Încălzirea Globală

1. Evoluţia climei

Încălzirea globală este creşterea continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum şi a apei oceanelor, constatată în ultimele decenii.

Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeţei Pământului a crescut în ultimul secol cu 0,74 ±0,18 °C.[1]

Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (engleză Intergovernmental Panel on Climate Change) afirmă că „cea mai mare parte a creşterii temperaturii medii în a doua jumătatea a secolului al XX-lea se datorează probabil creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră, de provenienţă antropică. Ei consideră că fenomenele naturale ca variaţiile solare şi vulcanismul au avut un mic efect de încălzire până în anii 1950, dar după efectul a fost de uşoară răcire.

Încălzirea globală are efecte profunde în cela mai diferite domenii. Ea determină ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea gheţarilor, extincţia a numeroase specii şi schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva efectelor încălzirii globale se duce o luptă susţinută, al cărei aspect central este ratificarea de către guverne a Protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiei poluanţilor care influenţează viteza încălzirii.

Modelele climatice elaborate de specialiştii în domeniu estimează că clima globală se va încălzi cu 1,1 - 6,4°C în cursul secolului al XXI-lea. Estimările variază din cauza faptului că nu poate fi prevazută evoluţia emisiilor de gaze care cauzează efectul de seră. De altfel, tendinţa de încălzire continuă a planetei în secolul XXI este relevată de foarte multe studii în domeniu. Foarte ingrijorător este însă faptul că aceste scenarii climatice arată ca zonele polare se vor încălzi cel mai mult, ceea ce ar putea avea consecinţe dramatice.

1.1 Evoluţia în evul mediu

Cum astfel de informaţii nu pot fii preluate din studii reale, s-a realizat o reconstituire a evoluţiei climei.

Figura următoare prezintă evoluţia temperaturilor în ultimii 2000 de ani. Temperaturile figurate în grafic reprezintă mediile pe câte un interval de 10 ani. Întrucât nu există măsurători de temperatură directe în această perioadă, temperaturile au fost reconstituite pe baza măsurării grosimii inelelor de creştere ale arborilor şi a grosimii gheţarilor. Datarea inelelor arborilor se poate face pe baza determinării concentraţiei de carbon 14.

Temperatura în ultimii 2000 de ani, reconstituită.

Datarea inelelor arborilor se poate face pe baza determinării concentraţiei de carbon 14, activitatea biologică în ultima mie de ani fiind prezentată în figura de mai jos.

Activitatea biologică după determinările cu 14C, în ultima mie de ani.

Activitatea biologică după determinările cu 14C, în ultima mie de ani.

Variaţiile climatice în evul mediu n-au fost aşa de mari ca în perioadele glaciaţiunilor.

Totuşi, în ultima mie de ani se observă o perioadă caldă în secolele al X-lea şi al XI-lea, perioadă numită maximul medieval. Este epoca în care vikingii au descoperit Groenlanda, al cărui nume, „Ţara verde” indică un peisaj cu vegetaţie, nu acoperit de zăpezi şi gheţuri.

În continuare însă, în perioada (1550 - 1850) a urmat o răcire, mica eră glaciară, în care iernile au fost foarte reci, în special cea dintre anii 1708 - 1709.

1.2 Evoluţia în perioada actuală

Conform temperaturilor reconstituite de climatologi, ultimul deceniu din secolul al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea constituie cea mai caldă perioadă din ultimii 2000 de ani (vezi figura mai sus). În Epoca actuală este mai caldă cu câteva zecimi de grad faţă de maximul medieval. Evoluţia temperaturilor, conform Global Historical Climate Network (română GHCN - Reţeaua pentru urmărirea climatului global), în ultimii ani este prezentată în următorul tabel:

Creşterea temperaturii medii anuale faţă de media perioadei 1951 - 1980, conform GHCN

Anul 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Creşterea de

temperatură °C

0,35 0,12 0,14 0,24 0,38 0,30 0,40 0,57 0,33 0,33

Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Creşterea de

temperatură °C

0,48 0, 56 0,55 0,49 0,62 0,54 0,57 0,64

România nu face excepţie, la conferinţa „Măsuri de adaptare şi reducere a impactului schimbărilor climatice” raportându-se creşteri ale temperaturii cu 0,5 °C în ultimul secol.

2007 a fost anul temperaturilor record. Iarna dintre 2006 - 2007 a fost cea mai caldă din ultimii 100 de ani, de când există observaţii meteorologice în România. Totodată, în prima lună a anului 2007, a fost depăşită temperatura maximă absolută a lunii ianuarie la 24 de staţii meteorologice.

Tendinţa de încălzire s-a menţinut şi pe timpul verii. În luna iulie s-a înregistrat un număr record de 148 de cazuri cu temperaturi maxime zilnice egale sau mai mari de 40 °C. Comparativ, în luna iulie a anului 2004, maxima de 40 °C a fost atinsă sau depăşită doar de două ori. La Calafat, în luna iulie s-a atins temperatura de 44 °C. Temperatura maximă absolută a verii s-a înregistrat în toate cele trei luni: la 53 staţii în iunie, 94 staţii în iulie şi la 17 staţii în august.Totodată, a fost atins numărul maxim lunar de zile consecutive caniculare, în care s-au înregistrat temperaturi de peste 35 °C şi de nopţi consecutive tropicale, cu temperaturi mai mari de 20 °C.

În general, anul 2007 este considerat un an al fenomenelor meteorologice extreme. Şi în anul 2008 în România au apărut încă de la începutul verii atenţionările de caniculă.

Pădurile, care îndeplinesc rolul de protectori ai climei, riscă să nu mai poată fi “depozite de carbon” şi să elibereze, la rândul lor, mari cantităţi de gaz carbonic în atmosferă dacă temperatura medie va creşte cu 2,5 grade Celsius, avertizează oamenii de ştiinţă într-un raport publicat în 27 aprilie 2009, după cum informează AFP.