Poluarea Atmosferică

MOTTO:

“Fiecare om are dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate.”

(Constituţiea Republicii Moldova, art. 37)

1. Introducere – Un mediu curat, o viaţă sănătoasă!

Cum bine au observat biologii, omul este singura fiinţă care îşi distruge mediul în care trăieşte. De ce? Răspunsuri ar fi multe: nepăsarea, lipsa educaţiei, incultura, inconştienţa, fac din om cel mai mare inamic natural al planetei. Omul încă nu a învăţat, sau mai bine spus, a uitat cum să trăiască în armonie cu natura.

Mediul înconjurător descrie cel mai bine gradul de civilizaţie al societăţii în care trăim. Prin urmare, a face un bine naturii, înseamnă a face un bine societăţii şi indivizilor ei.

Să traim în armonie cu natura - e oare aşa de greu de realizat?

Sticla, hartia, plasticul se pot recicla cu succes, s-a inventat maşina de spălat fără detergenţi, călătoriile cu bicicleta sunt mai sănătoase decât cele cu automobilul, iar folosirea transportului în comun reduce poluarea în oraş.

Viitorul depinde de noi ! Dar noua ne pasa?

2. Ce este mediul înconjurător?

Prin mediu înconjurător sau mediu ambiant se înţelege ansamblul de elemente şi fenomene naturale şi artificiale de la exteriorul Terrei, care condiţionează viaţa în general şi pe cea a omului în special.

Sensul dat acestei noţiuni în cadrul Uniunii Europene este cel al unui ansamblu de elemente care, în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, cele care sunt ori cele care nu sunt resimţite.

O altă definiţie o găsim în Legea protecţiei mediului, în care mediul înconjurător este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale şi spirituale.

3. Poluarea şi formele de poluare a mediului

a) Compoziţia normală a aerului

Învelişul gazos al Pământului reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali existenţei vieţii pe planeta noastră. Dintre componenţii aerului, cel mai important este oxigenul (O2). Acesta este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, oxidarea reprezentând principalul proces din care rezultă energie în procesele vitale. Bioxidul de carbon din aer (CO2) intervine în asimilarea „hranei” la plante, iar azotul (N) atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură.

Compoziţia chimică normală a aerului (în volum procente atmosferă uscată) este:

- azot 78,09%;

- oxigen 20,95%;

- argon 0,92%;

- bioxid de carbon 0,03%.

Aceste gaze reprezintă în total 99,99% din compoziţia aerului. Restul de 0,01% este alcătuit din alte gaze, cum ar fi: neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La toate acestea se adaugă proporţii variabile de vapori de apă (0,2 – 3%).

Din punct de vedere al sănătăţii prezintă o deosebită importanţă oscilaţiile în concentraţie ale CO2 şi ale O2 din aer, aceste substanţe având un rol deosebit în metabolism, în principal în schimbul de gaze la nivelul plămânilor.

Oxigenul poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul plămânilor, alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi a procesului de oxigenare a sângelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie, sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă de gradul de scădere a presiunii parţiale.

b) Ce este poluarea ?

Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale vieţii (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972).

Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii mai ales social – economice a acestuia.

Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat şi s-a diversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una dintre importantele preocupări ale specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale statelor şi guvernelor, ale întregii populaţii a pământului. Aceasta, pentru că primejdia reprezentată de poluare a crescut şi creşte neîncetat, impunând măsuri urgente pe plan naţional şi internaţional, în spiritul ideilor pentru combaterea poluării.

c) Principalele forme de poluare a mediului

Poluarea mediului privită îndeosebi prin prisma efectelor nocive asupra sănătăţii a îmbrăcat de-a lungul timpului mai multe aspecte concretizate în diferite tipuri de poluare şi anume:

I. Poluarea biologică, cea mai veche şi mai bine cunoscută dintre formele de poluare, este produsă prin eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a germenilor microbieni producători de boli. Astfel, poluarea bacteriană însoţeşte deopotrivă omul, oriunde s-ar găsi şi indiferent pe ce treaptă de civilizaţie s-ar afla, fie la triburile nomade, fie la societăţile cele mai evoluate. Pericolul principal reprezentat de poluarea biologică constă în declanşarea de epidemii, care fac numeroase victime. Totuşi, putem afirma că, datorită măsurilor luate în prezent, poluarea biologică – bacteriologică, virusologică şi parazitologică, are o frecvenţă foarte redusă.

II. Poluarea chimică constă în eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a diverselor substanţe chimice. Poluarea chimică devine din ce în ce mai evidentă, atât prin creşterea nivelului de poluare, cât mai ales prin diversificarea ei. Pericolul principal al poluării chimice îl reprezintă potenţialul toxic ridicat al acestor substanţe.

III. Poluarea fizică este cea mai recentă şi cuprinde, în primul rând, poluarea radioactivă ca urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi în ştiinţă, industrie, agricultură, zootehnie, medicină etc.. Pericolul deosebit al substanţelor radioactive în mediu şi în potenţialul lor nociv chiar la concentraţii foarte reduse. Poluării radioactive i se adaugă poluarea sonoră, tot ca o componentă a poluării fizice. Zgomotul, ca şi vibraţiile şi ultrasunetele sunt frecvent prezente în mediul de muncă şi de viaţă al omului modern, iar intensităţile poluării sonore sunt în continuă creştere. Supraaglomerarea şi traficul, doi mari poluanţi fonici, au consecinţe serioase asupra echilibrului psihomatic al individului. Un număr tot mai mare de persoane din oraşele aglomerate recurge la specialiştii psihiatri pentru a găsi un remediu pentru starea lor proastă (anxietate, palpitaţii, amnezii neşteptate, lipsa puterii de concentrare, dureri de cap). În sfârşit nu putem trece cu vederea poluarea termică, poate cea mai recentă formă de poluare fizică cu influenţe puternice asupra mediului înconjurător, în special asupra apei şi aerului, şi, indirect, asupra sănătăţii populaţiei. Marea varietate a poluării fizice, ca şi timpul relativ scurt de la punerea ei în evidenţă, o face mai puţin bine cunoscută decât pe cea biologică şi chimică, necesitând eforturi deosebite de investigare şi cercetare pentru a putea fi stăpânită în viitorul nu prea îndepărtat.

Însă, cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferică). Aceste elemente de bază vieţii omeneşti se pare că sunt şi cele mai afectate de acţiunile iresponsabile ale fiinţei omeneşti.