Rezervația naturală - Satchinez

Introducere

Omul obişnuit trăieşte sub timpuri, arareori că izbuteşte să mânuiască istoria, damite să o repare spre uitare şi bine.

Soarta locurilor dăruite demiurgic cu belşug de viaţă, nu pare, ci chiar nu este alta, atâta vreme cât făptura aceasta pe care o întruchipăm, abia scuturată de colbul devenirii, şi-a şi arogat atributul de stăpânitor a tot şi toate; ba, cu arogantă închipuire căderea de modelator de fiinţare şi diriguitor de ursite. Ceea ce strică el, înţeleptul, repară cât poate cea care 1-a aruncat în lume, i-a dat aerul ca să respire şi lutul spre întoarcere în stele.

Satchinez - smârcul, din acest vârf sau capăt de ţară ne-a ajuns din urmă urcat din veacuri neştiute, ieri spre bucurie, astăzi spre îngrijorare. Şi cum să fie altfel dacă norodul adus şi aşezat peste întinsuri nu şi-ar fi pus cumpătarea cu mlaştina spre a o înfrânge. Din bătălie a mai rămas un petic, cel de ieri şi cel de astăzi spre uimire şi aducere aminte pentru ce a fost şi ar mai fi putut să fie.

Toate aceste terenuri naturale, cu exces de umiditate erau locuri excelente de cuibărit, de hrană şi staţionare pentru păsările acvatice şi pentru speciile de floră şi faună, în general. Ne putem referi la întreaga zonă vestică a României, care înaintea regularizării Tisei şi, implicit, a bazinului său de colectare (1846) era, şi este şi astăzi, principalul drum de migraţie NS şi de dispersie a speciilor de păsări acvatice, asemănătoare cu Lunca Dunării, care a avut parte de acelaşi tip de tratament, numai mult mai târziu. Aşadar, majoritatea terenurilor din zonele câmpiei au fost preluate în circuitul agricol.

Iscoditori neliniştiţi, iubitorii de natură, au tâlcuit adâncul pusăciunii şi au slobozit în lume gând de pavăză şi prielnicie. Au căutat, au cercetat, au spus şi demonstrat valoarea locului cu tot alaiul său de gâze, de flori şi multe păsări. S-au ostenit ştiuţi ori neştiuţi de lume, vom spune, spre aducere aminte: Dionisie Linţia, Emil Nadra, Friedrich Konig, Ioan Coste, dintre cei plecaţi; ca ţinători de astăzi în simţire, cuget şi înfruntare, dăruiţi păstrării mlaştinilor de la Satchinez, Andrei Kiss, Dan Stănescu şi prin uriaşa modestie prea puţin aflatul Heinz Neumann ştiutor de păsări şi insecte. Şi se adaugă acestor oameni izvodul celor ce au muncit în ultimii ani spre ocrotirea, conservarea, ridicarea spre mai bine şi lungă vieţuire a ariei protejate, poraitori şi deopotrivă continuatori de drum ai proiectului cu seacă definire, nici că se putea un nume mai potrivit, Life 99 Nat/RO/006394

Lor le datorăm refacerea sistemului hidrotehnic existent, controlul nivelului apelor la Satchinez, refacerea şi conservarea habitatului specific şi biodiversităţii, înfiinţarea unui punct de consultanţă şi informare în localitatea Satchinez, conştientizarea populaţiei locale prin acţiuni educative, promovarea rezervaţiei la nivel naţional şi internaţional prin publicaţii şi prin film, etc.

Scurt istoric

2.1. Istoricul localităţii

Cum Banatul se află la confluenţa mai multor culturi satul de pe Ier a câştigat în timp mai multe denumiri, fiecare după specificul limbii în care a fost numit: Satchinez in limba română, Temeskenez în maghiară, Knees în germană, Knies în dialectul etnicilor şvabi sau Knez în sârba.

