Standarde Internaționale și Naționale cu Privire la Protecția Atmosferei

1. Introducere

Calitatea mediului în care oamenii îşi desfăşoară activitatea are o influenţă complexă asupra lor, atât sub aspect igienico-sanitar cât şi sub aspectul productivităţii muncii.

Calitatea mediului ambiant se apreciază prin valoarea parametrilor confortului termic, prin compoziţie chimică şi puritatea aerului, precum şi prin alţi factori ca: nivelul de iluminare, nivelul de zgomot, gradul de ionizare a aerului, elemente de estetică etc.

Daca instalaţiile de încălzire asigură pentru o categorie relativ restrânsă de incinte în anotimpul rece, menţinerea temperaturii aerului interior la o anumită valoare, datorită unor măsuri suplimentare în general constructive sau de concepţie se pot menţine şi ceilalţi parametrii ai confortului termic ca umiditate relativă, temperatura medie de radiaţie, în limite acceptabile. Printr-o ventilare naturală, de regulă intermitentă (deschiderea uşilor sau ferestrelor) se poate asigura şi o primenire a aerului interior.

Dar pentru marea majoritate a incintelor, ca de exemplu încăperi aglomerate, încăperi de producţie, laboratoare, hale pentru creşterea industrială a animalelor etc., nu se mai pot asigura cerinţele de mai sus numai cu o instalaţie de încălzire. Pentru îndepărtarea mirosurilor şi degajărilor nocive sau chiar toxice, apare necesitatea introducerii “controlate” a unui debit de aer, un prim argument care solicita prezenţa instalaţiei de ventilare. Natura şi cantitatea de degajări nocive, modul lor de propagare, sistemul constructiv al incintelor, valoarea la care sunt prescrişi parametrii aerului interior pe considerente de confort sau tehnologice, limitele admisibile la care trebuie reduse concentraţiile diverselor substanţe nocive degajate, la care se adaugă de multe ori cu o pondere importantă consideraţii economice, au condus la folosirea unei game foarte variate de instalaţii de ventilare şi climatizare.

Daca în cazul unei incinte industriale cu pereţi exteriori, la care au loc numai degajări de căldură, este suficient pentru îndepărtarea acestora a se prevede o ventilare naturală-organizată, adică să se practice la partea superioara orificii de evacuare, iar la partea inferioară orificii pentru pătrunderea aerului exterior, în cazul încăperilor aglomerate datorită degajărilor mari de căldură şi umiditate, cât şi a valorilor la care trebuie menţinuţi parametrii de confort, este necesara răcirea aerului introdus pentru a mări capacitatea de preluare a căldurii,iar pentru a asigura şi limite mai strânse ale umidităţii relative, deci preluarea surplusului de umiditate este necesară şi uscarea aerului. Prin aceste măsuri se realizează una din formele sub care se întâlnesc instalaţiile de climatizare.

Unele procese tehnologice (industria textilă, optică, prelucrări de mare precizie, laboratoare metrologice etc.) impun uneori cerinţe şi mai stricte în privinţa unuia sau mai multora dintre parametrii microclimatului interior, ceea ce influenţează nu numai complexitatea agregatului de climatizare, ci însuşi sistemul constructiv al incintei respective.

Preocuparea pentru asigurarea condiţiilor de microclimat corespunzătoare specificului muncii desfăşurate de oameni sau naturii procesului tehnologic, reprezintă o cerinţă primordială în dezvoltarea tehnicii ventilării şi climatizării pe plan mondial.

În ţara noastră, grija pentru om, pentru condiţiile lui de muncă şi viaţă, pentru ridicarea nivelului de trai , se reflectă şi în prevederile Normelor Republicane de Protecţie a Muncii (N.R.P.M) sau a altor norme departamentale, în programele prioritare adoptate în domeniul ventilaţiilor, ca şi în cel al luptei împotriva poluării mediului înconjurător.

2. Legislaţia europeană

Calitatea aerului este unul din domeniile în care UE a fost foarte activă în ultimii ani. Scopul principal a fost să dezvolte o strategie completă prin stabilirea obiectivelor privind calitatea aerului pe termen lung. De asemenea, au fost elaborate o serie de Directive pentru a controla nivelul anumitor poluanţi şi de a monitoriza concentraţia lor în aer.

Directiva cadru privind calitatea aerului

În 1996, Consiliul de Mediu a adoptat Directiva Cadru 96/62/EC privind Managementul şi Estimarea Calităţii Aerului. Această Directivă revizuie legislaţia existentă anterior şi introduce noi standarde de calitate a aerului pentru poluanţii aerului nereglementaţi anterior, stabilind programul de dezvoltare a directivelor ”fiică” privind o gamă largă de poluanţi ai aerului. Lista poluanţilor atmosferici de luat în considerare include dioxid de sulf, dioxid de azot, particule, plumb şi ozon - poluanţi controlaţi de obiectivele deja existente privind calitatea aerului - şi benzen, monoxid de carbon, hidrocarburi poliaromatice, cadmiu, arsenic, nichel şi mercur.

Scopul general al Directivei Cadru privind Calitatea Aerului este de a defini principiile de bază ale unei strategii comune pentru:

- Definirea şi stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului în UE, proiectate pentru a evita, preveni sau reduce efectele dăunătoare asupra sănătăţii umane şi asupra mediului ca întreg;

- Definirea şi stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului în UE, proiectate pentru a evita, preveni sau reduce efectele dăunătoare asupra sănătăţii umane şi asupra mediului ca întreg;

- Definirea şi stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului în UE, proiectate pentru a evita, preveni sau reduce efectele dăunătoare asupra sănătăţii umane şi asupra mediului ca întreg;

- Estimarea calităţii aerului în statele membre pe bază de metode şi criterii comune;

- Obţinerea informaţiilor adecvate privind calitatea aerului şi asigurarea că aceste informaţii vor fi disponibile publicului, printre altele folosind pragurile de alertă.

- Menţinerea calităţii aerului acolo unde acesta este bun şi îmbunătăţirea acestuia în alte cazuri.

Articolul 3 al Directivei Cadru se referă la implementare şi responsabilităţi. În acest scop, statele membre vor desemna, la nivele corespunzătoare, autoritatea competentă şi organismele responsabile pentru:

- Implementarea acestei directive;

- Estimarea calităţii aerului;

- Aprobarea procedeelor de măsurare (metode, echipament, reţele, laboratoare);

- Asigurarea acurateţii măsurării prin procedee de măsurare şi verificarea menţinerii unei astfel de acurateţi prin aceste procedee, în particular prin controale interne de calitate desfăşurate, printre altele, în acord cu cerinţele standardelor europene de calitate;

- Analiza metodelor de estimare;

- Coordonarea pe teritoriul lor a programelor comunitare de asigurare a calităţii, organizate de Comisie.

Procedura comunitară pentru schimbul de informaţii şi date privind calitatea aerului în Comunitatea Europeană este stabilită prin Decizia Consiliului 97/101/EC. Decizia introduce un schimb reciproc de informaţii şi date legate de reţelele şi staţiile stabilite în statele membre pentru măsurarea gradului de poluare a aerului şi măsurătorile asupra calităţii aerului realizate de aceste staţii. Schimbul de informaţii se referă la poluanţii prezentaţi în Anexa I a Directivei 96/62/EC. Anexele Deciziei au fost amendate de Decizia Comisiei 2001/752/EC.