Tehnici de depoluare și reconstrucție ecologică

Atmosfera este învelişul gazos care înconjoară pământul. În atmosferă, aerul ocupă 96% din volum, restul de 4% revenind vaporilor de apă. Aerul uscat este un amestec de gaze format din: 78% azot, 21% oxigen, din cantităţi mici de bioxid de carbon (0,03% în aerul normal) şi gaze rare (argon, neon, heliu).

Poluarea atmosferei este determinată de deversarea şi acumularea în aer a unor substanţe străine care afectează în măsură mai mare sau mai mică compoziţia acestuia, determinând variaţii ale proprietăţilor atmosferei. Prezenţa unor astfel de substanţe este nocivă deoarece afectează şi poate chiar distruge echilibrele ecologice şi implicit viaţa omului. Substanţele nocive eliberate în aer se dispersează în atmosferă şi sunt răspândite la distanţe foarte mari, ca urmare a deplasării maselor de aer. O mare parte sunt preluate ulterior de apa din precipitaţii prin intermediul căreia ajung în apele de suprafaţă (râuri, lacuri, mari şi oceane) sau în sol. [ 1.]

Sursele de poluare atmosferică se pot grupa în două categorii: surse naturale (erupţii vulcanice, fenomene de descompunere, uragane ş.a.) şi artificiale, rezultate în urma activităţilor umane (transportul auto, industria chimică, metalurgică, sectorul energetic, etc.). În funcţie de starea de agregare, poluanţii atmosferici se împart în:

- gaze (CO2, CO, SO2, NO, H2S, Cl2, NH3, etc);

- lichide (hidrocarburi, solvenţi organici);

- solide (praf sau pulberi de metale, oxizi metalici, săruri, etc).

Poluanţii atmosferici lichizi sau solizi, sunt dispersaţi în aer sub forma unor particule fine care îîi măresc volumul ocupat, realizând prin aceasta o activitate chimică mai intensă şi o viteză de sedimentare mai redusă. Particulele cele mai fine, dispersate în aer capată o stabilitate considerabilă, fapt pentru care vor persista un timp mult mai îndelungat în aer, determinând astfel creşterea gradului de poluare. Poluanţii atmosferici produc efecte directe, imediate cât şi efecte indirecte, pe termen lung. Astfel, spre exemplu, fenomenul de smog (fum, ceaţă) datorat gazelor de eşapament şi compuşilor organici incomplet arşi care reactionează fotochimic formând peroxiacetilnitrat, are efecte multiple: reduce vizibilitatea pe arterele de circulaţie, determină afecţiuni respiratorii, erodează clădirile, determină degradarea spaţiilor verzi, etc.

Efecte directe şi indirecte ale poluării atmosferei

Bioxidul de carbon provine, în cea mai mare parte din arderea combustibililor fosili. Creşsterea concentraţiei sale în atmosferă, peste limitele normale, determină perturbarea echilibrului ecologic prin accentuarea efectului de seră şi modificări ale climei.

Oxidul de carbon rezultat din arderea incompletă a combustibililor, din gazele industriale sau din gazele de eşapament, este deosebit de toxic, deoarece blochează hemoglobina, transportorul de oxigen din sânge.

Oxizii de azot, eliminaţi în aer mai ales de fabricile în care se produc acid azotic sau îngrăşăminte pe bază de azot, sunt foarte toxici şi pot determina asfixierea prin distrugerea alveolelor pulmonare, căderea frunzelor copacilor, reducerea vizibilităţii pe şosele şi formarea ploilor acide.

Bioxidul de sulf rezultat din industria neferoasă, alimentară şi erupţiile vulcanice, are efecte negative directe asupra faunei şi florei prin acidifierea solului (pH 4, 1,2-4, 4), contribuie la formarea ploilor acide şi provoacă degradarea construcţiilor prin transformarea calcarului în gips (CaSO4) care este mult mai solubil şi permite infiltrarea apei.

Hidrogenul sulfurat rezultat din activitatea vulcanică, din prelucrarea cărbunilor şi rafinăriile de petrol, provoacă îmbolnăviri grave de tip neurastenic caracterizate prin simptome de: astenie, oboseală, cefalee, ameţeală, anxietate, nervozitate, somnolenţă diurnă.

Fluorul prezent în atmosfera din apropierea fabricilor de aluminiu şi superfosfaţi, ajuns în sol prin precipitaţii, distruge microorganismele, plantele şi insectele (albinele) şi degradează stratul fertil afectând negativ recoltele agricole.

Pulberile industriale sunt deosebit de toxice atunci când conţin compuşi de Pb, Cd, P şi nocive dacă sunt particule fine de silice, calcar, gips, argilă, provocând alterări mecanice ale ţesutului aparatului respirator. Plumbul (Pb) este deosebit de nociv, deoarece micşorează rezistenţa organismului la îmbolnăviri, afectează funcţiile sistemului nervos, micşorează capacitatea de oxigenare a sângelui. [ 1.]

Între efectele indirecte, pe termen lung ale poluării atmosferei, cale mai actuale sunt:

- efectul de seră,

- ploile acide şi

- degradarea păturii de ozon din stratosferă.

Efectul de seră constă în încălzirea suprafeţei terestre pe seama radiaţiei solare care datorită gazelor existente în atmosferă, trec prin atmosferă în cantitate mult mai mare şi nu pot trece în sens invers, spre spaţiul cosmic. Principalele gaze cu efect de seră provenite din activiăţile umane sunt: bioxidul de carbon, metanul, compuşii clorofluorocarbonici, oxizii de azot şi freonii. Creşterea ratei de emisie a lor în atmosferă determină un proces de supraîncălzire a atmosferei şi accelerarea schimbării climei. În procesul de încălzire globală, nu temperatura medie este cea care ucide ci extremele. Secetele neaşteptate, valurile de caldură exagerate, uraganele devastatoare sunt doar câteva dintre fenomenele periculoase a căror durată de desfăşurare nu vor putea fi niciodată prevăzute în întregime.