Reciclarea Uleiurilor Arse din Zonele Industriale

Pentru a putea vorbi despre uleiurile uzate trebuie intai mentionata modalitatea prin care se obtin uleiurile (uleiurile de uns). Ele deriva din titei prin fenomenul de cracare* si sunt fractiuni lichide-viscoase, alcatuite dintr-un amestec de hidrocarburi cu 20-50 de atomi de carbon in molecula. Se obtin din pacura prin distilare fractionata la presiune joasa (in vid). Se intrebuinteaza la ungerea unor piese, ca lagare, rulmenti, roti dintate, supape la motoare, pompe, turbine, compresoare etc., cum si la izolarea electrica in transformatoare etc.

Astfel, uleiurile uzate se impart in doua categorii:

- Asa-numitele uleiuri curate, de origine industriala si putin deteriorate prin uz, care pot fi usor regenerate printr-un simplu proces de purificare (filtrare si/sau centrifugare).

- Asa-numitele uleiuri negre, rezultate in principal din lubrifierea auto, care au fost supuse unor conditii termice si mecanice severe, prin care au fost incarcate cu reziduri metalice, combustibili si apoi oxidate.

Nici una dintre aceste categorii nu trebuie confundate cu uleiurile uzate solubile sau alte fluide apoase pentru uz mecanic, cu uleiurile vegetale, sau cu mixturi apa-hidrocarbon pentru care exista cu metode de colectare si deversare complet diferite.

Uleiurile uzate, dupa colectare, pot urma diverse trasee pentru tratarea lor:

-uleiurile curate sunt, de obicei, reciclate;

-uleiurile negre sunt fie regenerate, incinerate in lucrari de cimentare, fie arse in centre specializate (pentru recuperarea energiei).

Ne punem urmatoarea intrebare: “uleiurile uzate reprezinta un risc pentru mediul inconjurator?”, raspunsul fiind unul AFIRMATIV deoarece uleiurile uzate sunt usor biodegradabile, deversarea lor in mediul inconjurator reprezentand un pericol pentru sistemele naturale. De exemplu: uleiurile uzate deversate intr-un bazin de apa va reduce cantitatea de oxigen disponibila pentru flora si fauna.

*NOTA: Procesul de cracare. Prin incalzirea la peste 400۫۫ a fractiunilor mai grele de titei (motorina sau pacura) are loc procesul de cracare, obtinandu-se fractiuni mai usoare (benzinele de cracare). In functie de conditiile in care se lucreaza, se deosebesc: procedee de cracare termica si procedee de cracare catalitica.

Cracarea termica se poate realiza in faza lichida sau in faza de vapori:

-in faza lichida, motorina sau pacura este incalzita la 450-550۫ sub o presiune de 15-45 at;

-in faza de vapori, motorina sau pacura se incalzeste la temperaturi de 500-600۫ si la presiuni joase de 1-3 at. Benzinele de cracare astfel obtinute se deosebesc de benzinele rezultate prin distilarea fractionata a titeiului, prin continutul lor mai mare de alchene si hidrocarburi aromatice.

Cracarea catalitica se realizeaza in faza de vapori; motorina sau pacura, la 480۫ si 1-2.5 at, este trecuta peste un strat de catalizatori (ortosilicat de aluminiu). La cracarea catalitica se obtin randamente mai mari de benzina si cu carácter mai saturat.

In continuarea lucrarii vom prezenta cateva proceduri si metode noi in domeniul tratarii chimice si separarii centrifugale in componente a deseurilor din industria petroliera. Datorită dezvoltării industriale are loc creşterea cantităţii de deşeuri produse, care nemaiputând fi asimilate şi reintegrate în mediu determină o intensificare a poluării mediului ambiant. Acumularea acestor deşeuri, de cele mai multe ori necontrolată, duce la alterarea factorilor de mediu, care creează, în final, numeroase dezechilibre în mediul ambiant, la toate nivelurile: floră, faună, stare de sănătate. La nivelul actual de dezvoltare tehnică şi tehnologică, deşeurile de acest tip nu şi-au găsit o folosinţă corespunzătoare. Alături de alte pericole faţă de mediu, ele prezintă o toxicitate ridicată, iar datorită faptului că ocupă spaţiu de stocare se impune distrugerea lor.

La nivel mondial se estimează că se produc anual circa 338 milioane tone de deşeuri, numai în Statele Unite ale Americii înregistrându-se circa 275 milioane tone, industria chimică „contribuind” cu 79%, iar cea de prelucrare a petrolului cu circa 7%..

Deşeurile de natură petrolieră şi petrochimică constituie o puternică sursă de poluare a mediului ambiant: aer, apă, sol. În reziduurile petroliere se concentrează atât hidrocarburi aromatice cum sunt: benzo - pyrenul, benzoantracenul, dibenzoantracenul etc. care prezintă acţiune cancerigenă asupra organismului uman, dar mai ales heterocompuşi cu sulf, azot, oxigen care constituie produse cu risc deosebit în ceea ce priveşte poluarea. Alte deşeuri conţin compuşi halogenaţi, eteri, compuşi fenolici etc. Reziduurile necorespunzător tratate, cât şi produsele lor de descompunere, fiind spălate de ape de precipitaţii, se împrăştie şi pătrund în sol. Astfel, se poluează suprafaţa solului pe întinderi mari, după care particulele de sol contaminate şi de materii poluante, prin apele din precipitaţii, pătrund în apele freatice sau în apele de suprafaţă din apropiere (canale deschise, pâraie, râuri, lacuri etc.).