Institutiile Mediului in Romania

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Institutiile Mediului in Romania.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 71 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Ecologie

Cuprins

CAPITOLUL I - CONSIDERATII GENERALE
1.1. Ocrotirea mediului înconjurător - problema vitala a lumii
contemporane
1.2. Protecţia mediului si strategia dezvoltării durabile; rolul
statului in domeniul protecţiei mediului, in elaborarea si aplicarea
strategiei dezvoltării durabile
1.3. Instituţionalizarea politicilor mediului
CAPITOLUI II - ISTORICUL SI EVOLUTIA INSTITUTULOR MEDIULUI IN ROMÂNIA
2. 1. Scurt istoric ai instituţiilor mediului
2. 2. Evoluţia instituţiilor mediului după decembrie 1989
CAPITOLUL III - INSTITUŢIILE ACTUALE ALE MEDIULUI
3. 1. Ministerul Mediului si Gospodăririi Apelor
3. 2. Circumscripţii ecologice
3.2.1. Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"
3.3.3. Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului
3.3.1. Agenţiile regionale pentru protecţia mediului
3.4. Garda Naţionala de Mediu
3.5. Administraţia Fondului pentru Mediu
3.6. Organisme consultative
3.7.Organisme internaţionale
3.8.Structuri de gestiune
3.9.Institute de cercetări di inginerie tehnologica
3.10.Structuri naţionale de cooperare internaţionala
3.11.Organizaţii neguvernamentale
CAPITOLUL IV - ATRIBUŢII SI RASPUNDERI IN MATERIE DE MEDIU, CONFERINŢE AUTORITA TILOR PUBLICE PRIN LEGEA NR.137/1995, REPUBLICATA
4.1. Atribuţii si răspunderi ale autorităţilor pentru proiecţia mediului
4.2. Atribuţii ale altor autorităţi ale administraţiei publice
4.3. Atribuţiile administraţiei publice locale
4.4. Alte autorităţi cu atribuţii in domeniul mediului
4.5. Obligaţiile persoanelor fizice si juridice in scopul protecţiei
mediului
CONCLUZII

Extras din document

CAPITOLUL I • CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. OCROTIREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR - PROBLEMA VITALA A LUMII CONTEMPORANE

Din cele mai vechi timpuri, omul a încercat sa modeleze natura, ale cărui legi aspre trebuiau respectate pentru a supravieţui. In ultimele doua secole s-a făcut insa simţită, prin comportament si concepţie, încercarea omului de a domina natura, de a utiliza in folos propriu toate bogăţiile naturale, accentuându-se progresiv conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei si cele liniare ale tehnologiilor create si susţinute de civilizaţia umana, ajungându-se la "criza ecologica".

Cauzele acestei crize se datorează, in primul rând, dezvoltării

civilizaţiei industriale de la mijlocul secolului a! XlX-lea, care a produs modificări profunde si accelerate mediului înconjurător.

Din ce in ce mai mult, resursele naturale au fost solicitate, s-au extins suprafeţele cultivate si s-au schimbat sistemele de cultura, s-au făcut despăduriri masive pentru obţinerea de masa lemnoasa si de terenuri noi pentru agricultura, s-a identificat utilizarea păşunilor, s-a dezvoltat mult exploatarea subsolului. In acelaşi timp, civilizaţia industriala a făcut posibila si necesara o creştere demografica rapida, a însemnat o puternica dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat mari aglomerări pe spatii tot mai restrânse, situându-l pe om in condiţii de viata cu totul noi.

Dobândind posibilitatea de a transforma natura, omul nu si-a pus mult timp problema de a proceda raţional, in condiţii normale de echilibru si dezvoltare a vieţii. El a sesizat destul de târziu ca este creaţia si creatorul mediului sau înconjurător care ii asigura existenta biologica si totodată, cea intelectuala. Exploatarea iraţionala, in primul rând, a resurselor regenerabile (păduri, flora, fauna etc), apoi a celor neregenerabile (bogaţii minerale ale subsolului) a accentuat efectul nociv al acţiunilor omului asupra naturii.

Folosindu-se pe scara larga ştiinţa si tehnologia in scopul

dezvoltării industriale, s-a ignorat necesitatea păstrării in permanenta a unui echilibru intre satisfacerea nevoilor materiale proprii in continua creştere si protecţia tuturor factorilor mediului înconjurător.

Ruperea de către om prin intervenţiile sale grăbite si nesăbuite a echilibrelor naturale, este o caracteristica a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, deşi fenomene izolate au apărut cu mult înainte.

Revoluţia tehnico-stiintifica contemporana care se desfăşoară intr-un ritm din ce in ce mai accelerat, in toate tarile lumii, atât in cele puternic industrializate, cat si in cele in curs de dezvoltare, a pus in fata omenirii mai multe probleme determinate de situaţiile previzibile ale ultimului deceniu al secolului XX si începutul mileniului trei: o populaţie de peste 6 miliarde de oameni, care si-a unit forţele cu tehnologiile industriale pentru a crea o inerţie de mişcare fara precedent in direcţia unor modificări ecologice determinate de factorul uman; corespunzător acestor situaţii, necesitatea creşterii producţiei agricole, vegetale si animale pentru a asigura hrana tuturor oamenilor; necesitatea creşterii producţiei de materii prime, de combustibili si energie.

Aproape fara sa-si dea seama, oamenii au pus in mişcare vaste experimente ecologice care implica intregul Pamant, fara a avea inca mijloacele de a urmări rezultatele in mod sistematic.

Pretutindeni in lume, din ce in ce mai insistent, seimpun acţiuni in sprijinul protecţiei mediului înconjurător, aceasta fiind una din preocupările contemporane prioritare.

Poluarea îndelungata a mediului înconjurător natural a determinat acumularea problemelor ecologice contemporane, exprimabile printr-o dizarmonie accentuata intre mediul creat de om si cel natural, cu perspective reale de deteriorare a condiţiilor de viata ale omului planetar si ale dezvoltării civilizaţiei viitorului.

Deşi modificările mediului înconjurător sunt o ceonsecinta a civilizaţiei industriale, nu aceasta in sine este cauza deteriorării mediului. Pentru ca nu orice modificare a mediului înseamnă deteriorare. Deteriorarea mediului înconjurător consta in necorespondenţa dintre condiţiile de mediu si cerinţele obiective ((biologice, psihologice, ecologice, sociale etc) ale omului, fiind provocata nu de modificarea mediului ca atare, ci de apariţia unor dezechilibre in cadrul relaţiilor dintre om si natura. Civilizaţia industriala poate asigura condiţiile unui mediu de calitate.

Pare de-a dreptul paradoxal ca numai in epoca in care progresul tehnic a generat convingerea ca omul este stăpânul planetei, a putut sa se cristalizeze si convingerea dependentei sale nemijlocite de ansamblul parametrilor mediului natural si odată cu aceasta, convingerea ca nu se poate sustrage de sub dominaţia legilor ecologice.

Eliberata de presiunea forţelor naturii, omenirea devine tot mai ameninţata de procesele pe care ea insasi Ie-a generat si care par sa scape intr-o măsura tot mai mare de sub controlul sau. Cu cat societatea devine mai "sociala", cu atât devine mai dependenta de natura.

Deteriorarea mediului de către om nu înseamnă insa numai distrugerea echilibrului ecologic, ci si apariţia unei reacţii inverse din partea mediului astfel modificat asupra omului: noile condiţii de mediu sunt mai puţin favorabile pentru viata omului, pentru desfăşurarea activităţii sale economice.

Fisiere in arhiva (1):

  • Institutiile Mediului in Romania.doc