Probleme Privind Morfologia Țărmului Românesc în Condițiile Actuale de Mediu

Probleme privind morfologia ţărmului românesc, în condiţiile actuale de mediu

Figura nr.1 Litoralul românesc

Introducere

Litoralul romanesc al Marii Negre are o lungime de 245 km si se intinde de la bratul Musura din delta secundara a Chiliei in nord si pana la Vama Veche in sud.

Din punct de vedere geomorgologic si genetic se diferentiaza 2 sectoare:

- sectorul nordic (165 km) situat intre Musura si Capul Midia, reprezinta zona litorala a Deltei Dunarii si a complexului lagunar Razim- Sinoe

- sectorul sudic (75 km) intre Capul Midia si Vama Veche cu 2 subunitati: a) subunitatea de tranzitie cap Midia –cap Singol si b) sudica cap Singol subunitatea - Vama Veche.

In prezent intreg litoralul romanesc al Marii Negre se afla intr-o intensa si continua degradare prin eroziune marina. Procesele de eroziune ale litoralului romanesc precum si dinamica sedimentelor si a apei din zona costiera constituie obiectul unor studii detaliate si a unui program de urmarire anuala, in vederea gasirii unor solutii de limitare a efectelor de degradare si de reabilitare ambientala.

Monitoringul multianual al litoralului a evidentiat tendinta generala de degradare prin eroziune, chiar daca intensitatea fenomenului variaza de la an la an.

Aṣezare geograficã

Fâşia de contact dintre uscatul Dobrogei şi apele Mării Negre se caracterizează, în general, printr-un ţărm jos, puţin crestat, ce se continuă direct subacvatic, cu platforma continentală.

Zona costieră reprezintă spaţiul geografic care include apele de coastă de suprafaţă şi subterane, litoralul, terenurile adiacente, inclusiv apele de suprafaţă şi subterane ale acestora, insulele şi lacurile sărate, zonele umede în contact cu marea, plaja şi faleza.

Litoralul românesc al Mării Negre se întinde pe o lungime de 245 km între braţul Musura la nord şi localitatea Vama Veche la sud (6% din lungimea totală a ţărmului M. Negre).

În faţa litoralului românesc, platforma continentală, cu o suprafaţă de circa 30 000 km², se adânceşte treptat spre est (cu o pantă generală de 1.4-2.2‰), ajungând la lăţimi de aproape 200 km, în nord, şi 100 km în sud. Relieful platformei continentale este intersectat de depresiuni alungite, aproape perpendiculare pe ţărm, interpretate ca o continuare subacvatică a unor văi (Dunărea, Casimcea, Mangalia), ce se dirijau spre cuveta marină când nivelul apelor acesteia se găsea cu 40 – 50 m mai coborât (Gh. I. Năstase, 1936; A. Marinescu, O. Şelariu, 1969). Litoralul românesc are două aspecte:

- litoralul jos (zona nordică –aproape 164 km lungime), de la Braţul Chilia până la Capul Midia. Include Delta Dunării şi Laguna Razim – Sinoe; este caracterizat prin plaje nisipoase, altitudini scăzute şi pante submarine puţin abrupte.

- litoralul înalt (zona sudică – 80 km), de la Capul Midia până la Vama Veche; este acoperit predominant de faleze calcaroase de diferite înălţimi, între 3 şi 35 metri, sectoare scurte de plaje nisipoase la gurile râurilor şi în dreptul porturilor (Midia, Constanţa, Mangalia) şi pante submarine mai abrupte decât în zona nordică.

Probleme privind morfologia ţărmului şi subunităţilor sale

Ţărmul este unitatea fundamentală a litoralului. Aici au loc cele mai intense procese de transformare a energiei materiei, reflectate în dinamica continuă a reliefului. Probleme privind variabilitatea ţărmului în profil longitudinal. Privit în profil longitudinal, deci într-o abordare tridimensională, ţărmul unui litoral se prezintă neuniform, ca o succesiune de sectoare cu trăsături morfologice foarte diferite.

Fiecare sector de ţărm se caracterizează printr-un relief specific, care reprezintă răspunsul geomorfologic la acţiunea factorilor genetici.

Răspunsurile ţărmului se grupează în 5 categorii.

1.Retragerea paralelă a ţărmului, cu formarea barierelor nisipoase sau cochilifere mobile, care se deplasează în detrimentul reliefului litoral adiacent. Intensitatea deplasării depinde de tipul reliefului litoral pe care se grefează bariera, iar ritmul deplasării, de factori hidrologici (nivelul mării, valuri, curenţi), tectonici şi climatici. Retragerea paralelă este specifică barierelor deltaice şi unor bariere lagunare, iar ţărmul submers se caracterizează prin profil scurt, energie mare şi pante accentuate; terasa ţărmului este îngustă, cu 2-3 bare reduse volumetric.