Poluarea Apei

Introducere

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane. Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi). Poluanţii biodegradabili sunt substanţe, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună. Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu. Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în agricultură, cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din lacuri şi estuare şi 36% din râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a anului. În ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri şi golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană. Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt vărsate în lacuri şi râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice. La sfârşitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware şi Golful Mexic au murit mii de peşti din cauza dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri şi apoi în mare, fosfaţii şi nitraţii ajutând dezvoltarea algelor. Inundaţiile duc pesticidele toxice şi deşeurile urbane şi industriale în lacuri şi râuri. Eroziunea contribuie şi ea la poluarea apelor. Pământul şi nămolul duse de apă de pe dealurile defrişate, pământurile arate sau de pe terenurile de construcţie pot să blocheze cursul apelor şi să omoare vegetaţia acvatică. Chiar şi cantităţi mici de nămol pot să elimine unele specii de peşti. De exemplu, când defrişările îndepărtează învelişul de plante al versanţilor dealurilor, ploaia poate să ducă pământ şi nămol în râuri, acoperind pietrişul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii îşi depun icrele.

Capitolul I

Prezentarea de ansamblu a formelor de organizare a apelor

1.1 Apele de suprafată

Retelele hidrografice

În drumul lor spre mare, râurilor li se alătură afluenţii. Văzute de sus, sau pe o hartă, râurile împreună cu afluenţii lor formează modele complicate şi distincte de reţele hidrografice. În unele zone aceste modele sunt extrem de complexe, iar geomorfologii întâmpină numeroase probleme în încercarea de a afla cum s-au format aceste reţele hidrografice. Structura bazinelor hidrografice diferă de la o zonă la alta, datorită acţiunii combinate a mai multor factori. Printre aceştia se numără clima, duritatea rocilor de la suprafaţă, înclinaţia solului şi factori legaţi de evoluţia geologică a regiunii ( cutremure şi perioadele de formare a munţilor). Geomorfologia încearcă să afle de ce în unele regiuni se află numeroase râuri, în timp ce în zone învecinate, caracterizate de aproximativ acelaşi nivel de precipitaţii, există puţine ape curgătoare de suprafaţă.