Surse de radiații și tehnici de protecție

Iradiere medicala

1. Surse de iradiere.

Iradierea artificiala a populatiei neprofesional expusa se realizeaza pe cale medicala (radioterapie), prin caderi de pulberi de la testele cu armele nucleare ori de la accidentarea unor reactoare nucleare, din industrie si cercetarile nucleare si din alte surse din viata curenta. Pentru a avea o imagine despre dozele anuale primite de un om, in tabelul 1. se prezinta dozele de radiatii de diferite origini, primite anual in Marea Britanie.

Echivalentele dozei efective anuale date de radiatii de diferite origini in Marea Britanie.

Tabelul 1

Surse de radiatii Doza [µSv/an]

Proceduri de origine naturala 1876

Proceduri medicale 250

Caderi radioactive 10

Deversari in mediu 1,5

Expunere profesionala 8

Alte surse 11

Iradierea medicala. Este principala cauza a expunerii artificiale la radiatii ionizante in procedeele de diagnostic si tratament. Consumul radiologic care reprezinta numarul actelor medicale de radioterapie, radiodiagnostic, radiografie dentara, explorare izotopica etc. si care creeaza un risc pentru pacient este foarte ridicat si evaluat la mai multe zeci de gray. In prezent iradierea medicala este practicata de o mare parte a populatiei la nivel mondial. In tarile dezvoltate economic, fiecare cetatean primeste intre 0,5 si 0,7 mSv/an. De aceea, radiologii sunt serios preocupati de reducerea dozelor de examinare si a numarului de expuneri la radiatii.

2. Eliminarea deseurilor radioactive.

In diferitele operatii cu substante radioactive naturale si artificiale se produc insemnate cantitati de reziduuri (deseuri) radioactive cu timpi de injumatatire si toxicitati diferite, care adesea cuprind si cantitati insemnate de substante inactive.

Clasificarea deseurilor radioactive in functie de activitate se face in:

- deseuri cu activitate scazuta: hartia, imbracamintea si echipamentul de protectie, pamantul contaminat, molozul din constructii etc.;

- deseuri cu activitate medie: schimbatori de ioni de la tratarea gazelor, lichidelor, precum si malurile bazinelor si materialele contaminate cu plutoniu;

- deseuri de activitate ridicata: lichidul rezultat la reprocesarea combustibilului nuclear uzat.

Administrarea deseurilor radioactive urmareste: colectarea prelucrarea, transportul si stocarea temporara sau permanenta. Colectarea se face in containere speciale de metal captusite cu materiale plastice, iar transportul se efctueaza cu mijloace de transport speciale, care asigura respectarea stricta a normelor de securitate impotriva poluarii si iradierii.

Operatiile de administrare difera in functie de radioactivitatea deseurilor si de starea lor de agregare.

Deseurile gazoase cu continut de 41Ar, 85Kr, 131Xe, 3H si cele volatile (131I) rezultate la fisiunea 235U, in practica curenta, se evacueaza direct in atmosfera la inaltimi mari, unde se dilueaza cu aerul atmosferic. In cazurile in care aceste emisii gazoase prezinta o radioactivitate foarte mare, peste limitele admise, ori au antrenat aerosoli (particule fine) puternic radioactivi, inainte de trimitere in atmosfera se trec peste un sistem de filtre speciale, capabile sa ii retina. Eliminarea carbonului radioactiv (14C), deoarece are o mica toxicitate si o radiatie slaba (β-, 0,2), se face direct in atmosfera sub forma de monoxid (14CO) si dioxid (14CO2).

Deseurile lichide cu activitate scazuta, dupa o diluare si stocare in bazine speciale, se deverseaza in apele de suprafata (rauri, mari, oceane). In prezent, mari cantitati de solutii radioactive cu activitati medii sau slabe rezultate din marea industrie nucleara se imerseaza in mari si in oceane la mari adancimi.

Deseurile solide cu activitate scazuta, in general, nu au nevoie de prelucrare, putand fi incapsulate si stocate permanent prin ingropare in pamant la adancimi mici sau prin imersie controlata in mari si oceane.

Deseurile cu activitate intermediara (timpi de injumatatire mari) se incorporeaza in materiale inerte cum sunt: betonul, bitumul sau masele plastice, putand fi stocate perpetuu prin imersie in mari adancimi (1500 m), in roci poroase sau in mine parasite. Mai ales se utilizeaza salinele parasite.

Deseurile cu activitate ridicata, in principal, constau din lichide rezultate de la reprocesarea combustibililor nucleari. Depozitarea lor se face in rezervoare speciale sau in cavitati naturale ori artificiale.

Depozitarea in rezervoare ingropate sau imersate in mari si oceane este cea mai utilizata metoda in tarile cu industrie nucleara dezvoltata. Rezervoarele sunt confectionate din beton captusit cu otel inoxidabil, astfel ca sa fie perfect impermeabile.

Depozitarea in depresiuni maritime se face in recipienti de forma sferica, din material plastic si otel. In prezent se afla depuse cantitati imense de astfel de deseuri radioactive rezultate din industria nucleara, in marea Irlandei, oceanul Atlantic si oceanul Pacific.

S-a preconizat si depozitarea acestor deseuri in regiuni glaciare (Groenlanda, Antarctica). Metoda ar fi mai sigura, dar inacceptabila din cauza pretului de cost ridicat al ambalajului si transportului.