Poluarea Radioactivă a Mediului de Către Industria Nucleară

Capitolul I. Generalităţi.

Vreme de decenii, radiaţiile ionizate au constituit doar o curiozitate de laborator, cunoscută numai câtorva iniţiaţi. Descoperirea radioactivităţii artificiale şi apoi aceea a fisiunii uraniului, în deceniul al patrulea al acestui secol, au dat un puternic imbold cercetărilor de energie nucleară.Energia nucleară a ieşit însă din anonimat abia după aruncarea celor două bombe atomice în 1945 asupra Japoniei, la Hiroshima a explodat prima bombă aruncată asupra populaţiei, că măsură militară de distrugere, iar cea de-a doua bombă atomică la Nagasaki.

Construirea reactorilor nucleari şi posibilitatea de a utiliza aceste instalaţii pentru a produce energie electrică în cantitate mare, au transferat apoi problema cercetării radiaţiilor şi odată cu aceasta şi problema protecţiei contra radiaţiilor, în plin domeniu industrial şi economic. Studii recente au arătat că datorită tuturor cauzelor de poluare radioactivă, doza de radiaţii pe cap de locuitor a crescut în ultimii 20 de ani de 5 până la 10 ori. Iradierea îndelungată, chiar cu doze mici, poate produce leucopenii, la malformaţii congenitale, pe când iradierea cu doze mari duce la accentuarea leucopeniei, la eriteme, la hemoragii interne, căderea părului, sterilitatea completă, iar în cazurile extreme produce moartea.

I.1. Poluarea radioactivă

Un tip de poluare a mediului ambiant a apărut odată cu prepararea şi utilizarea pe scară largă a substanţelor radioactive. Se ştie că acestea emit radiaţii ionizante, care pot să devină extrem de periculoase pentru toate vietăţile dacă nu se iau anumite măsuri de protecţie.

Sursele de radioactivitate se pot grupa în două categorii:

a) surse naturale

b) surse artificiale

Radioactivitatea naturală este determinată de substanţele radioactive de origine terestră (precum U-238, U-235, Th-232, Ac-228, K-40 etc.), la care se adaugă radionuclizii cosmogeni (H-3, Be-7, C-14 etc.) rezultaţi în urma interacţiei radiaţiilor cosmice cu straturile superioare ale atmosferei. Un aspect important al radioactivităţii naturale este legat de gazele radioactive – radon ( Rn-222) şi toron (Rn-220), care provin din uraniul existent în scoarţa terestră, ce difuzează prin sol şi ajung în atmosferă. Toate radiaţiile ionizante, de origine terestră sau cosmică, constituie fondul natural de radiaţii care acţionează asupra organismelor vii.

Radioactivitatea artificială este datorată prezenţei în mediul înconjurător a unor radionuclizi care îşi datorează existenţa activităţii omului.

Radiaţia artificială este folosită în multe ramuri de activitate. De exemplu, în industrie este folosită pentru controlul proceselor şi a calităţii produselor, iar în scop de studiu, este folosită în institute de cercetare şi învăţământ superior. Tot aici trebuie inclusă şi activitatea medicilor sau a personalului sanitar care lucrează cu radiaţii.

Doza fondului natural de radiaţii este cuprinsă între 10-100 µrem/h.

La fondul natural de radiaţii se adaugă iradierea artificială datorată procedurilor medicale, utilizării TV, ceasurilor electronice, materialelor de construcţie, etc. cu un aport de cca 1,04 mSv/an.

Doza maximă admisă variază cu obişnuinţa şi vârsta:

- 1,3 rem/an, sub 45 ani;

- 2,5 rem/an, peste 45 ani;

- 0,3 rem/săptămână, pentru individ care lucrează într-un laborator de radiaţii.

Boala radiaţiei apare la mai mult de 15 rem/an.

S-a stabilit o scală a nivelelor de iradiere:

- 0,001 rad – iradiere anuală datorată activităţilor nucleare;

- 0,005 rad – iradiere anuală datorată ecranului de televiziune;

- 0,05 rad – examen radiologic;

- 0,1 rad – iradiere naturală media anuală;

- 0,5 rad – pragul oficial de securtate pentru public;

- 200-400 rad – mortalitatea în 5% din cazuri;

- 400-600 rad – mortalitatea în 50% din cazuri până în a 30-a zi;

- peste 600 rad – moarte sigură în 90% din cazuri, în maxim 2 săptămâni.

Mărimea prin care se evaluează nivelul iradierii substanţelor vii şi efectele asupra acestora este doza.

Doza absorbită reprezintă energia cedată de radiaţia ionizantă unităţii de masă a substanţei prin care trece, unitatea de măsură fiind gray (Gy).

Doza echivalentă constituie un indicator al riscului de expunere pentru un anumit ţesut la diferite radiaţii şi se defineşte ca fiind doza absorbită într-un ţesut supus la o radiaţie oarecare care produce acelaşi efect biologic ca o doză absorbită corespunzătoare unei radiaţii standard. Unitatea de măsură este sievert (Sv).

Monitorizarea dozei gama şi a parametrilor meteorologici se realizează cu o staţie automată care face parte din Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului iar coordonarea ştiinţifică, tehnică şi metodologică a RNSRM este asigurată de Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Radioactivitate (LNR) din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Sistemul de monitorizare a dozei gama în timp real a fost achiziţionat în anul 2006 în cadrul proiectului PHARE “Procurarea de echipamente necesare în scopul creării unui sistem adecvat de monitorizare şi raportare a radioactivităţii mediului”.

Sistemul de monitorizare a dozei gama se compune din: