Poluarea Aerului

1 Poluarea aerului - Surse de poluare

Poluarea aerului constă în schimbarea compoziţiei sub aspectul proporţiei dintre constituenţii săi şi/sau prin apariţia unor noi constituenţi, cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor şi/sau biotopului.

După origine, sursele de poluare a aerului pot fi:

Surse naturale care cuprind: solul (viruşi, pulberi datorate eroziunii); plantele (fungi, polen, substanţe organice şi anorganice animalele (CO2, viruşi); radioactivitatea terestră şi cosmică (radionuclzz: emişi de roci -226Ra,228Ra- şi de provenienţă cosmică -10Be, 36C1, 14C, Ti 2 Na etc; erupţiile vulcanice (cenuşă, compuşi de sulf, oxizi de azot şi de carbon); furtunile de nisip şi praf (pulberi) etc;

Surse artificiale care sunt divizate la rândul lor în două subgrupe:

a) Surse fixe. care includ sursele bazate pe procesele de combustie din activităţile menajere sau industriale (pulberi, oxizi de sulf, de carbon) s: surse bazate pe procese industriale (oxizi de fier, mangan, nichel, plumb, cadmiu, fluor etc);

b) Surse mobile. Includ transporturile cu automobile.

Poluanţii mai pot fi clasificaţi şi după alte criterii:

După modul de apariţie: naturali şi sintetici;

După efect: cuprinde poluanţi care afectează numai oamenii, sau ecosistemul în întregime

După proprietăţi: în care poluanţii sunt clasificaţi după: toxicitate, persistenţă, mobilitate, proprietăţi biologice;

După posibilităţile de control etc.

1.1. Poluarea aerului cu monoxid (CO) şi dioxid de carbon (CO2)

Monoxidul de carbon nu poate fi depistat organoleptic deoarece este incolor, inodor şi insipid. Concentraţia medie în atmosfera nepoluată este de 0,1 p.p.m.

Monoxidul de carbon (CO) este prezent în fumul rezultat din arderea cărbunilor, dar şi în aerul din zonele intens circulate de autovehicule. Se găseşte în locurile în care se depozitează tescovina şi în adăposturile neaerisite. In zona tropicală, o sursă naturală importantă de oxid de carbon este asigurată prin oxidarea terpenelor produse de arbori (Al. Sasson, 1982). Monoxidul de carbon (CO) are acţiune asfixiantă. în combinaţie cu hemoglobina formează carboxihemoglobina, produs care reduce capacitatea de oxigenare a ţesuturilor din organism. Sângele unui orăşean conţine 1-2% carboxihemoglobina din cauza aerului poluat de automobile, în timp ce sângele marilor fumători conţine 4-5% (Z. Partin, M. Rădulescu, 1995).

La om, în doze mici monoxidul de carbon antrenează dureri de cap, tulburări senzoriale, vârtejuri.

La animale se observă stări de agitaţie, slăbiciune musculară, stări convulsive etc.

Plantele sunt insensibile la unele concentraţii care sunt toxice pentru animale. Sub 100 ppm CO nu a produs efecte nocive plantelor superioare expuse timp de 1-3 săptămâni, însă asupra fixării azotului de către bacteriile fixatoare de azot de tipul Rhizobium trifolii această concentraţie a determinat reducerea cu 20 % a procesului de fixare a azotului.

Dioxidul de carbon (CO2) se găseşte normal în aerul atmosferic (0,03-0,004% în volume). La 24 ore este admisă doza medie de 2 mg/m3.

Depăşirea concentraţiei admise poate fi cauzată de fumul sau emanaţiile de gaze ale diferitelor instalaţii industriale şi laboratoare, fabrici ie bere, silozuri etc.

Peste limita superioară admisă, dioxidul de carbon (C02) provoacă ipariţia primelor semne de intoxicaţie, ca urmare a inhibării ireversibile aunor sisteme enzimatice. Afectează în special sistemul nervos central.

1.2. Poluarea aerului cu oxizi de azot

Oxizii de azot sunt generaţi în păturile superioare ale atmosferei, ca urmare a descărcărilor electrice, dar pot proveni şi din traficul auto, de la fabricile producătoare de îngrăşăminte cu azot şi de la cele petrochimice, arderea combustibililor fosili, gaze, păcură şi cărbuni, în centralele termice etc. Frecvent se întâlnesc monoxidul de azot -NO- (gaz incolor, are miros şi este puţin solubil în apă) şi dioxidul de azot - NO2 - (culoare roşu-oranj-brun, miros iritant), care se găsesc în concentraţii ce variază în sens invers în cursul unei zile: dimineaţa şi seara este mai mare concentraţia de monoxid de azot (NO), iar spre prânz, mai ales în zilele însorite, NO2.

NO este oxidat de O3 în N02 (NO + O3 - N02 +02 ). Dioxidul de azot de patru ori mai toxic decât monoxidul şi este constituent principal al smogului.

Oxizii de azot produc decolorarea frunzelor sau determină necreze foliare. Asupra animalelor aceştia au acţiune iritantă şi le micşorează rezistea la boli. Se combină cu hemoglobina, şi formează methemoglobina, compus cu consecinţe nefaste asupra oxigenării ţesuturilor şi organelor. Concentraţii mai mari de 188 mg/m3 sunt letale pentru cele mai multe din speciile de animale.