Impactul Emisiilor Poluante ale Autovehiculelor Asupra Mediului

ARGUMENT

Apariţia şi dezvoltarea societăţii omeneşti a impus nevoia de transport. Astfel că la nivelul acestui deceniu, activitatea de transport a ajuns să deţină 10% din P.I.B. în cazul Uniunii Europene, 8,8% în Ungaria, 8,7% în Norvegia, 7,4% în Belgia, 6,2% în Austria, 4,5% în Romania.

Pe lângă aspectul pozitiv, există o serie de factori negativi ce însoţesc sfera transporturilor. Traficul rutier cauzează mai multă poluare decât oricare altă activitate umană.

Crizele petrolului manifestate de-a lungul anilor ’70 şi ’80 au determinat cele mai multe companii constructoare de motoare să investească în cercetarea cu privire la economisirea combustibililor clasici, avându-se în vedere cerinţele legate de performanţe şi de limitarea emisiilor poluante. Aceste cercetări s-au extins în ultimul timp pe trei direcţii principale:

Modificări de ordin constructiv ale motoarelor, combinate cu utilizarea unor materiale şi tehnologii revoluţionare (noi tehnici de formare a amestecului carburant, folosirea materialelor compozite, automatizarea şi controlul proceselor, etc);

Substituirea parţială sau totală a benzinelor şi motorinelor prin combustibilii alternativi (alcooli, eteri, GPL, GNC, hidrogen, uleiuri vegetale, diverşi combustibili obtinuţi din prelucrarea maselor plastice, etc);

Utilizarea combustibililor alternativi trebuie să ţină cont de puterea calorică în general sensibil redusă faţă de cea a combustibililor de bază. Acest aspect se repercutează şi asupra posibilităţilor de stocare a combustibililor substituenţi, în aceste cazuri fiind nevoie de rezervoare de capacitate mai mare. Totuşi, aceste noi categorii de combustibili apărute pe piaţă primează prin perspectivele de reducere a nivelurilor de emisii poluante, în special a celor rezultate din arderea amestecurilor de hidrocarburi: C m H n , CO, CO2, etc.

Se impune de asemenea utilizarea în paralel cu combustibilii substituenţi a aditivilor speciali care să asigure calitatea ungerii echipamentelor de alimentare, miscibilitatea în amestecurile cu combustibilul de bază şi, de asemenea, eficientizarea comportamentului amestecurilor aer-combustibil în raport cu cerinţele procesului de ardere. Utilizarea acestor aditivi, ca dealtfel introducerea tuturor modificărilor de ordin constructiv aduse instalaţiilor motorului, reclamă costuri ridicate, dar care in final se doreste sa aiba ca rezultat micsorarea consumului de combustibil si emisii poluante foarte scazute.

Principalii compuşi consideraţi ca poluanţi sunt următorii:

• Monoxidul de carbon: provine din disocierea bioxidului de carbon la depăşirea unei temperaturi critice în camera de ardere. Poate cauza malformaţii fătului gravidei şi accentuează afecţiunile coronariene. În concentraţii mari provoacă moartea.

• Oxizii de azot: provin din combinarea oxigenului cu azotul la temperaturile mari din camera de ardere. Afectează sistemul respirator, scad imunitatea organismului, participă la formarea ozonului troposferic.

• Bioxidul de sulf: este emis de motoarele cu MAC, provine din combustibil intensifică astmul şi accentuează bronşitele, afectând sistemul respirator.

• Plumbul: provine din combustibili şi se regăseşte în proporţie de 64% din totalul particulelor în suspensie evacuate. Provoacă deficienţe cerebrale, fizice, creşte tensiunea arterială şi generează insuficienţa cardiacă şi renală.

• Hidrocarburile nearse: apar datorită arderii nesatisfăcătoare a amestecului carburant în cilindrii motorului, ca urmare a unei amestecări incomplete între aer şi combustibil. Cauzează cancerul şi provoacă leucemia în doze mari.

• Ozonul: este un compus secundar care se formează prin reacţia hidrocarburilor din atmosferă cu oxizii de azot într-un raport de 5:1 în condiţii de temperatură ridicată şi lumină puternică. Este şi cel mai toxic dintre poluanţi. Irită ochii şi căile respiratorii.

Odată existente în natură, aceste emisii poluante cresc în concentraţii datorită faptului că pe cale naturală asimilarea sau distrugerea acestora se produce după cicluri lungi.

Soluţiile date de transportul alternativ se grupează în următoarele categorii de probleme:

• Mersul pe jos;

• Utilizarea bicicletei;

• Transportul public;

• Reglementări locale (restricţii de acces, parcarea, taxele de utilizare a infrastructurii, etc.).

Statisticile şi sondajele de opinie efectuate în rândul participanţilor la trafic, au relevat faptul că omul în deplasările sale urmăreşte trei criterii într-o ordine logică:

• deplasarea să fie cu consum minim de timp;

• deplasarea să fie în siguranţă;

• deplasarea să prezinte un anumit grad de confort.

CAPITOLUL I

AUTOMOBILUL SI MEDIUL

În marile aglomerări urbane, traficul rutier este responsabil pentru 90% din concentraţiile de monoxid de carbon şi plumb din aer, pentru 65% din concentraţiile de oxizi de azot şi hidrocarburi şi un procent important de al particulelor aflate în suspensie. În mediul urban, au fost înregistrate depăşiri ale C.M.A., la monoxid de carbon, cu până la 450%. Se cunoaşte faptul că 80% din bolile de cancer sunt datorate substanţelor nocive din atmosferă. Emisiile auto reprezintă factorul dominant al poluării atmosferice, mai ales hidrocarburile aromatice. Pe arterele principale, în 24 de ore, pot fi eliminate elemente cancerigene de natură aromatică de peste 30 µg/m3, iar în zgura ţevilor de eşapament se regăsesc circa 200 µg de benziprem, unul din principalii factori care generează cancerul .

În traficul din România, s-a constatat faptul că autovehiculele echipate cu MAS, depăşesc valorile nivelului de poluare admis, în proporţie de 70%, iar cele cu MAC ating un procent de 86%. Având în vedere acest lucru este uşor de imaginat nivelul de poluare din orice intersecţie luată spre studiu, din orice oraş important al ţării. Este necesar a se găsi soluţii şi măsuri care să permită o acţiune susţinută atât pe plan naţional cât şi local de către autorităţile competente, pentru a putea reduce nivelul de poluare datorat traficului rutier, şi pentru a putea oferi locuitorilor acestor oraşe un aer curat. Acest obiectiv vine şi în sprijinul pregătirii integrării sistemului de transport din România în sistemele de transport al Uniunii Europene, ca o condiţie de bază a aderării ţării noastre la U.E.