Poluarea Apelor Subterane

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Poluarea Apelor Subterane.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 26 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: George Sternen

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domenii: Ecologie, Chimie Generala, Geografie

Cuprins

Ciclul apei în biosferă 3
Generalităţi privind apele subterane 5
Procese fizico-chimice la trecerea apei prin sol 6
Condiţii de calitate pentru apa potabilă 8
Surse de poluare a apei 10
Consecinţele impurificării apelor 14
Propagarea poluării în apele subterane 17
Metode de prevenire şi combatere a poluării apelor
subterane 18
Metode de analiză a apei 25
Bibliografie 26

Extras din document

CICLUL APEI ÎN BIOSFERǍ

Apa constituie elementul principal al biosferei sau, altfel spus, substanţa chimică indispensabilă vieţii. De fapt, viaţa a apărut în apă, mai exact, în ocean. Parte vie a biosferei, adică materia vie, este alcătuită, în procent de 70% din greutatea ei, din apă. Se poate spune că, în biochimie, că materia vie nu este altceva decât un „sistem organic dispersat în apă”. Apa constituie deci substratul fundamental al activităţilor biologice, catalizator şi stabilizator al reacţiilor biochimice. Apa conferă stabilitate tuturor sistemelor vii şi nu numai lor. Biosfera conţine cca. 1350 milioane km3 de apă, din care cea mai mare parte (97%) se află în oceane. Apele continentale (fluvii, lacuri, pânze freatice) reprezintă 8,3 milioane km3, adică numai 0,6% din cantitatea totală.

Restul de apă din biosferă se distribuie astfel:

12700 km3 este prezentă în atmosferă sub formă de vapori;

400 km3 este conţinită în biomasa animală şi vegetală.

Din aceste cifre rezultă că, din rezerva de apă a biosferei, cea legată în materia vie este infimă, de numai 0,00005% din cantitatea totală de apă existentă pe planetă.

Energia solară provoacă o evaporaţie anuală de 450000 km3 deasupra oceanelor şi o evapotranspiraţie la suprafaţa continentelor de aproximativ 70000 km3/ an. Această apă revine în circuit sub formă de precipitaţii. Bilanţul însă este negativ pentru oceane (411000 km3/ an) şi pozitiv pentru continente (109000 km3/ an).

Cantitatea de apă care revine în atmosferă, ca urmare a transpiraţiei de pe terenurile cu plante, ne-ar putea parveni prin măsurarea cantităţii de biomasă care se formează în zonă, utilizând aşa-numitul „coeficient economic al transpiraţiei” (C.E.T.).

C.E.T.reprezintă cantitatea de apă evaporată de plante pentru obţinerea unui gram de biomasă uscată. Acest coeficient este cuprins între 300 şi 800 şi joacă un rol important în calculul bilanţurilor apei şi energiei în biosferă. În ecosistemele controlate (agricole, de regulă), coeficienţii mici sunt, întotdeauna, de preferat, apa fiind considerată, în acest caz, un factor de producţie. Surplusul de apă terestră din zona continentală revine în oceane şi mări prin fluvii şi râuri (27000 km3/ an) şi, în cantitate mai mică şi mult mai încet, prin infiltrare (12000 km3/ an).

Raportându-ne la plante putem considera, dacă mai era nevoie, că apa este componentul indispensabil pentru viaţa acestora, şi, în acelaşi timp, reprezintă cel mai important factor pentru repartiţia lor ecologică.

Ea reprezintă solventul pentru substanţele minerale şi unii compuşi organici solubili şi sub această formă este absorbită prin rădăcini şi condusă prin vasele lemnoase (xilem) către frunze, unde participă la biosinteza organică. O parte din această apă se pierde prin evaporare şi transpiraţie şi reintră în circuitul natural. O altă parte coboară împreună cu „elaboratele biosintetizate” şi se depozitează în organe de rezervă, constituind apa înglobată (tubercule, bulbi, parenchime speciale). Această coborâre se face prin vasele liberiene (floemul).

În caz că deficitul în apă al solului devine prea mare, o parte din apă este retrocedată solului. La plantele xerofite bilanţul apei în plantă este diferit faţă de plantele normale. La acestea, evapotranspiraţia este foarte redusă, ele formându-şi ţesuturi de acumulare de apă şi organe speciale de evitare a pierderilor.

Prin circulaţia ei în plante, apa asigură următoarele procese:

a) Transportă ca solvent substanţele minerale către frunze;

b) Asigură turgescenţa celulelor şi conferă poziţia erectă plantelor ierboase;

c) Asigură mediul pentru desfăşurarea unor reacţii de biosinteză şi de biodegradare a unor substanţe din plante;

d) Participă la procesul de creştere a plantelor;

e) Contribuie la reglarea temperaturii plantelor. Pentru vaporizarea unui gram de apă în procesul de transpiraţie se consumă o energie echivalentă cu 2257 kJ.

f) Participă la procesul de fotosinteză cu protonii şi electronii din procesul de fotoliză a apei.

Este, deci, evident că, odată întreruptă circulaţia apei în plante, acestea, după o perioadă scurtă, în care apa este redistribuită de la un organ la altul, vor muri. Prin asocierea mai multor plante în ecosisteme, circulaţia apei în masa de plante devine semnificativă.

GENERALITǍŢI PRIVIND APELE SUBTERANE

Apele subterane reprezintă o bogăţie naturală a cărei importanţă este legată de folosirea lor tot mai intensă în alimentarea cu apă potabilă a localităţilor urbane şi rurale, în activităţile industriale sau pentru acoperirea necesităţilor crescânde din agricultură. Ele oferă o serie de avantaje printre care compensarea debitelor de apă prin acumulare naturală, protecţia împotriva pierderilor prin evaporare şi o protecţie relativ crescută faţă de posibilităţile de poluare de la suprafaţă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Poluarea Apelor Subterane.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA BACĂU FACULTATEA DE INGINERIE