Tratarea Apelor

1.INTRODUCERE

Obiectivul acestei lucrări constă în stabilirea metodelor pentru ameliorarea prin redimensionare şi modernizare a utilităilor și tehnologiilor necesare tratării apelor uzate si nămolurilor rezultate de la epurarea apelor uzate.Odată cu industrializarea, cu dezvoltarea urbană și rurală, precum și cu evoluția modurilor de consum, apele reziduale, cunoscute sub denumirea de ape “uzate”, au evoluat considerabil din punct de vedere cantitativ și calitativ. Apele reziduale menajere s au îmbogățit din zi în zi în produse mai complexe (detergeni, produse de curățat ), iar rețelele de asanare primesc ape uzate industriale, comerciale sau artizanale cu caracteristici foarte diverse.Apele de ploaie, care spală suprafețele, din ce în ce mai mari, acoperite cu asfalt și pavaj, se încarcă în produse minerale și organice făcând astfel să crească cu atât mai mult fluxul poluant de tratat. Atunci când apele uzate nu sunt tratate, cursurile de apă sunt depășite în ceea ce privește capacitatea lor naturală de epurare și rămân poluate. Tratarea sau epurarea apelor uzate are drept obiectiv reducerea încărcăturii poluante pe care o vehiculează astfel încât să se redea mediului acvatic o apă de calitate, care să nu afecteze echilibrele naturale și utilizările sale viitoare (pescuit, agrement, alimentație, utilizare agricolă sau industrială) [1].

2. Definirea noțiunii de apă uzată

Apele uzate sunt acele ape evacuate după utilizarea lor în diverse activități menajere, industriale sau agrozootehnice care conțin o mare cantitate de reziduuri suspendate sau dizolvate. Aceste ape nu pot fi deversate în bazinele acvatice natirale, ele putând produce modificari nedorite ale parametrilor fizico chimici ai apelor receptoare, precum şi perturbări grave ale echilibrului ecologic, cu efecte nocive asupra florei, faunei şi microbiotei specifice [1].

3. Clasificarea apelor uzate

Apele uzate, cunoscute şi sub denumirea de ape reziduale, sunt clasificate în: ape menajere, ape uzate industriale şi ape uzate agrozootehnice.

3.1 Ape menajere

Apele menajere sunt ape uzate care conțin materiale organice vegetale sau animale aflate în stare brută (cu conținut de celuloze, hemiceluloze) sau în diferite grade de descompunere (fecale, urină, săruri minerale, detergenți, grăsimi), precum şi un număr însemnat de microorganisme printre care se numără şi diverşi agenți patogeni.

3.2 Ape uzate industriale

Apele uzate industriale sunt ape provenite din diferite sectoare industriale. Aceste ape pot fi biodegradabile cum sunt cele din industria hârtiei şi celulozei, precum şi din industria alimentară, sau nebiodegradabile rezultate din industriile de fabricare a îngrăşămintelor chimice, a produselor petrochimice şi metalurgice, sau din industria de fabricare a cauciucului sintetic.

3.3 Ape uzate agrozootehnice

Apele uzate din sectorul agrozootehnic sunt cunoscute ca ape provenite de la ferme de creştere a porcinelor, păsărilor, bovinelor şi conțin o cantitate foarte mare de substanțe organice rezistente la biodegradare [2].

4. Autoepurarea apelor uzate

Autoepurarea apei reprezintă ansamblul de procese fizice, chimice şi biologice prin care apa se debarasează de poluanţii conţinuţi, fără intervenţia omului. Autoepurarea apei este influenţată de: natura şi concentraţia poluanţilor, temperatură (care influenţează viteza reacţiilor chimice şi biologice), radiaţiile ultraviolete solare (cu efect bactericid, de distrugere a bacteriilor şi bacteriostatic, de stagnare a înmulţirii bacteriilor) şi de regimul curgerii apei (debit, turbulenţă, condiţii de amestecare a efluentului cu receptorul). Argilele din albia râurilor constituie adevărate bariere naturale contra migrării poluanţilor.

Procesele fizice care au loc la autoepurare sunt:

diluţia poluanţilor prin dispersarea în receptor;

sedimentarea (căderea) particulelor solide din apă. Fenomenul depinde de mărimea particulelor, densitatea lor, forma, densitatea efluentului, temperatură, viteza de curgere a apei. Sedimentarea este favorabilă la particule grele, de mari dimensiuni, când temperatura de curgere a apei este redusă, deci la rîurile de şes. Sedimentele se depun mai mult la maluri, care astfel pot deveni depozite de poluanţi, cu repersursiuni asupra vegetaţiei, animalelor care se adapă, peisajului, devenind locuri de înmulţire a paraziţilor;

adsorbţia şi absorbţia poluanţilor pe şi în alţi poluanţi, sau la mal.

Procesele chimice pot fi de: oxidare (datorită oxigenului dizolvat în apă), reducere între poluanţii existenţi şi precipitare. Precipitatele produc turbulenţa, după care se depun.

Pocesele biologice din ape depind în plus faţă de factorii menţionaţi şi de concurenţa microbiană, sau antagonismul dintre microflora adăugată prin poluare şi flora deja existentă în apă. Se obţin astfel efecte bacteristatice şi bactericide. La acestea se adaugă şi acţiunea bacterivoră a organismelor acvatice. Substanţele organice se degradează la compuşi mai simpli (CO2, CH4, NH3, H2S, H2O). Purarea poate decurge aerob, în prezenţa oxigenului dizolvat în apă, dar şi anaerob, cu ajutorul unor bacterii care şi procură oxigenul prin descompunerea unor substanţe existente în apă. După această schemă se reduc nitraţii, carbonaţii şi sulfaţii. Unele bacterii pot acţiona atât aerob, cât şi anaerob. Plantele acvateice absorb CO2 şi sărurile din apă, degajând oxigen. Animalele (scoicile, viermii, racii ş.a.) şi peştii reţin în corp unii poluanţi, contribuind la epurarea apei, dar devenind nocivi pentru animale şi oamenii care se hrănesc cu ei. Poluarea intensă nu este redusă prin autoepurare şi apa "moare", fiind necesari câţiva ani pentru eliminarea sedimentelor, a altor poluanţi şi repopulare.[3]