europene de transport care tranzitează România

La sfârşitul anului 2008 România avea 281 km de autostradă şi cum anul trecut

s-au inaugurat 5 km, înseamnă că în acest moment lungimea totală a drumurilor cu profil de autostradă a ajuns la 286 km.

Privind la vecinii noştri unguri, cehi sau polonezi , vedem că aceştia stau mai bine decât noi la capitolul infrastructura: Ungaria are 1.013 km de autostradă, Cehia 962 iar Polonia 761. Cifrele în sine nu sunt însă relevante având în vedere diferenţele mari între suprafeţele diferitelor ţări şi tocmai de aceea vom compara cifrele prin prisma densităţii autostrăzilor pe km2 de teritoriu.

Acest indice are valoarea de 6,18 în Ungaria, 12,2 în Cehia şi 2,05 în Polonia, în vreme ce România, cu o densitate de 1,2 metri de autostradă pe km2 se situează mult în urmă acestor ţări. Pentru a ajunge la standardul pe care îl au acum ungurii, am avea nevoie de peste 1.400 km de autostradă iar pentru a ajunge din urmă Germania, avem nevoie de peste 8.000 km.

În Ungaria s-au construit în ultimii 4 ani peste 440 de km de autostradă (în condiţiile în care ţara a trecut printr-o criză cruntă ce a generat inclusiv lupte de stradă), în Cehia 400 iar în Polonia doar 200, deşi la nivel de autostrăzi nu sunt cu mult peste noi, per total polonezii stau mult mai bine având în vedere că la ei densitatea drumurilor publice pe km2 este de 4 ori mai mare decât în România.

Este lesne de înţeles de ce este nevoie de cât mai multe căi de transport la nivel calitativ înalt, cu caracteristici dacă nu mai bune, măcar egale cu cele din Europa sau din lume. În lucrarea de faţă mi-am propus să realizez un studiu informativ despre posibilităţile poluării mediului în cazul construcţiei unei autostrăzi, necesitatea acesteia nefiind pusă la îndoială.

Trebuie să ne integram în Europa, dar, lucrările de construcţie, mentenanţă, întreţinere a unei autostrăzi creează mari probleme de stress al mediului, iar România,din punctul meu de vedere, nu este pregătită să gestioneze corespunzător o investiţie aşa mare în infrastructură. Chiar dacă se vrea colaborarea cu mari concerne de construcţii, realizarea celor câteva sute de kilometrii de autostradă, din ultimii ani, au creat mai multe probleme, lăsând loc unor întrebări, care nu au primit răspuns până acum. Avem nevoie de autostrăzi, dar nu cu asumarea de riscuri imposibil de suportat de către mediul ambiant.

Voi încerca, prin studiul comparativ cu alte căi de transport (în cazul nostru autostrăzi din Europa) să analizez impactul unui viitor proiect de autostradă, care face parte din coridorul nr.IV care trece prin România, şi anume Autostrada Piteşti – Sibiu deoarece pe fondul dezvoltării economiei în ultimii ani, problema infrastructurii a devenit una cronică, lipsa autostrazilor încetineşte creşterea economică şi duce la pierderea unor investiţii importante, noua fabrică Daimler din Ungaria fiind doar una dintre ele.

Comparativ cu 1990, parcul auto naţional s-a dublat (4,5 milioane de maşini acum, versus 2,2 in 1990) în timp ce infrastructura s-a păstrat practic aceeaşi, situaţie care generează condiţii de trafic absolut de neacceptat într-o ţară care se vrea civilizată.

Tot datorită infrastructurii proaste, România se află în topul european al accidentelor auto mortale, cu 749 de morţi la un milion de maşini, rată care este de 6 ori mai mare decât în Germani.

Scopul lucrării de faţă este de a sugera importanţa acestei autostrăzi din punct de vedere economic şi social, dar şi de a analiza posibilele pericole de poluare a factorilor de mediu întâlniţi pe traseul proiectat al viitoarei construcţii.

Obiectivele propuse sunt :

- Identificarea şi analiza impactului poluării factorilor principali ai mediului (apă, aer, sol, vegetaţie, biodiversitate) datorate construcţiei obiectivului;

- Comparaţie între construcţia unei autostrăzi în România cu alte construcţii similare din lume;

- Monitorizarea factorilor de mediu;

- Măsuri de prevenire şi protecţie a mediului în perioada de construcţie şi folosinţă;

- Sublinierea importanţei protecţiei mediului în orice situaţie, economică, politică, socială, pentru garanţia sănătăţii şi durabilităţii omenirii.