Pădurea

Introducere

Primele observatii cu privire la existenta unor raporturi intre padure – apa si sol este probabil sa fi fost facute chiar de unii dintre cei care, in cele mai vechi timpuri, au defrisat intinse suprafete impadurite pentru a-si crea, la adapostul padurii, terenuri de cultura. In ceea ce priveste peisajul geografic, in care padurea reprezinta componenta cea mai importanta, interventia omului nu a ramas nicaieri si niciodata fara urmari. Daca spargerea marilor complexe forestiere naturale si defrisarea padurii pe intinse suprafete au fost conditii ale dezvoltarii si progresului uman, distrugerea barbara, nechibzuita a acesteia, a stricat echilibrul ansamblului creat de natura si a dus al urmarile dezastruoase pe care istoria le a inregistrat in numeroase tari.

Trecerea de la circa 50% acoperire cu padurile a globului pamantesc la 28,6% cat rezulta din datele recente (3712 milioane ha din intinderea de 4126 milioane ha a terenurilor forestiere), nu a putut ramane fara consecinte asupra regimului si a bilantului hidrologic. Daca se tine seama de faptul ca in cifra de mai sus sunt incluse vaste intinderi acoperite de arborete rarite, bracuite, fara importanta economica, atunci – asa cum apreciau Milescu – Alexe – suprafata efectiv acoperita cu padure ar putea reprezenta circa 14,4%. Opozitia celor doua valori, 50% si 28,6% la care s-ar putea adauga precizarea ca in Europa Occidentala defrisarea reprezinta ⅔ din suprafata primitiva a padurilor, iar in Europa Sudica ¾, pentru a cita numai aceste zone, da un accent si mai grav concluziei de mai sus (Milescu si Alexe, 1969).

In decursul acestei multiseculare modificari structurale a peisajului geografic, suprafata marilor a ramas aproximativ aceeasi (36,1 miliarde ha), iar soarele ridica anual in atmosfera probabil tot circa 500.000 km³ de apa, care revine pe pamant sub forma de precipitatii, in medie de 16 milioane tone pe secunda si alimenteaza viata, cursurile de apa, marile si oceanele. Daca, in marele perpetuum mobile al circuitului natural al apei, variatiile temporare pot fi considerate neinsemnate, regional insa, acestea arata tendinte si modificari, pe care le creeaza, indeosebi, interventia directa a omului care, in mod deliberat sau inconstient, influenteaza conditiile naturale determinate pentru regimul hidrologic. Intre factorii hotaratori ai acestui regim si, prin el, pentru economia si gospodarirea apei, padurea ocupa o pozitie pe care nimeni nu i-o mai contesta astazi.

Datorita progresului stiintei, controversele principale din secolul trecut s-au redus in epoca noastra la rare dispute asupra dimensiunilor matematic exprimate ale influentelor exercitate de padure. De la 1739, cand celebrul naturalist Buffon – scriind “ Memoriul cu privire la refacerea si conservarea padurilor “ – a emis principiul ca “o tara devine cu atat mai saraca in apa cu cat defriseaza mai mult ”, exprimand lapidar intuitia, sau poate chiar observatia predecesorilor sai, cu privire la solidaritatea apelor cu padurea, si pana la conceptia actuala, stiintific fundamentata, asupra rolului complex al padurii in economia apelor, evolutia s-a facut lent.

De asemenea, trebuie sa amintim ca in decursul a peste doua milenii se consemneaza nenumarate situatii caracteristice, care l-au condus pe Buffon la enuntarea principiului citat mai sus. Astfel, inca la inceputul secolului al IV- lea inaintea de era noastra (aproximativ acum 2360 ani) filozoful grec Platon notase:

“ Odinioara, cand inca existau paduri pe muntii Aticei, o bogata patura de sol prelua apa si o pastra inchisa in pamant, acestea ingrijea ca intreaga cantitate absorbita sa se raspandeasca treptat in el si hranea izvoarele, despre a caror existenta pe atunci fac dovada altarele ramase. Insa acum solul gras si moale a fost spalat si a ramas numai scheletul slab al tarii “ (V.Dinu, 1979).

Este un fapt demonstrat ca padurea reprezinta un factor de echilibru de neinlocuit in cadrul biosferei, acumuland si schimband permanent energie cu mediu fizic in care se afla si contribuind in acest fel la transformarea si perfectionarea ecosistemelor. Se poate afirma fara exagerare ca de existenta padurii este strans legata dezvoltarea societatii si civilizatiei omenesti, asa dupa cum se poate spune ca despaduririle au contribuit in mare masura la decaderea si disparitia unor popoare si civilizatii. Daca la inceputul istoriei acest proces negativ se manifesta pe spatii relativ mici, treptat, pe masura cresterii populatiei pe Terra, a cresterii presiunii exercitate de catre om asupra mediului natural, suprafetele devastate de “scutul verde” s-au extins, pe zone largi, aproape in fiecare continent, zone in care desertul si eroziunea s-au instalat cu drepturi depline amenintand pur si simplu existenta omenirii (Popescu, 1985).

1. Rolul padurii

Odinioara, cand omul era culegator de fructe si plante si apoi vanator, agresivitatea lui asupra naturii era redusa, lipsindu-i mijloacele necesare de distrugere. Ulterior, omul a devenit producator de unelte mai perfectionate si ca atare, consummator de materii prime, extinzandu-si tot mai mult exploatarea asupra naturii.

Atata vreme, insa, cat interventia lui asupra naturii nu a depasit anumite limite, nu a existat nici un pericol care sa tulbure puternic relatiile dintre om si mediul inconjurator. In ultimele doua secole, relatiile om-natura s-au deteriorat ajungandu-se in ultimele decenii, in unele parti ale Terrei, la conturarea unei crize ecologice. Dintre ecosistemele terestre, care au fost cel mai mult afectate de om sunt padurile (Popescu, 1985)

In cadrul biosferei, un loc distinct il ocupa padurea datorita intinderii, complexitatii si varietatii ei, exercitand un rol insemnat, atat asupra mediului geografic cat si asupra dezvoltarii social-economice (V. Dinu, 1979).

In constelatia ecosistemelor terestre, padurile reprezinta o categorie de ecosisteme aparte si totodata si de mare pret, gratie materiilor prime pe care le furnizeaza, posibilitatilor de regenerare pe cale naturala si artificiala si multiplelor servicii, cu caracter de protectie, pe care le ofera (influente favorabile asupra climei si solului, actiuni specifice de reglare hidrologica, rol igienico-sanitar, mediu prielnic de viata a unor plante si animale, element turistic primordial). Este de remarcat faptul ca nici un alt ecosistem terestru, nu asigura un echilibru mai complex si o mai mare stabilitate, decat padurea. Tulburarea acestor ecosisteme echilibrate are nebanuite repercursiuni in reteaua interdependentelor ecologice, cu influente negative asupra biosferei si a mediului inconjurator