Ingineria Mediului - Aer

1. NOTIUNI TEORETICE SI GENERALE PRIVIND POLUAREA INDUSTRIALA

Emisia reprezinta eliminarea unei substante dintr-o sursa punctiforma sau difuza in atmosfera.

Poluant - se intelege orice substanta solida, lichida, sub forma gazoasa sau de vapori sau forma de energie (radiatie electromagnetica, ionizanta, termica, fonica sau vibratii) care, introdusa in mediu, modifica echilibrul constituentilor acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale.

Poluarea - denumeste orice concentratie de poluant in mediu ce depaseste valoarea naturala.

Poluarea atmosferica (definita Directiva CEE 84/360 din 28/06/1984, valabila si in prezent) - introducerea in atmosfera de catre om, direct sau indirect, de substante sau energie avand actiune nociva, de natura sa puna in pericol sanatatea omului, sa strice resursele biologice, ecosistemele, sa deterioreze bunurile materiale, valorile de agrement si alte utilitati legitime ale mediului inconjurator.

Poluarea transfrontaliera (definita juridic conform Conventiei de la Geneva din 13/11/1979) - poluarea atmosferica ale carei surse sunt cuprinse total sau partial intr-o zona supusa jurisdictiei nationale a unui stat si care exercita impact de mediu intr-o zona supusa jurisdictiei altui stat, la o distanta astfel incat, nu este in general posibil sa se distinga aportul surselor individuale sau in grupe de surse de emisie.

Exista locuri de percepere a emisiilor in atmosfera a gazelor, a particulelor solide sau lichide, corozive, toxice sau odorante, de natura sa compromita sanatatea publica sau calitatea mediului, sa dauneze zonelor agricole, forestiere sau constructiilor publice, cunoscute ca imisii ale poluantilor. O astfel de definitie este necesara pentru a caracteriza o situatie de poluare atmosferica, pentru a lua in considerare un numar important de constituenti ce se prezinta sub forma de gaze, de aerosoli sau particule.

In cazul in care concentratiile de poluanti (sau numai a unuia) in mediu depasesc pragurile de alerta, prevazute in reglementarile privind evaluarea poluarii mediului, atunci exista o poluare potential semnificativa. Pragurile de alerta avertizeaza autoritatile competente asupra existentei, intr-o anumita situatie, a unei poluari potentiale in aer, apa sau sol.

Poluarea semnificativa apare atunci cand concentratiile de poluanti sau numai a unui poluant in mediu, depasesc pragurile de interventie prevazute in reglementarile privind evaluarea poluarii mediului. Pragurile de interventie sunt pragurile de poluare la care autoritatile competente apreciaza oportunitatea si solicita, daca este necesara executarea studiilor de evaluare a riscului.

Riscul este probabilitatea aparitiei unui efect negativ intr-o perioada de timp specificata. Exista o gama larga de metodologii pentru evaluarea riscului, atat calitative, cat si cantitative. Prin risc ecologic potential se intelege probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului, care pot fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare.

Prin impact de mediu se intelege:

- modificarea negativa considerabila a caracteristicilor fizice, chimice sau structurale ale componentelor mediului natural;

- diminuarea diversitatii biologice;

- modificarea negativa considerabila a productivitatii ecosistemelor naturale si antropizate;

- deteriorarea echilibrului ecologic, reducerea considerabila a calitatii vietii sau deteriorarea structurii antropizate, cauzata in principal de poluarea apelor, a aerului si a solului;

- supraexploatarea resurselor naturale, gestionarea, folosirea sau planificarea teritoriala necorespunzatoare a acestora, ce poate apare in prezent sau sa aiba o probabilitate ridicata de manifestare in viitor.

Depoluarea aerului consta in a impiedica emisia in atmosfera a substantelor care se dovedesc nocive pentru mediul inconjurator, in special pentru oameni, animale domestice, fauna, culturi, flora, constructii civile, cadrul natural si climatic. In scopul eliminarii poluarii cea mai buna solutie o constituie elaborarea unei tehnologii eficiente de depoluare.

1.1. Poluantii aerului

Compozitia normala a aerului cuprinde (in vol. % atmosfera uscata):

- azot 78,09%,

- oxigen 20,95%,

- argon 0,92%,

- bioxid de carbon 0,03%.

Acest amestec de gaze reprezinta peste 99,99% din compozitia aerului. Restul de circa 0,01% este alcatuit din alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La acestea se adauga proportii variabile de vapori de apa (in medie 0,2 – 3%).

Sursele de poluare a aerului pot clasificate in doua grupe: surse naturale si surse artificiale (rezultate din activitatea umana).

Poluantii aerului pot fi clasificati in doua mari categorii:

- naturali

- artificiali.

Sursele naturale ale poluantilor naturali includ: praful purtat de vant, gazele si cenusa vulcanica, ozonul provenit din trasnete si din stratul de ozon, compusi organici din vegetatie, fumul, gazele si cenusa zburatoare din incendierea padurilor, polenul si alte aero–alergice, gazele si mirosurile din activitatea biologice, radioactivitatea naturala. Aceste surse au produs poluarea de pana acum si constituie acea portiune a problemei poluarii, asupra careia activitatile de control pot avea efect redus sau chiar nici un efect.

Sursele artificiale realizate de catre om acopera un spectru larg de activitati, fizice si chimice, care sunt principalii contribuabili la poluarea aerului. Poluantii aerului rezulta ca urmare a generarii energiei electrice, a milioanelor de vehicule, a materialelor aruncate de populatie si realizarii din procesele de fabricatie a numeroase produse necesare traiul zilnic.

Aceste surse de poluare a aerului pot fi clasificate in surse stationare si surse mobile:

Sursele stationare cuprind procesele de combustie si procesele industriale diverse.

Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obtinerea de energie – sunt folosite in scopuri industriale (centrale electrice etc.), pentru realizarea energiei calorice necesare incalzirii sau pentru incinerarea reziduurilor.