În anul 1154 geograful arab Sarifal Idrisi, în "Cartea desfătărilor", după ce spune că Timişoara este „un oraş plăcut... oferind bogăţii mari", descrie cu precizie drumul de la Cavorz (Carlovitz) până la Timişoara, menţionând că acesta trece prin Knez. La ieşirea din sat, spre drumul Biledului există şi astăzi încă rămăşiţe de fortificaţii cu şanţ şi val de apărare unde un sondaj arheologic a adus la lumină un cimitir din secolul XIV-XV, iar in apropiere un sat medieval cu urme evidente la suprafaţă. în timpul construirii căii ferate spre Bărăteaz, plecând de la gara Satchinez spre nord, dincolo de vale, pe terasa naturală a râului Ier, cei care au săpat pentru terasament au găsit gropi comune din sec XH-lea, trupuri şi capete îngropate separat. Se pare că a fost înhumarea ulterioară unei bătălii. Tot acolo s-au mai găsit şi morminte sarmato-daco-romane din secolele III-IV d.Ch. în zona hotarului Satchinez există şi vestigii preistorice din epoca neolitică, prima epoca a fierului şi probabil chiar epoca bronzului.

După unii autori, prima atestare documentară a localităţii este anul 1230; Gheorghe Drinovan indică în schimb anul 1332, an care corespunde recunoaşterii locului in lista decimelor papale (1332-1337). Martin Roos confirmă numele de Kenes găsit pe un pergament păstrat in arhivele Vaticanului din anul 1333 şi mai certifică odată că în documentele ulterioare denumirea localităţii apare in doua forme: Kenez si Kenes.

Localitatea ţine de comitatul Timiş şi din când în când de Comitatul Cenad. Undeva între Satchinez si Bărăteaz s-a găsit satul Szekszo, care în 1431 aparţinea Episcopiei Cenadului.

Kenez are în secolul al XV-lea mai mulţi proprietari nobili care stăpânesc satul. Astfel în 1411 este al fiului lui Kenezi Lukacs, Balint, în 1417 al lui Kenezi Ioan, în 1453 lui Szabo Balazs, 1455 Bajtoni Nicolae şi Ioan, 1470 Kakas Ştefan, iar în 1472 al lui Kenezi Tamas. La 1472 Bizere Nicolae dă zălog părţile sale familiei Doczi, care zălogeşte şi părţile familiei Paznadi în 1480. Lista proprietarilor nobili continuă în 1480 cu Kasza Benedict, 1488 Nemeti Benedict, 1490 Porkolab Gergely şi Kasza Benedikt, 1497 şi 1503 un anume Gyuredi Janos, 1504 Harami Laszlo, 1511 Veremi Ioan şi Benedikt, Gyuredi Janos şi Porkolab Gergely, 1520 Kalocsa Benedict, Vas Gheorghe şi Soroglyan Andrei, 1539 Babos Elek şi probabil încă alţii.

Legătura dintre Pavel Chinezu, comite de Timiş între 1478-1494 şi opiniile privind originea lui din Satchinez sunt controversate. Ioan Haţegan susţine că ar fi de origine română şi de undeva din Banat şi că singura problemă ar fi că una dintre cele trei toponime care conţin sintagma Knez, kneaz din Banat ar putea preciza care ar fi satul de unde provine Pavel Chinezu. Părerea lui Valeriu Iutchin este aceea că Pavel Chinezu este sigur originar din Satchinez. Argumentele folosite în monografia sa "Pavel Chinezu" sunt legendele existente despre un fiu de morar care s-ar fi tras din localitatea Satchinez.

Ioan Drăgan din Cluj, susţine, plecând de la informaţiile umanistului Gaspar Heltai făcute la circa 80 de ani de la moartea lui Pavel Chinezu, că acesta provine de fapt din Ungaria Superioară, Comitatul Abanj, unde există posesiunile, satele, Kikizs-ul Mare si Kikizs-ul Mic de la care şi-ar trage numele Pavel Chinezu.

Tradiţia locală spune că aici s-ar fi aflat o cetate a lui Pavel Chinezu, pe locul unde astăzi se mai află o movilă numită “Gomila” şi că nu departe de fosta cetate ar fi existat moara lui Pavel Chinezu, în locul care se numeşte “Cotul Morii”. Pentru primele 3 decenii ale vieţii sale lipsesc mărturiile documentare, numele să fiind amintit cu prilejul unei întâlniri avute cu tânărul rege Matia, pe la începutul domniei acestuia.