Impactul Încălzirii Globale asupra Activității Economice

Încălzirea globală este creşterea continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum şi a apei oceanelor, constatată în ultimele decenii.

Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeţei Pământului a crescut în ultimul secol cu 0,74 ±0,18 °C.

Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (engleză Intergovernmental Panel on Climate Change) afirmă că „cea mai mare parte a creşterii temperaturii medii în a doua jumătatea a secolului al XX-lea se datorează probabil creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră, de provenienţă antropică. Ei consideră că fenomenele naturale ca variaţiile solare şi vulcanismul au avut un mic efect de încălzire până în anii 1950, dar după efectul a fost de uşoară răcire.

Încălzirea globală are efecte profunde în cela mai diferite domenii. Ea determină ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea gheţarilor, extincţia a numeroase specii şi schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva efectelor încălzirii globale se duce o luptă susţinută, al cărei aspect central este ratificarea de către guverne a Protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiei poluanţilor care influenţează viteza încălzirii.

1. Ciclurile climatice

Clima Pământului a suferit dintotdeauna modificări ciclice, cu perioade de răcire şi încălzire. Modificările au diferite durate, precum şi diferite amplitudini. Se menţionează următoarele tipuri de cicluri:

- Ciclul zi-noapte (ciclul circadian), în care temperaturile pot varia de la câteva grade, până la câteva zeci de grade. Acest ciclu este prea rapid pentru a fi luat în considerare în cazul schimbărilor climatice.

- Ciclul anual (anotimpuri), în care variaţia temperaturii şi a altor parametri, de exemplu a concentraţiei de dioxid de carbon) este sesizabilă pe un grafic care arată influenţa industrializării.

- Ciclul solar, cu o durată de cca. 11 ani, indică o variaţie periodică a temperaturilor, care poate masca încălzirea globală.

- Ciclul glaciar, care se întinde pe durate de mii până la sute de mii de ani şi determină mari variaţii climatice.

1.1. Ciclul solar

Ciclul solar, este o variaţie a activităţii solare cu o durată medie de 11,2 ani, însă se cunosc cicluri solare cu durate între 8 şi 15 ani. Se presupune că un ciclu solar este determinat de câmpul său magnetic, care se inversează o dată la 11 ani, un ciclu magnetic complet durând de fapt 22 de ani. Activitatea solară este caracterizată prin numărul de pete solare, numărul de erupţii solare şi radiaţia solară. Cel mai bun indice este considerat cel al radiaţiei de 2,8 GHz, adică a radiaţiei cu lungimea de undă de 10,7 cm.

Nu se cunoaşte prea bine influenţa ciclului solar asupra climei, însă lipsa petelor solare din a doua jumătate a secolului al XVII-lea a coincis cu o perioadă foarte friguroasă, perioada minimului Maunder, numită „mica glaciaţiune”, sau „mica eră glaciară.

1.2. Ciclul glaciar

Studiul climei din vechime, de exemplu din cuaternar (de acum 1,8 milioane de ani) şi până astăzi se poate face pe baza carotajelor din Antarctica, cum a fost cazul staţiei Vostok, carotaje care pot extrage gheaţă de la adâncimea de 3500 m. Vechimea gheţii este de câteva sute de mii de ani. Compoziţia izotopică a oxigenului extras din gheaţă permite reconstituirea temperaturii atmosferei pe o perioadă în urmă de până la 700 000 de ani.

În figurile alăturate glaciaţiunile au fost următoarele: glaciaţiunea Mindel, care a durat între anii 650 000 – 350 000 î.Hr., glaciaţiunea Riss, care a durat între anii 300 000 - 120 000 î.Hr. şi glaciaţiunea Würm, care a durat între anii 80 000 – 10 000 î.Hr. Tot în era cuaternară, înainte de cele trei menţionate a avut loc glaciaţiunea Günz, care a durat între anii 900 000 – 700 000 î.Hr. În perioada cuaternară variaţiile de temperatură n-au depăşit 10 °C, iar maximele de temperatură n-au depăşit niciodată +4 °C faţă de temperaturile actuale. În perioade mai îndepărtate variaţiile de temperatură au atins 22 °C, iar maximele +8 °C. În perioada acestor maxime gheţurile au dispărut complet.

Studiului glaciaţiunilor a relevat perfecta corelaţie între temperatură, întinderea gheţurilor şi concentraţia de dioxid de carbon în atmosferă.