Mandatul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile

Conform legislaţiei în vigoare, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Acesta a fost înființat în anul 2007, prin reorganizarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor.

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile este desemnat ca autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial pentru infrastructura de mediu. Mandatul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile este de a elabora strategia Guvernului în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor şi de a coordona aplicarea acesteia la nivel naţional pentru asigurarea unei dezvoltări durabile. Actele normative care reglementează statutul instituţiei sunt HG nr. 368/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi HG nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare.

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Dezvoltării Durabile acţionează pentru a proteja mediul şi resursele naturale, pentru a garanta generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat, în armonie cu dezvoltarea economică şi progresul social.

APA

Apa este un element esenţial pentru viaţă şi pentru procesele naturale. Existenţa noastră şi activităţile noastre economice sunt în totalitate dependente de această preţioasă resursă. Este în egală măsură factorul climatic important care susţine dezvoltarea ecosistemelor şi componenta cheie în schimbul de substanţă şi energie în ciclul hidrologic. Mai mult decât atât, la nivel global, apa reprezintă o resursă limitată,fapt ce impune abordarea problemelor legate de aceasta, astfel încât, să se asigure resursele de apă pentru generaţiile viitoare .

Principalul obiectiv strategic al României în domeniul apelor este legat de integrarea europeană, ceea ce implică armonizarea şi implementarea acquis-ului comunitar în domeniul protecţiei calităţii apei.

Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri, lacuri, fluviul Dunărea( ≈ 90% ) – şi ape subterane ( ≈ 10 % ). Principala resursă de apă a României o constituie râurile interioare.

Ape de suprafaţă

Totalul cursurilor de apă codificate ale ţării noastre este de 78.905 km. Activitatea de supraveghere a calităţii apelor a fost organizată în anul 2006 în principal pe cursurile mijlocii şi inferioare de apă (pe o lungime de 27.056 km), unde se manifestă impactul acţiunilor umane asupra mediului, respectiv asupra calităţii apelor.

Elaborarea sintezei calităţii apelor curgătoare de suprafaţă pe anul 2006 s-a bazat pe prelucrarea datelor primare privind analizele fizico-chimice a apelor, date obţinute în 842 de secţiuni de monitorizare, amplasate în bazine hidrografice.

În cursul anului 2006, calitatea globală a apelor curgătoare de suprafaţă, evaluată în funcţie de situaţia celor 842 secţiuni de supraveghere a fost distribuită astfel: clasa I – 31,4 %; clasa a II-a – 46,1 %; clasa a III-a – 15,8 %; clasa a-IV -a - 3,7 %; clasa a V-a – 3,1 %.,ceea ce înseamna că în funcţie de lungimea totală a râurilor monitorizate în anul 2006 de 27.056 de km: 8.051 km s-au încadrat în clasa I de calitate; 12.565 km în clasa a II-a; 4.465 km în clasa a III-a; 1388 km în clasa a IV-a şi 587 km în clasa V-a.

Raportat la totalul cursurilor de apă codificate de 78.905 km, neluând în consideraţie poluarea datorită fondului natural şi considerând că lungimea cursurilor de apă nemonitorizată are apă de calitatea I-II, rezultă că 0,7% se încadrează în clasa a-V-a, 1,8 % în clasa a IV-a, 5,7% în clasa a III-a şi 91,8 % se încadrează în clasa I-II-a.

Starea lacurilor

Calitatea apei principalelor lacuri din România în raport cu gradul de troficitate, reiese din analiza care evidenţiază că, din punct de vedere al nutrienţilor (azotul mineral total şi fosforul total), din 102 lacuri monitorizate, 4 lacuri (3,9%) au corespuns categoriei ultraoligotrofe, 1 lac (1.0%) categoriei oligotrofe, 1 lac (1,0%) categoriei oligo-mezotrofe, 13 (12,7%) categoriei mezotrofe, 14 (13,7%) categoriei mezo-eutrofe, 35 (34,4%) categoriei eutrofe, 16 (15,7%) categoriei eutrof-hipertrof şi 18 (17,6%) categoriei hipertrofe.

Referitor la calitatea apei principalelor lacuri din România în raport cu chimismul apei analiza datelor conduce la concluzia că din totalul de 102 lacuri, 48 de lacuri (47,1%) s-au încadrat în clasa I de calitate, 34 lacuri (33,3%) în clasa a II-a, 18 lacuri (17,6%) în clasa a III-a şi 2 lacuri (2,0%) în clasa a IV-a.

Ape subterane

De-a lungul timpului, regimul natural al apelor subterane a suferit o serie de modificări cantitative şi calitative. Aceste modificări sunt datorate atât folosirii lor ca sursă de alimentare cu apă pentru populaţie (potabilă şi industrială), executării unor lucrări hidrotehnice şi hidroameliorative cât şi factorilor poluatori (naturali şi antropogeni). Din punct de vedere cantitativ, al rezervelor de apă, anii bogaţi în precipitaţii, aşa cum au fost anii 2005 şi 2006, duc la creşterea nivelurilor piezometrice.

În anul 2006 au fost monitorizate un număr de 1.947 foraje, din care 1664 sunt foraje care fac parte din reţeaua hidrogeologică naţională şi 283 sunt foraje de urmărire a poluării amplasate în jurul marilor centre industriale. Din analiza datelor prelucrate în urma monitorizării parametrilor fizico-chimici la forajele situate în stratul freatic, cele mai multe depăşiri s-au înregistrat la indicatorii: substanţe organice, amoniu, azotaţi, duritate totală, fier.

Astfel în 543 din forajele analizate (30,0%) s-au înregistrat depăşiri la indicatorul substanţe organice, în 437 de foraje (22,4%) s-au constatat depăşiri la indicatorul amoniu, în 184 foraje(9,5%) la indicatorul azotaţi şi în 78 foraje (4%) la indicatorul fosfaţi.

Comparativ cu anul anterior, în anul 2006 s-a constatat o tendinţă de diminuare a contaminarii acviferelor cu aceste substanţe. Formele cele mai intense de depreciere multiplă a calităţii apelor subterane s-au identificat în zonele de intravilan rural unde, datorită lipsei unui minim de dotări cu instalaţii edilitare, deşeurile lichide ajung în subteran atât în mod direct (prin intermediul latrinelor neimpermeabilizate, a şanţurilor şi rigolelor etc.) cât şi indirect, prin infiltrare lentă (de la depozitele de gunoi de grajd, gropi de deşeuri menajere improvizate etc).

Factorii poluatori majori care afectează calitatea apei subterane se pot grupa în următoarele categorii: produse petroliere, produse rezultate din procesele industriale, produse chimice utilizate în agricultură, metale grele, produse menajere şi produse rezultate din zootehnie.

Resursele de apă, în special cele din acviferele freatice, prezintă un risc ridicat de poluare atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, având drept consecinţă directă faptul că ele nu mai pot constitui surse de alimentare cu apă potabilă pentru populaţia din multe zone ale ţării.

Poluarea freaticului este cel mai adesea un fenomen aproape ireversibil şi are consecinţe grave asupra folosirii rezervei subterane la alimentarea cu apă potabilă. Depoluarea surselor de apă din pânza freatică este extrem de anevoioasă daca nu chiar imposibilă.