Poluarea și protecția calității apelor

Introducere

Asigurarea necesarului de apa se inscrie in randul problemelor majore, acute si dificil de rezolvat ale civilizatiei contemporane. Amenintarea epuizarii iminente a resurselor pare incredibila, cu toate ca este afirmata de autoritati cu prestigiu. Intre comentariile alarmante care apar tot mai frecvente in sitemul informatiilor de masa si concluziile pesimiste ale unor specialisti se poate presupune ca exista anumite legaturi, dar pentru a demonstra generalitatea crizei este necesara o verificare sitematica. Trebuie explicata in primul rand dificultatea paradoxala de a asiguara apa pe o planeta care, din rezerva proprie s-ar putea inunda complet cu un strat de aproape 3 km grosime. Pentru a surprinde cauzele complexe si contradictorii care genereaza lipsa de apa, pentru a preciza influenta poluarii in agravarea situatiei, este obligatorie considerarea simultana a aspectelor cantitative si calitative. Recapitularea catorva date fundamentale urmareste sa sublinieze ideea ca fiecare locuitor al Pamantului trebuie sa devina un militant constient in lupta impotriva poluarii.

Hidrosfera, privita in lumina preocuparilor actuale pentru cunoasterea cosmosului, apare ca o caracteristica esentiala si exceptionala a Pamantului. Existenta ei este consecinta unor particularitati de dimensiuni si amplasare: masa terestra, suficinet de mare pentru a retine un invelis de gaze usoare, este plasata pe o orbita cu un regim de temperaturi care permite mentinerea aproape constanta timp de miliarde de ani a unui urias tezaur de apa.

In continua schimbare a starilor de agregare predominand ca lichid, apa indeplineste un rol de o fundamentala importanta in aparitia si evolutia vietii.

Complexitatea pe care o releva molecula de apa, participarea ei la multimea proceselor de importanta vitala, ar trebui sa inspire o atentie nelimitata pentru folosirea rationala a resurselor. Dimpotriva, in realitate, este inca raspandita mentalitatea conform careia sursele de apa sunt inepuizabile si ca, deci, nu se pun probleme deosebite in aceasta privinta. Apa ,,se gaseste peste tot” : in mari si oceane, in fluvii, in ghetari, in balti si in panze subterane. Ea se manifesta in mai multe moduri. Inunda, erodeaza, antreneaza. Pare mai dificila stavilirea periculoasei forte de care dispune.

Asertiunea precedenta este falsa, relevand o viziune ireversibila depasita. Tezaurul de apa nu mai pare astazi de loc nelimitat. Necesitatil prezentului si viitorului impun interpretarea prudenta a datelor cantitative globale. Numai o infima parte din cantitatea totala este direct utilizabila si tocmai aceasta este grav periclitata de poluare.

In decursul erelor geologice s-au produs variatii considerabile de repartitie. Astfel, de exemplu, la inceput au predominat vaporii, pe cand in perioadele glaciare starea solida a avut o pondere mai mare decat in prezent.

Cantitatea de vapori pare infima. Pelicula rezulatata din condensare ar acoperi Pamantul cu un strat de numai trei centimetri, insa in dinamica apelor evaporarea prezinta o deosebita importanta.

Apa chimica pura este un produs artificial, dificil de preparat si de pastrat, pe cand apele naturale sunt, toate, solutii de saruri si gaze, populate de numeroase organisme vizibile si invizibile.

Intre proprietatile apei si organismele care o populeaza exista o corelatie determinata, manifestandu-se prin construirea unei mari varietati de sisteme ecologice. Orice modificare a conditiilor specifice tulbura echilibrul existent. ,,Puritatea apei’’ in cadrul natural, inseamna deci mentinerea insusirilor ei initiale. In mod analog, pentru asigurarea echilibrului intre natura si civilizatie, apele uzate trebuie sa aiba proprietati care sa permita reutilizarea lor fara restrictie.

Prelucrarea apei asa cum se gaseste in natura este desigur cea mai simpla solutie de alimentare, pana nu de mult practicata in majoritatea cazurilor de folosire a apei. Un element determinant in satbilirea asezarilor umane a fost si inca mai este existenta surselor de apa de buna calitate. Renumele unor produse (bere, branza, hartie) era direct dependent de proprietatile apei utilizate.

Ca superlativ de calitate era considerata potabilitatea apei, apreciata mai mult organoleptic (culoare, gust, miros), sursele obisnuite fiind izvoarele si panzele subterane de adancime mica si mijlocie.

Volumele uriase solicitate de concentrarile urbane si marile industrii au impus cautarea unor surse mai bogate. S-a trecut la utilizarea apelor de suprafata: rauri, fluvii, lacuri. Implicit a aparut necesitatea corectarii calitatii acestor ape, care in curgerea lor se incarca cu nenumarate impuritati minerale si organice.

Pentru apa potabila s-au stabilit norme general acceptate, pe baze stiintifice, cuprinzand caracteristici organoleptice (culoare, gust, miros), fizice (temperatura), chimice (continut de saruri), radioactivitate, biologice si bacteorologice, detaliat si riguros limitate prin cele mai sensibile metode de detectare, limite precizate in standarde de stat si norme recomandate de Organizatia Mondiala a Sanatatii.