Abordări economice în protecția mediului

1. Economia mediului in contextul stiintelor economice si de mediu

Calitatea mediului a fost perceputa ca o grija nefondata a unor indivizi bogati, care din anul 2003 a devenit una din problemele cele mai apasatoare ale omenirii, pentru ca nu mai este vorba doar de conservarea cadrului natural ci si de supravietuirea speciei umane.

Dezechilibrarea raportului dintre economie si mediu a determinat acordarea unei atentii sporite relatiilor dintre activitatea economica si mediul inconjurator, formarea constiintei ecologice, dezvoltarea stiintei economiei mediului si modificarea atitudinii fata de natura.

Inainte de revolutia agrara, dezvoltarea economica se inscria intr-o lume agrara, in armonie cat de cat relativa cu natura. Gandirea economica de la mijlicul secolului XVIII-lea, considera ca activitatea economica este condusa de legile naturale, iar bogatia depinde de fertilitatea pamanantului.

Inceputurile industrializarii bulverseaza aceasta viziune si raportul, in acest caz se inverseaza, omul este cel care domina natura.

Teoria economica evolueaza constituindu-se in modele abstracte eliminand din campul lor tot ce nu putea avea pret. Se utilizeaza din ce in ce mai multe ingrasaminte chimice, fibre sintetice, energia nucleara, care intr-o masura ajuta la cresterea spectaculoasa a productiei si deci, o mai buna satisfacere a nevoilor, dar in acelasi timp mediul se degradeaza continuu.

In timp ce societatea umana face planificari pe termen scurt si cere o amortizare rapida a investitiilor, reproducerea organismelor vii, capacitatea mediului de a raspunde la solicitarile din ce in ce mai mari se desfasoara invers proportional cu dorinta umana.

Astfel, trebuie dezvoltata o gandire pentru a gasi mijloacele de a intelege acest sistem complex al relatiilor dintre mediu si economie.

Economia este adapata in acest domeniu, problemelor existente. Lester Brown vorbeste despre faptul ca “economiile noastre sunt angajate intr-o forma deghizata a finantarii deficitului: procese ca despadurirea, supraexploatarea panzelor de apa freatice impulsioneaza randamentele actuale in detrimentul productivitatii pe termen lung.”

Un exemplu de “rau” contra naturii pentru obtinerea rapida a “bogatiei” este procesul de despadurire. Modul irational in care acestea sunt facut aduc profituri imediate, insa nu sunt luate in considerare si consecintele nefaste ale acestui lucru. Daca reimpadurirea nu are loc, intr-o perioada cat mai scurta, se vor cauta alte zone si acest proces nu ar fi stopat, factorul natural de productie contand prea putin. Notiunea de amortisment, luata de fiecare intreprinzator nu cuprinde insa si capitalul natural.

Dimpotriva, sistemul economic, ajuta la combatrerea acesor aspecte negative. Nici un indicator al activitatii economice nu masoara deprecierea naturii. In PIB, nu sunt cuprinse variatiile resurselor de natura.

Teoria apocaliptica a stagnarii cresterii economice ca urmare a limitelor conditiilor naturale, lansata de Malthus, acum cu doua secole in urma, a atras critici severe atat din partea economistilor, cat si din partea ecologilor. Din acesta cauza, orice cercetare serioasa si obiectiva a relatiei dintre cresterea economica si mediul ambiant a fost indelung evitata.

S-a creat, astfel, falsa parere ca omul trebuie sa subjuge, sa imblanzeasca si apoi sa transforme natura, punand-o in totalitate in slujba lui. Se ajunge la instrainarea omului de natura si crearea unui mediu artificial tot mai confortabil pentru acesta in detrimentul naturii.

Activitatea umana se prezinta ca un sistem global, complex si unitar, constituit dintr-o multitudine de subsisteme dinamice, fiecare cu specificitatea si legile sale proprii de miscare, dar aflat in interdependenta cu celelalte subsisteme, inclusiv cu sistemul global. Fiecare subsistem al activitatli umane constitute o parte a intregului care, la randul ei, are o miscare specifica ce influenteaza celelalte parti ale sistemului global, inclusiv pe acesta.

Progresul factorilor de productie, dezvoltarea si adancirea diviziunii sociale a muncii, impulsionate de satisfacerea la un grad cat mai inalt posibil a nevoilor umane, au determinat un proces istoric relativ indelungat de constituire a economiei ca stiinta, care continua si in zilele noastre printr-un proces de diversificare, integrare si restructurare a stiintelor economice.

,,Stiinta economica consta dintr-un ansamblu coerent de notiuni, idei, teorii si doctrine prin care sunt reflectate pe planul gandirii actele, faptele si comportamentele economice, din judecatile de valoare asupra acestora, precum si din tehnicile, metodele fi procedeele de masurare, evaluare, gestionare si stimulare a activitatii econominice".

Pentru prima oara termenul de economie politica a fost utilizat de francezul Antoine Montchrestien in tratatul sau de Economie Politica (1615), care in traducere libera semnifica initial regulile de gospodarire a cetatii.

Acest termen de economie politica desemna stiinta care studia economia in ansamblul ei, fiind utilizat de cei mai multi din marii economisti ai secolului al XIX-lea (D. Ricardo, K. Marx, J.B. Say, A. Marshall, C. Merger, S. Jevons, L. Walras) ca titlu pentru operele lor fundamentale. Acestia considerau domeniul economie politica ca un aspect particular al tuturor activitatilor umane. Mai tarziu, economistii de orgine liberala au utilizat termenul de economie politica ca o legatura intre stiinta economica si optiunile si deciziile politice, considerand ca economicul este subordonat politicului. In ultima jumatate a secolului al XIX-lea se manifesta o lendinta de reconstructie a economiei ca stiinta teoretica fundamentala, considerand economia despovarata de aspectele ideologice si constituire a ei intr-o tehnica sociala. Dar, indiferent de denumirea ce i s-a dat, economia a ramas suportul teoretic si metodologic al sistemului stiintelor economice. Incepand cu deceniul al VIII-lea al secolului XX, gandirea si stiinta economica au intrat intr-o noua perioada a evolutiei sale aflata in plin proces de desfasurare. Aceasta perioada se caracterizeaza prin dezvoltarea si actualizarea teoriilor economice elaborate anterior, prin abandonarea sau marginalizarea anumitor teorii, dar mai ales prin intensificarea preocuparilor conjugate ale diferitelor categorii de specialitati in rezolvarea problemelor globate ale omenirii, a dezechilibrelor economice si ecologice.