Sănătatea publică - argumente și limite

În contextul unei dezbateri privind sănătatea publică din România, consider că este nevoie, în primul rând, să o definim. Astfel, sănătatea publică desemnează starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinanţii stării de sănătate, fie aceştia socio-economici, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, ori calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate.

Protecţia sănătăţii publice constituie prin urmare o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

În acest sens, asistenţa de sănătate publică reprezintă pilonul cel mai important al conceptului de sănătate publică, desemnând efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Această asistenţă se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.

Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Astfel, strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sănătoase. Asistenţa de sănătate publică este astfel o componentă a sistemului de sănătate publică.

Asistenţa de sănatate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.

Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează o serie de aspecte:

- dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor vizând asigurarea sănătăţii publice;

- monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei;

- planificarea în sănătatea publică;

- supravegherea epidemiologică, prevenirea şi controlul bolilor;

- managementul şi marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică;

- reglementarea domeniului sănătăţii publice, aplicarea şi controlul aplicării acestei reglementări;

- asigurarea calităţii serviciilor de sănătate publică;

- cercetarea-dezvoltarea şi implementarea de soluţii inovatoare pentru sănătatea publică;

- prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică;

- protejarea populaţiei împotriva riscurilor din mediu;

- informarea, educarea şi comunicarea pentru promovarea sănătăţii;

- mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate;

- evaluarea calităţii, eficacităţii, eficienţei şi accesului la serviciile medicale;

- dezvoltarea şi planificarea resurselor umane şi dezvoltarea instituţională pentru sănătate publică;

- integrarea priorităţilor de sănătate publică în politicile şi strategiile sectoriale de dezvoltare durabilă;

- asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau la ameninţările la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei, inclusiv prin introducerea de restricţii de circulaţie a persoanelor şi bunurilor.

De asemenea, principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică din România sunt următoarele:

- prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin asigurarea imunizărilor, controlul epidemiilor, supravegherea bolilor, supravegherea factorilor de risc comportamentali şi prin prevenirea accidentelor;

- monitorizarea stării de sănătate prin monitorizarea indicatorilor stării de sănătate, monitorizarea determinanţilor stării de sănătate, monitorizarea eficacităţii şi eficienţei activităţilor din domeniul sănătăţii publice, precum şi prin evaluarea nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică;

- promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin campanii de informare-educare-comunicare, programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii în comunităţi, dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale sau pledoaria pentru sănătatea publică;

- sănătatea ocupaţională prin definirea standardelor de sănătate ocupaţională sau prin controlul aplicării reglementărilor sănătăţii în muncă;

- sănătatea în relaţie cu mediul prin monitorizarea factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea, reglementarea calităţii principalilor factori de mediu, stabilirea normelor de igienă şi sănătate publică din punct de vedere comunitar, sau controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu;

- reglementarea primară şi secundară în domeniul sănătăţii publice prin elaborarea, revizuirea, adaptarea şi implementarea legislaţiei din domeniul sănătăţii publice, precum şi reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu potenţial impact asupra sănătăţii publice;

- managementul sănătăţii publice bazat pe managementul politicilor, planificării şi dezvoltării sistemului de sănătate publică, formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice, cercetarea în domeniul sănătăţii publice şi al sistemelor de sănătate şi colaborarea şi cooperarea internaţională în domeniul sănătăţii publice;