Lacurile de pe litoralul Mării Negre

Introducere

Dobrogea, prin pozitia sa geografica, evolutia paleogeografica si recenta (pleistocen si holocen) si caracteristicile climatului actual, prezinta anumite particularitati in repartitia lacurilor si tipurilor genetice ale depresiunilor lacustre.

Aproape in exclusivitate, lacurile au o pozitie marginala in aceasta unitate geografica si fac parte din tipul genetic al limanelor fluviatile si maritime, al lagunelor maritime si lacurilor de lunca.

Prezenta litoralului Marii Negre in est, a culoarului dunarean la vest si nord, structura geologica si afectarea teritoriului Dobrogii de catre miscarie eustatice ale nivelului marin si de cele epirogenetice ale uscatului, toate acestea au condus la o anumita evolutie paleogeografica cu consecinte in formarea limanelor si lagunelor.

Daca depresiunile lacurilor dobrogene (limanele si lagunele) sunt o consecinta paleogeografica, existenta efectiva a apelor si evolutia acestor depresiuni ese in stransa legatura cu reteaua hidrografica, tarmul marii si climatul actual al regiunii.

Lacurile de pe tarmul marii (complexul Razim – Sinoe, Tasaul si Gargalic, Siutghiol si Tabacariei, Agigea, Techirghiol, Tatlageac, Mangalia), situate pe vai de rau sau in golfuri marine, sunt mai mult influentate de conditiile climatice si hidrogeologice actuale, decat de Marea Neagra in vecinatatea careia se gasesc.

Lacurile de pe Litoralul Marii Negre

In sectorul romanesc al Marii Negre intalnim doua tipuri de tarm: cu faleza si de acumulare. In general se poate trasa o limita intre aceste doua tipuri de tarm, cel cu faleza, deci de abraziune si inalt, de la Capul Midia spre sud, pana la granita cu R.P.Bulgaria, si cel de acumulare de la Capul Midia spre nord, pana la granita cu U.R.S.S. Daca in sectorul de nord nu intalnim decat tarm de acumulare, jos, format din grinduri marine (este vorba de tarmul actual nu de paleotarmul care il gasim in complexul Razim), in sectorul sudic, tarmul de abraziune inalt este insotit, in unele portiuni, de plaje marine nisipoase, iar la gura vailor dobrogene este intrerupt de perinisipuri.

In grupa lacurilor litoralului romanesc includem seria lagunelor si limanelor maritime de la bratul Sf. Gheorghe, adica de la sud de Delta Dunarii pana la granita cu R.P.Bulgaria. Deoarece caracterele morfohidrografice ale insulei Dranov, cuprinsa intre bratul Sf. Gheorghe, tarmul marin, complexul Razim si pintenul Dunavat, se apropie mai mult de cele ale Deltei Dunarii, aceasta, cu toate lacurile care le cuprinde, va fi tratata la Delta Dunarii.Dupa tipul genetic al cuvetei lacustre, in aceasta zona intalnim limane si lagune maritime. Limanele maritime de la nord la sud sunt:cele de pe tarmul nordic si vestic al complexului Razim (Calica, Siliste, Agighiol, Saratura, Cotului, Babadag, intr-o masura golful Ceamurlia), Tasaul, Gargalac, Tabacariei, Agigea, Techirghiol, Costinesti, Tatlageac si Mangalia.

In ceea ce priveste lagunele maritime, se pot diferentia doua subtipuri, si anume: lagune care ocupa zone depresionare ale uscatului, ca urmare a miscarilor epirogenetice negative si eustatice pozitive (partea nordica a Razimului propriu-zis, Golovita cu Zmeica) si lagune de extindere mai mica situate in golfuri maritime formate prin abraziune (Siutghiol, Comorova si mlastina Ezerul Mangaliei).

Dupa tipul genetic al depresiunii, care implica un bazin hidrografic extins in cazul limanelor si mai redus la lagune, dupa cantitatea de apa, mai mare sau mai mica, pe care o primeste din izvoare, dupa existenta sau inexistenta legaturii cu marea si dupa faptul ca lacurile primesc sau nu apa dulce din alt rauri prin canale sapate de om, lacurile de pe litoral (lagune sau limane) prezinta caracteristici hidrice si fizico-chimice foarte diferite de la unul la altul.

Desi conditiile climatice sunt aproximativ aceleasi pentru toata zona de desfasurare a lacurilor, totusi bilantul hidric si compozitia chimica a a pei difera de la lacul Tatlageac la Techirghiol, de la aceasta la Agigea, de la Siutghiol la Tasaul etc, pe distante care uneori nu sunt mai mari de 4-5 km.

Dintre elementele bilantului hidric, precipitatiile si evaporatia au valori destul de apropiate, iar dintre cele fizico-chimice, temperatura apei prezinta valori medii lunare foarte putin diferite. In schimb, alimnetarea subterana si gradul de mineralizare difera foarte mult, fapt care determina si biotpuri si biohidrocenoze variate de la u lac la altul.

Avand in vedere aceste particularitati consideram ca este mult mai indicat sa se faca o trecere in revista a fiecarui lac, insistandu-se numai asupra acelor elemente care le diferentiaza, deoarece cele care le sunt comune (modul cum s-au format) au fost prezentate in analiza evolutiei paleogeografice.

Lacul Mangalia

Situat langa localitatea cu acelasi nume, in apropierea de granita cu R.P.Bulgaria, este un liman maritim, la care se pastreaza cel mai bine aspectul vaii in care au invadat apele marine. Latimea mica (0.8 km maxima si 0.3 km medie) in raport cu lungimea actuala a lacului (9.5 km), aspectul sinuos cu meandre incatusate in placa calcaroasa sarmatica, versantii abrupti sunt principalele caracteristici ale acestui lac. Trebuie sa subliniem ca fata de celelalte limane – Tatlageac, Techirghiol, Agigea, Tasaul – acesta a fost putin largit prin abraziune. Aceasta diferentiere in actiunea de largire se poate pune pe seama litologiei, dar indeosebi pe forma pe care au avut-o vaile inainte de prima invazie a apelor, adica in timpul transgresiunii neolitice (histriene). Valea actuala a lacului Mangalia s-a adancit in placa sarmatica in timpul regresiunii neoeuxine pastrand toate sinuozitatile pe care le-a avut in perioada anterioara, ca urmare a unei pante a profilului longitudinal destul de mica. Probabil ca in adancirea si pastrarea acestor meandre a contribuit, pe lamga miscarea eustatica negativa (regresiunea neoeuxinica), si o ridicare lenta epirogenetica a uscatului.