Protejarea naturii și conservarea biodiversității

Argument

Când spunem natură şi biodiversitate ne gândim la un singur lucru şi anume viaţă pe Pământ. Una dintre cele mai importante componente ale biosferei este solul. Solul este stratul afânat, moale şi friabil, care se găseşte la suprafaţa scoarţei terestre, şi care împreună cu atmosfera constituie mediul de viaţă al plantelor.

Degradarea solului este procesul care determină distrugerea stratului fertil de la suprafaţa şi imposibilitatea refacerii lui. Acţiunea antropică asupra solului prin defrişare, aratul pajiştilor a avut drept consecinţă apariţia „pământurilor rele" pe care nu se mai formează vegetaţia. Solul este învelişul afânat de la suprafaţa uscatului, în care plantele îşi înfig rădăcinile. El este un corp natural format în timp îndelungat în urma unor procese pedogenetice şi are alcătuire complexă.

Defrişările neraţionale duc la dezgolirea solului şi la dispariţia unui număr mare de specii de plante şi animale. Industrializarea, urbanizarea şi traficul rutier au dus la apariţia şi accentuarea fenomenului poluării. Substanţele eliminate în aer se depun pe covorul vegetal, pe case, dar ajung şi în plămânii omului de unde sunt vehiculate în întreg organismul producând boli grave: anemii, diverse forme de cancer, malformaţii.

Cauzele degradării solului datorate activităţii umane sunt: exploatările miniere, defrişările pădurilor, desecările, aratul necorespunzător, exploatarea intensivă, folosirea excesivă a îngrăşămintelor şi pesticidelor, păşunatul excesiv, turismul practicat necorespunzător. Un aspect major al degradării mediului înconjurător, al restrângerii posibilităţilor de hrană ale populaţiei în continuă creştere constituie în folosirea neraţionala a solurilor, scoaterea unor suprafeţe întinse de terenuri de la producţia vegetală.

În ţara noastră protecţia mediului înconjurător constituie o problemă de interes naţional în scopul păstrării echilibrului ecologic, menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii factorilor naturali, asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi viitoare. În afară de beneficiile unei vieţi într-o lume mai puţin poluată şi mai echilibrată, nevoia unei dezvoltări raţionale, devine din ce în ce mai acută, odată cu răspândirea globală a industrializării. Solul reprezintă un adevărat laborator complex şi eficace de depoluare, neutralizare, reciclare şi valorificare a rezidurilor.

Capitolul I. Diversitatea lumii vii

1.1 Conceputul de biodiversitate

Istoricul preocupărilor privind biodiversitatea

Primele încercări de conservare ale biodiversităţii datează din anii ’60 când se limitau doar la întocmirea listelor cu specii periclitate, rare sau endemice. Aceste liste, cunoscute sub denumirea de Liste roşii au oferit un suport ştiinţific pentru elaborarea unor legi ce limitau comerţul cu specii periclitate, iar efectele erau vizibile numai la nivel local.

Mai târziu, în anii ’80 studiul biodiversităţii s-a extins la nivel regional prin cercetări efectuate în ecosisteme marine şi alte câteva tipuri de ecosisteme. Această perioadă coincide cu înţelegerea rolului economic al diversităţii plantelor animalelor şi microorganismelor. Abia după 1990 au luat amploare studiile privind biodiversitatea din perspectivă globală. Un moment decisiv l-a reprezentat Conferinţa de la Rio de Janeiro din 1992, unde membri a 156 de guverne au semnat Convenţia asupra diversităţii biologice. Din perspectivă istorică studiul diversităţii biologice a parcurs rapid etapele de la abordarea locală, simplistă la abordarea regională şi globală, holistă. Acest lucru s-a datorat în primul rând ratei foarte accelerate de reducere a numărului de specii, rată care depăşeşte de foarte multe ori ratele naturale de extincţie. Trebuie remarcat însă că, în ciuda progreselor care s-au făcut, nu există încă o concepţie unitară privind biodiversitatea. Diversitatea biologică sau biodeversitatea reprezintă totalitatea formelor de viaţă de pe Pământ. Complexitatea biodiversităţii se masoara in termenide variaţie la nivel genetic, la nivelul speciei sau la nivelul ecosistemelor. Biodiversitatea actuală este rezultatul variabilităţii genetice in populaţiile naturale, variabilitate genetică aflată sub influenţa forţelor evolutive, dar din păcate, este şi rezultatul activitaţii umane. De aceea, fiind sub controlul forţelor naturale şi a presiunii antropice, deversitatea biologică este in permanenţa transformare. Datorită pericolului real de scădere drastica a biodiversităţii se impune acordarea unei atenţii deosebite conservarii speciilor şi implicit a habitatelor lor. Astfel biodiversitatea a devenit recent o direcţie prioritară de cercetare. În ultimii ani, pierderea unui număr mare de specii şi de arii naturale, pierdere datorată aproape în totalitate activitaţii umane, s-a produs cu o rată deosebit de ridicată. Extincţia unor specii a însemnat pierderea ireversibilăa unei costituţii genetice, care ades era strâns legata de dezvoltarea medicinii, agriculturii etc.