Proiectarea unei Stații de Epurare a Apelor Uzate

Să se proiecteze o staţie de epurare pentru o localitate cu 343000 de locuitori în care se desfăşoară următoarele activităţi economice:

1. O fabrică de procesat lapte cu o capacitate de 15600 litri pe zi.

2. O fabrică de bere cu o capacitate de 12300 litri de bere pe zi.

3. O fabrică de procesat carne cu o capacitate de 475 tone pe zi.

4. O spălătorie de haine cu o capacitate de 8 tone pe zi.

Se cere:

a. Să se stabilescă fluxul ecologic din staţia de epurare.

b. Să se dimensioneze decantorul primar.

Proiectul cuprinde o parte teoretica, cu descrierea proceselor din staţia de epurare, breviarul de calcul aferent şi partea desenată a decantorului.

SCOPUL PROIECTULUI

Scopul proiectului este proiectarea unei instalaţii de epurare, pentru o localitate cu un număr dat de locuitori şi activitate economică bine definită.

Obiectivele:

• analiza elementelor de bază din staţia de epurare şi realizarea schemei bloc a staţiei;

• predimensionarea elemetelor de bază şi alegerea variantelor standardizate;

• realizarea desenului decantorului primar.

INTRODUCERE

Apa înseamnă viaţă și din această cauză puritatea ei este un indicator esenţial al calităţii și existenţei ei pe acest pământ. Managementul şi protecţia mediului acvatic trebuie să constituie una din preocupările de bază ale umanităţii, fiind o condiţie esenţială a vieţii.

Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei.

Atât definiţiile poluării, cât şi subiectele încadrate în sintagma poluarea apelor au cunoscut o dinamică remarcabilă, în special în ultimii 50-70 de ani.

Referitor la evoluţia definiţiilor, se citează în continuare doar câteva dintre acestea:

- Adăugarea a ceva, orice, în apă – care provoacă modificarea calităţilor ei naturale astfel încât proprietarii riverani nu mai dispun de apa oferită lor de râu în condiţii naturale (după legea engleză a apelor din 1952)

- Din punct de vedere ştiinţific este poate mai uşor a privi poluarea ca pe o impuritate reală introdusă în curent, decât ca actul de introducere a ei, şi a defini poluarea ca incluzând orice care cauzează sau induce condiţii criticabile într-un curs de apă oarecare, afectând nefavorabil orice utilizare posibilă a ei (Klein L, 1962)

- Apa se consideră poluată când i s-au alterat compoziţia sau condiţia astfel încât devine mai puţin potrivită pentru oricare sau toate funcţiunile şi scopurile pentru care ar fi fost adecvată în starea sa naturală (W.H.O., 1972)

- Orice modificare, naturală sau artificială care în mod direct sau indirect, schimbă calitatea apei şi perturbă sau distruge echilibrul ecosistemelor şi resursele naturale, prin aceea că:a) provoacă pericole pentru sănătatea publică; b) deranjează obişnuinţele, eficienţa şi bunăstarea omului şi comunităţii sale şi c) afectează utilizabilitatea ei pentru orice folosinţă benefică actuală sau de perspectivă (Whitehead, P.G., Lack, T., 1982).

- Prin poluare – impurificare, murdărire – a unei ape, se înţelege degradarea calităţilor fizice, chimice sau biologice ale acesteia, produsă direct sau indirect de activităţile umane sau procesele naturale; acestea fac ca apa să devină improprie pentru folosirea normală în scopurile în care ea era posibilă înainte de intervenţia poluării (Negulescu, M., Antoniu, R., Rusu, G., Cuşa, E., 1982).

Dacă prima definiţie are mai mult o conotaţie juridică, ultimele fac precizarea că şi modificările naturale defavorabile sunt încadrate în acelaşi context cu cele provocate de om. Astfel este extins impactul de la apa în sine, la ecosistemul acvatic în ansamblul său şi se poate afirma că acoperă trei puncte de vedere diferite: al resurselor naturale, al sănătăţii omului şi al environmentului.

Poluarea apelor poate fi naturală şi artificială.

Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturală, de exemplu în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta sau se produce la trecerea apei prin roci solubile (când apa se încarcă cu diferite săruri), ca urmare a dezvoltării excesive a vegetaţiei şi vieţuitoarelor acvatice etc.

Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.

Uneori se vorbeşte despre poluare controlată (organizată) şi necontrolată (neorganizată). Poluarea controlată se referă la cea care provine din ape uzate transportate prin reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite puncte, stabilite prin proiecte; poluarea necontrolată provine din surse de murdărie care ajung în corpul de apă receptori pe cale naturală şi de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie. În această ordine de idei trebuie menţionate deşeurile animale, produsele petroliere din zonele de extracţie a ţiţeiului, gunoaielor etc.

Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare, folosite deseori pentru a defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor. Poluarea accidentală rezultă, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale când cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare, defectării unor obiecte din staţia de epurare sau a unor staţii de preepurare etc.

Se mai deosebeşte poluare primară şi secundară. Depunerea substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un corpul de apă receptor, pe patul acestuia constituie o poluare primară; poluarea secundară începe imediat ce gazele rezultate în urma fermentării materiilor organice din substanţele în suspensii depuse, antrenează restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul de apă.