Masuri de Protectie a Calitatii Aerului

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Masuri de Protectie a Calitatii Aerului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 41 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

ARGUMENT

Protecţia mediului nu este numai responsabilitatea organizaţiilor ecologiste care se străduiesc să oprească un dezastru ecologic, ci a noastră, a fiecărui individ în parte. Având în vedere că atmosfera este «scutul» care permite existenţa vieţii pe Terra, ar trebui ca reducerea poluării atmosferei să fie un imperativ. Datorită amplorii pe care a luat-o în ultimii ani fenomenul de poluare a atmosferei (poluare naturală, artificială, chimică, fizică, biologică), echilibrul atmosferic a fost dereglat. Se estimează că poluarea atmosferei contribuie anual la aproximativ 120.000 de decese în SUA. În fiecare an dezvoltarea industriei generează miliarde de tone de materiale poluante. Deşi s-au lansat nenumărate campanii ecologiste, poluarea atmosferei este încă o realitate dură ale cărei efecte le suportăm cu toţii zi de zi.

Cei care tratează cu neseriozitate problema poluării atmosferei şi a mediului în general ar trebui să gândească pe termen lung şi să facă ceva cât încă se mai poate. Trebuie să ne gandim la dezvoltarea durabilă, deci la resursele epuizabile, la apa fără de care nu există viaţă, la reciclarea deşeurilor, la folosirea produselor ecologice, la sursele de energie neconvenţionale. Să conştientizăm faptul că o plimbare cu bicicleta este mai frumoasă şi mai sănătoasă decât o plimbare cu maşina. Toate pentru a le permite generaţiilor care vor veni să se bucure de ceea ce ne-am bucurat şi noi: apă, aer curat, soare, locuri minunate în care să-ţi petreci vacanţele.

Credeţi că merită efortul ?

Capitolul I.

AERUL

În antichitate, aerul era considerat o substanţă pură. Primele indicaţii asupra complexităţii compoziţiei aerului se găsesc în lucrările alchimiştilor chinezi. Dintre acestea Mao-Hoa (secolul VII) dă chiar metode de obţinere a oxigenului (IN) şi dezvoltă noţiunea de ardere, foarte asemănătoare în esenţă cu concepţiile moderne. În Europa, primul care s-a pronunţat asupra compoziţiei aerului a fost Leonardo da Vinci, la sfârşitul secolului XV; confirmările experimentale datează din secolul XVIII.

Aerul pe care-l inspirăm este parte din atmosferă, amestecul de gaze ce acoperă globul pământesc. Acest amestec de gaze asigură viaţa pe pământ şi ne protejează de razele dăunătoare ale solului.

Pământul este înconjurat de un strat de gaze, numit atmosfera. Acesta este aerul pe care-l inspiram şi care ne apără de efectul dăunător al razelor solare.

Atmosfera este formată dintr-un amestec de circa 10 gaze diferite, în mare parte din azot (78%) şi oxigen (21%). Acel 1% rămas este format din argon, dioxid de carbon, heliu şi neon. Toate acestea sunt gaze neutre, adică nu intră în reacţie cu alte substanţe. Mai există urme de dioxid de sulf, amoniac, monoxid de carbon şi ozon, precum şi vapori de apă. Conţine şi poluanţi, cum ar fi gaze nocive, fum, sare, praf şi cenuşa vulcanică.

1.1. COMPOZIŢIA AERULUI

Prin compoziţia sa, atmosfera direcţionează existenţa vieţii pe Terra. Ea este formată dintr-un amestec fizic de gaze simple, gaze rare, substanţe gazoase compuse şi corpuri străine. Aceste componente au un rol ecologic determinant, care acţionează constant pozitiv sau negativ asupra biocenozelor. În compoziţia sa gazele simple sunt reprezentate de azot 78%, oxigen 20,95% ,iar proporţia 1,05%este formată din gaze rare (argon, hidrogen, krypton, xenon, neon, heliu, radon-gaz radioactiv etc.) şi substanţe gazoase compuse (dioxid de carbon, metan, amoniac), vapori de apă şi corpuri străine. Această compoziţie este specifică zonei inferioare a atmosferei. Pe verticală compoziţia se schimbă. Dintre toate componentele atmosferei, azotul şi oxigenul sunt singurele elemente gazoase care există pe tot intervalul acesteia. În partea inferioară se găsesc în stare moleculară, iar în cea superioară în stare atomică.

Azotul este gazul cel mai răspândit al cărui rol ecologic în natură constă în neutralizarea puterii de oxidare a oxigenului.

Oxigenul determină în mare măsură însuşirile fizice şi chimice ale aerului, însuşiri ce fac din atmosferă un adevărat scut la adăpostul căruia se desfăşoară viaţa pe Pământ. El este prezent în viaţa organismelor vii (plante, animale, bacterii aerobe), participă în toate procesele arderii şi descompunerii substanţelor organice, este prezent sub formă de combinaţie chimică în alcătuirea dioxidului de carbon şi a altor substanţe aflate în aer. În păturile înalte ale atmosferei, oxigenul se găseşte sub formă de ozon.

Fisiere in arhiva (1):

  • Masuri de Protectie a Calitatii Aerului.doc