Poluarea solului cu îngrășăminte chimice - Salsig

Introducere

Solul reprezintă în primul rând mediul de dezvoltare al plantelor şi resursa de bază pentru viaţa animalelor şi oamenilor.

Concepţiile referitoare la sol au evoluat în timp de la uscatul ferm pentru omul primitive, la suport pentru plante odată cu apariţia agriculturii.

Şcoala agrogeologică consideră solul ca fiind numai produsul de alterare a rocilor de la suprafaţa scoarţei.

Şcoala agronomică şi cea agrochimică considerau că solul este numai un mediu poros care asigură apa, aerul şi elementele nutritive necesare plantelor. În anul 1883, V.V. Dokuceaev introduce conceptual de corp natural în legătură cu solul, care s-a format în timp sub acţiunea factorilor pedogenetici, este diferenţiat în orizonturi, se află în stare afânată, cu adâncime variabilă şi care diferă de roca de dedesubt prin aspect, compoziţie şi proprietăţi.

Conceptul de calitate a solului reprezinta expresia acţiunii integrate a factorilor care favorizează cresterea plantelor, care fac un sol ’’productiv’’; atribut intrinsec al solului, dedus din caracteristicile lui sau din observatii indirecte, definitie bazata pe, si fiind echivalenta cu, ’’productivitatea solului’’;

Conceptul largit cu includerea atributelor securitatii si calitatii elementelor, sanatatii umane si animale, precum si ale calitaţii mediului înconjurător respectiv : « capacitatea unui sol de a produce culturi asigurate si nutritive intr-un mod durabil pe termen lung şi de a creşte gradul de sănătate umană şi animală fără deteriorarea bazei de resurse naturale sau efectuarea calităţii mediului inconjurator ».

Indicatori ai calitaţii solului :

- Fizici

- Chimici

- Biologici care, din cauza dificultatilor in cuantificarea si prognozarea comportarii biologice a solului, au fost neglijati.

Proprietatile biologice ale solului sunt înca slab inţelese deşi relaţiile lor cu proprieţile fizice şi chimice ale solului, cu sănătatea plantelor şi calitatea alimentelor sunt evident importante:

o microoganismele şi nevertebratele din sol joacă un rol vital în descompunerea materiei organice şi în ciclul elementelor nutritive şi ar putea constitui indicatori importanţi ai calităţii solului ;

o schimbările în biodiversitatea organismelor din sol (microorganisme, insecte, rime etc.) pot furniza indicii ale deteriorării sau reabilitării solului.

Recoltarea culturilor (boabe, fructe, biomasa, etc.) vigorarea plantelor, dezvoltatrea sistemului radicular, ca şi calitatea apei de suprafata si subterane pot constitui alti indiatori potentiali ai calitatii solului.

Calitatea solului in relatie cu agricultura alternativa si agricultura durabila

Ca raspuns la intreaga suita de neajunsuri ale agriculturii conventionale, a aparut necesitatea presanta de a se trece la alte sisteme de agricultura.

Agricultura alternativa – sistem de productie de alimente si textile care aplica tehnici si informatii pentru a reduce costurile, a imbunatatii eficienta si a mentiine nivelurile de productie prin aplicarea unor principii si practici:

— rotatia culturilor in locul monoculturii;

— sisteme integrate vegetale/animale;

— cultivarea leguminoaselor fixatoare de azot;

— gospodarirea integrata a elementelor nutritive;

— combaterea integrala a bolilor si daunatorilor.

Agricultura durabila – o actiune cu scop pe termen lung prin care se cauta sa se depaseasca problemele si restrictiile cu care se confrunta agricultura conventionala, societatea, in general, pentru a se asigura, in principal:

— viabilitatea economica;

— starea buna a mediului inconjurator;

— acceptarea din partea societatii a sistemelor de productie agricola.

Majoritatea caracteristicilor agriculturii durabile includ:

- productivitatea;

- rentabilitatea;

- protectia si ameliorarea;

- sanatatea;

- siguranta;

- mediul incunjurator.

In legea ’’Food, Agriculture, Conservation and Trade Act of 1990’’ Congresul U.S. (1990) defineste Agricultura durabila ca un sistem integrat de practice de productie animala si vegetala, cu plicare specific-locala care, pe termen lung, realizeaza:

- satisfacerea cerintelor umane de alimente si textile;

- imbunatatirea calitatii mediului inconjurator si a bazei de resurse naturale;

- efectuarea cu eficienta maxima a utilizarii resurselor nereinnoibile;

- imbunatatirea calitatii vietii si a intregii societati.

Prin pozitia si caracteristicile sale, solul constituie locul de intalnire a tuturor poluantilor din care cea mai mare parte din activitatile omenesti si din atmosfera.

Este cunoscut ca fertilitatea se inscrie in principal ca metoda cu ajutorul carora se poate interveni rapid si eficace in cresterea productivitatii terenurilor. In acest sens fertilizare reprezinta o interventie in ciclurile biogeochimice ale ecosistemelor, prin aport de elemente minerale, cu scopul cresterii productiei primare nete. Ca atare, in baza acestei actiuni, ar trebui sa stea o solida conceptie ecosistemica, in sensul cunoasterii legaturilor stranse dintre plante-animale-microorganisme si biotop, ce edifica unitatea functionala prin care se realizeaza cele trei circuite fundamentale.

Un prim si imediat efect al foflosirii ingrasamintelor pe terenuri il reprezinta cresterea productiei, cu sporuri ce variaza in functie de dozele si combinatiile folosite.

Foarte frecvent se fac referi asupra efectului pozitiv al ingrasamintelor asupra compozitiei floristice. Modificari mari determina ingrasamintele chimice si in compozitia plantelor.

Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legata de utilizarea ingrasamintelor, in special a celor cu potasiu, azot si fosfor. Efectul poluant deriva din doua elemente: faptul ca acestea contin multe impuritati si faptul ca sunt foflosite in cantitati excessive.Efectul poluant cel mai intens il detremina utilizarea in exces a azotatilor.

Ingrasamintele au fot folosite in agricultura pe scara larga si fara discernamant netinandu-se cont de necesarul specific al plantelor de cultura, de momemntul de aplicare a lor si de modalitatea cea mai adecvata. Ca urmare a foflosirii lor, o parte raman in sol si sunt antrenate prin apele de siroire, de iniltratie sau prin sistemul de drenaj al apelor de irigatii, ajungand in rauri sau in apele freatice care conduc la accelerarea fenomenelor de eutrofizare.