Primele Preocupări în Spațiul Românesc

CAPITOLUL I

I.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE / CONSIDERAŢII

GENERALE

I.1.1. PRIMELE PREOCUPĂRI ÎN

SPAŢIUL ROMÂNESC

Romănia are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datorează în parte, condiţiilor fizico-geografice care includ : munţi, câmpii, reţele hidrografice majore, zone umede şi unul dintre cele mai vaste sisteme de deltă din Europa – Delta Dunării. De asemenea, datorită poziţiei geografice a României, flora şi fauna prezintă influenţe asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud şi componente continental-europene dinspre nord-vest. În sfârşit, relativa stabilitate a populaţiei, lipsa mecanizării în sectorul forestier pentru o perioadă îndelungată de timp au determinat o exploatare economică mai redusă a resurselor decât în majoritatetea altor zone din Europa.

Rezultatul general constă în diversitatea florei, a faunei, inclusiv în existenţa unor populaţii de lupi, urşi, capre negre şi râşi care sunt considerate ca fiind printre cele mai mari din Europa, precum şi în existenţa unor extinse habitate forestiere şi alpine nealterate, asociate lanţului muntos al Carpaţilor.

Astfel, valoarea capitalului natural al României a impus, de-a lungul timpului luarea unor măsuri de protecţie a naturii. Analiza istorică a măsurilor de protecţie a naturii prin intermediul ariilor protejate relevă mai multe etape.

În acest sens, încă din timpuri străvechi, ţăranii români, şi nu numai ei au sesizat cu mult înaintea ecologilor o serie de lucruri şi fapte ce vizau echilibrul ecosistemelor, păstrarea biodiversităţii, reciclarea deşeurilor, relaţia pradă-prădător¹. O atenţie deosebită au acordat-o perpetuării unui cadru natural sănătos şi armonios.

Cu mult înaintea primelor înscrisuri domneşti sau legi care puneau sub protecţie anumite teritorii(mai vechile branişti, mai noile rezervaţii naturale), ideea conservării naturii a avut în mintea şi fapta ţăranului român o permanentă afirmare şi reală aplicare.

Protecţia naturii s-a realizat nu numai coştient, din respect pentru celelalte vieţuitoare sau frumuseţi naturale, ci şi prin impunere, hotărâtă de un grup de oameni (ţărani) cu previziune ecologică, asupra celor ce nu puteau să înţeleagă necesitatea păstrării echilibrelor naturale. Impunerea s-a făcut prin „legi” populare (ţărăneşti), pe care noi astăzi le catalogăm drept superstiţii.

„Ecologului” popular i-ar fi fost prea greu să-i explice fiecărui sătean importanţa fiecărei plante, păsări, animal – în ecosistemul în care trăieşte şi nici nu avea garanţia că cei din jurul său îl înţeleg sau îl cred. De aceea a inventat, uneori numai a exagerat, fapte şi ameninţări de care se temeau sătenii (incendii, molime, decese ale făptaşilor sau vitelor lui, îmbolnăviri, catastrofe naturale şi alte pedepse cereşti).

Celor care umblau la cuibul rândunicii, li se „usca” mâna, cei ce omorau corui şi alte păsări răpitoare nu mai puteau să se spovedească (nu puteau fi iertaţi de păcate până la moarte), cine omora broasca era pedepsit de Maica Domnului (care a binecuvântat acest animal ca şi multe altele). În alte sate se spunea că nu-i bine să ucizi broasca fiindcă va ploua, şi nici ariciul – căci el „a urzit Pământul”, nici şarpele – „că-i păcat”. De asemenea, şi alte animale erau tabu, de neatins, protejate fiind de o aureolă mistico-religioasă sau magică, în general toţi puii mamiferelor. Unele specii de animale au nume sugestive ce atenţionează asupra respectului ce trebuie să li se acorde, fiind considerate ale unor zeităţi sau demoni, feţe bisericeşti etc.

Exemplificăm, în acest sens câteva nume de păsări: rândunica Domnului (sau codobatura şi linguriţa popii), poala Sfintei Maria (scatiul), porumbelul lui Noe (turturica), mitropolit (dropia), gâsca popii (barza), cioara de biserica (stăncuţa), joimăriţa (bufniţa), pasărea morţilor (cucuveaua) ş.a.

Acelaşi lucru se poate observa şi la plante. Unele specii vegetale, sunt în viziunea ţăranilor români, ale lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Hristos sau ale diverşilor sfinţi: mâna Maicii Domnului, spinul lui Hristos, iarba Sfintei Marii, floarea Sfintei Ana, scaunul lui Dumnezeu, iarba Sfântului Ioan (salvia) etc. Din acest motiv, ele sunt intangibile, ca şi cele care aparţin unor fiinţe malefice: cornul dracului, spada dracului, iarba şarpelui, muma pădurii ş.a.

Sfatul bătrânilor proteguitori, a întocmit şi o lista de plante ce nu trebuiesc culese acasă ori purtate, căci ar fi aducătoare de diferite nenorociri, decese, pagube materiale. Pentru cei ce intenţionau să taie arbori seculari a fost creată „vâlva pădurii” ori „vâlva copacului”, care, se spune, ia glasul, vederea, puterea sau chiar viaţa celor ce doboară copaci mai groşi decât trupul lor.

Este interesant faptul că, dacă se compară „lista roşie” de specii a tăranilor români cu cea întocmită în aceşti ani de specialişti, se costată că aproape toate speciile ocrotite de sătenii români, figurează şi astăzi ca imperios necesare de protejat, ceeace arată o bună orientare a înaintşilor noştri, un ascuţit simţ de observaţie şi analiză.