Revarsarea, județul Tulcea

Revarsarea- “satul veteranilor”

“Acesta nu este satul nostru,este al bunicilor nostril care au luptat prin ploi si vant,in luptele de la Plevna si Grivita capatand astfel independenta tarilor romane.Fara bunicii nostri si fara Razboiul de Independenta satul nostru nu ar fi existat, pe aceste meleaguri ar fi fost tot padurea pe o parte si Dunarea pe cealalta parte”. - ”Consemnari din viata mea si a familiei mele.”-Panait Toader, Revarsarea.

Revărsarea este o localitate componentă a orașului Isaccea din județul Tulcea, Dobrogea, România. Se află în partea de nord-est a județului, în Lunca Dunării.

Odată cu sfârșitul Războiului de Independență din 1877, Regele Carol I a dat poruncă să se defrișeze pădurea virgină și să fie împroprietăriți veteranii de război. Astfel un număr de 94 de veterani au populat satul, la început, aceștia fiind și cei care au primit pămantul cu tot cu casele gata construite- în 1904. Pentru restul care au urmat, a existat doar terenul. Satul a primit denumirea de Principele Nicolae, nume cu care a rămas pana în 1947, când a fost schimbat în Ștefan Gheorghiu, iar în anul 1963 în Revărsarea.

Prima casa construita in acest sat,in anul 1888.Toate cele 94 de sate construite erau identice si cuprindeau un hol,doua camera si prispa.

In prezent doar 6 case din cele 94 mai sunt in picioare.

Fotografie realizata in anul 1998,din zona transeelor si cazematei ramase din primul si al doilea razboi mondial

In primul razboi mondial, la putin timp dupa ce se asezasera la casele lor si isi puteau creste linistiti copiii,veteranii din Revarsarea au fost nevoiti sa se refugieze dintr-un ordin al Armatei Romane deoarece frontul se apropia periculos de sat.

“Cu o seara inainte sa plecam din sat tata a primit ordin de mobilizare si a trebuit sa plece si am ramas doar eu mama si cu fratele meu mai mare.Am incarcat totul in carute si am dormit in grajd cu boii in caz ca va trebui sa plecam mai devreme decat era stabilit.In dimineata plecarii incepusera deja sa se auda bombardamentele,caci frontul trecuse deja de Babadag si se apropia de noi.Am stat in refugiere 2 ani iar cand ne-am intors acasa din casuta noastra noua nu mai ramasesera decat un perete,atat.”-Toader Panait, “Consemnari din viata mea si a familiei mele.”