Poluarea solului și măsuri de prevenire a poluării

1) Generalități

Solul este stratul afânat, moale și friabil care se găsește la suprafața scoarței Pământului și care împreună cu atmosfera învecinată reprezintă mediul de viață al plantelor. Solul este un ecosistem bogat dar fragil și este supus unui proces neîntrerupt de transformare asupra căruia acționează plantele, aerul, apa și alți factori. Solul ca factor de mediu constituie:

suportul și mediul de viață pentru plantele terestre superioare;

principalul depozitar al substanțelor vii ale uscatului;

principalul depozitar al energiei potențiale biotice, captate prin fotosinteză;

principalul depozitar al celor mai importante elemente (carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu, sulf etc);

mijlocul principal de producție vegetală;

purificatorul natural al planetei;

intermediarul prin care se aplică îngrășămintele în agricultură.

Solul este un strat dinamic în care se desfășoară continuu numeroase și complexe procese fizice, chimice și biologice. Este un sistem polidispers, structurat, poros, alcătuit din faze lichide, solide și gazoase.

Factorii care contribuire la formarea solului sunt:

roca primară;

forma de relief;

clima;

activitatea biologică;

activitatea umană.

Compoziția solului este apoximativ următoarea: 78% substanțe minerale (carbonați, argilă, cuarț, oxizi de fier, humă etc); 1,5% apă; 1,5% aer; 5% substanțe organice (humus, lignină, celuloză, grăsimi, rășini etc.); și 14 % alte substanțe diferite.

Solul este cea mai vastă uzină a naturii, el produce o mare cantitate de biomasă folosită ca hrană de cele mei multe viețuitoare precum și de om și este cel mai important mijloc de producție pentru agricultură, zootehnie și silvicutură.

Casificarea solurilor:

solurile tundră - sunt sărace în substanțe organice, nefavorabile agriculturii (Siberia, Canada de Nord etc.);

solurile podzolice - sunt de culoare roșiatică, se pretează culturilor de plante nepretențioase (ovăz, secară, cartofi);

solurile brune de pădure - sunt fertile, bune pentru agricultură (Europa centrală și de Est);

solurile brune închise de câmpie - sunt de culoare brun închisă, cernoziomuri foarte fertile, favorabile culturii de plante mai rezistente la secetă (grâu, orez, floarea soarelui, porumb);

solurile brune roșcate - sunt de culoare roșie datorată oxizilor de fier, în general fertile (zona mediteraniană);

solurile lateritice - sunt formate pe calcare sau roci vulcanice (zona ecuatorială, subecuatorială și tropicală umedă);

solurile aluvionare - sunt fertile, formate în lungul marilor fluvii și câmpii ecuatoriale (valea Nilului, Gangelui, Amazonului);

solurile etajate - sunt pe variate forme de relief, de la lateritice la cele de tundră alpină (Himalaia, Nordul Anzilor).

Deoarece populația globului s-a dublat în ultimii 50 de ani, necesarul de hrană și de alte resurse de tot felul a devenit din ce în ce mai evident, deci și exploatarea solului capătă noi valențe. Astfel, peste tot în lume se manifestă fenomene de degradare a fondului agricol, a fondului de vegetație naturală, cu modificări ale florei, care conduc la modificări ale faunei, într-o interdependență de multe ori necunoscută sau de cele mai multe ori ignorate în mod iresponsabil.