Poluarea Atmosferică

Învelişul gazos al Pământului reprezentat de atmosfera terestră, constituie unul dintre factorii esenţiali existenţei vieţii pe planeta noastră. Dintre componenţii aerului, cel mai important este Oxigenul (O2). Acesta este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, oxidarea reprezentând principala sursă de energie în procesele vitale.

Compoziţia chimică normală a aerului este următoarea: Azot 78,09%, Oxigen 20,95%, Argon 0,92%, Bioxid de carbon 0,03%. Aceste gaze reprezintă în total 99,99% din compoziţia aerului. Restul de 0,01% este alcătuit din alte gaze, cum ar fi: Neon, Heliu, Metan, Kripton, Xenon, Hidrogen. La toate acestea se adaugă proporţii variabile de vapori de apă (0,2 – 3%).

Aerul atmosferic este factorul de mediu cel mai greu de controlat şi de ferit de contactul cu emisiile nocive. Poluanţii care ajung în atmosferă se răspândesc rapid şi nu mai pot fi captaţi pentru a fi epuraţi. Pentru a proteja acest mediu trebuie ca poluanţii să fie captaţi şi trataţi la sol, chiar acolo unde se produc sau, dacă este posibil, să se modifice/renunţe la tehnologia poluantă ori să se înlocuiască unii compuşi cu alţii lipsiţi de nocivitate

Dacă încercăm să căutăm definiţii ale poluării, vom găsi multe, ca de exemplu: „Poluarea atmosferică implică emanarea de substanţe dăunătoare organismelor vii.” sau „ Înţelegem prin poluarea aerului prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de componenţa normală a aerului, care în funcţie de concentraţie şi/sau timpul de acţiune provoacă tulburări ale sănătăţii omului, crează disconfort populaţiei dintr-un teritoriu, afectează flora şi fauna sau alterează mediul de viaţă al omului”.

Cea mai potrivită şi exactă pare cea dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S): „se vorbeşte despre poluare atmosferică atunci când una sau mai multe substanţe sau amestecuri de substanţe sunt prezente în atmosferă în cantităţi sau pe o perioadă care pot fi periculoase pentru oameni, animale, sau plante şi contribuie la punerea în pericol sau vătămarea activităţii sau bunăstării persoanelor”.

Poluarea este clasificată în poluare naturală şi poluare artificială (antropică). Sursele naturale principale ale poluării sunt erupţiile vulcanice, furtunile de praf, incendiile naturale ale pădurilor, gheizerele sau descompunerea unor substanţe organice. Procesele de producţie industrială şi producţia de energie, sunt principalele surse ale poluării atmosferice antropice, dar la acestea putem adăuga orice arderi (combustii) din care rezultă substanţe poluante.

Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scară mondială. Procedeele de productie industriala eliberează emisiile poluante, care se redepun în cazul în care nu există filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substanţele specifice sunt atunci eliberate şi pot provoca local catastrofe.

În momentul procesului de combustie, substanţele gazoase, lichide şi solide sunt eliberate în atmosferă de furnale. În funcţie de înălţimea furnalelor şi de condiţiile atmosferice, gazele de eşapament provenind din focare se răspândesc local sau la distanţe medii, – uneori chiar şi mari – căzând din nou sub formă de particule mai fine decât poluarea atmosferică măsurabilă în locurile de emisie.

Degajările industriale în ultimă instanţă ajung în sol, fiind cunoscut faptul că în jurul uzinelor metalurgice, în perimetrul a 30-40 km, în sol e crescută concentraţia de ingrediente ce intră în compoziţia degajaţiilor aeriene.