Acoperirea Riscului Valutar

Riscul este ca focul : dacă îl controlezi, te ajută, dacă

îl scapi de sub control, te distruge. (Theodore Roosevelt)

Caracteristica lumii contemporane este incertitudinea. Mediul economic, cel monetar, cel financiar bancar sunt permanent supuse unei concurenţe acerbe. Astăzi băncile sunt privite de către specialişti, şi nu numai, ca fiind acele instituţii care administrează riscul. Această caracterizare dată băncilor se datorează în special faptului că orice operaţiune financiar-bancară pe piaţa internă şi internaţională este supusă acţiunii unui ansamblu de factori de risc independenţi.

Comertul dintre Romania si restul lumii a crescut anual in mod constant. Ca in orice piata in plina evolutie cu fluctuatii ocazionale economice, sociale si politice, atat partenerii comerciali romani cat si cei straini trebuie sa caute modalitati de reducere a riscurile create de aceste fluctuatii.

Definirea şi clasificarea riscurilor specifice comerţului exterior

Activitatea de comerţ exterior se desfăşoară într-un mediu care, prin natura sa, include riscuri multiple determinate de complexitatea acestui tip de afaceri, de evoluţia contradictorie a pieţei mondiale, de insolvabilitatea specifică unor economii naţionale, ca şi de insolvabilitatea pieţei mondiale.Firmele participante în activitatea de comerţ exterior nu au siguranţa (certitudinea) că vor obţine rezultatele scontate.

Riscul reprezintă posibilitatea de a obţine rezultate favorabile sau nefavorabile într-o acţiune viitoare, posibilitate exprimată probabilistic. Riscul în comerţul exterior poate fi definit şi ca posibilitatea de a înregistra o pierdere într-un contract de comerţ exterior, datorită producerii unor evenimente imprevizibile.

În practică, ideea de risc este asociată cu cea de pierdere, existând riscuri din care decurg pierderi pentru ambii parteneri şi riscuri din care decurg pierderi numai pentru unul. În domeniul răspunderii contractuale în comerţul exterior, specialiştii delimitează riscurile din sfera evenimentelor imprevizibile negative, care sunt exterioare tranzacţiei, faţă de riscurile din sfera evenimentelor ce depind de parteneri. Altfel spus, pierderile cauzate unui partener de conduită culpabilă a celuilalt nu intră în accepţiunea conceptului de risc specific comerţului exterior. Totuşi, dacă într-un contract de comerţ exterior creditorul prejudiciat nu poate trage la răspundere debitorul şi acest tip de pierdere se consideră ca făcând parte din sfera riscurilor generale. Literatura juridică apreciază că riscurile comerciale specifice comerţului exterior sunt riscuri normale, dacă nu se poate reţine nici o culpă în sarcina uneia din cele două părţi implicate în operaţiune.

Riscurile specifice comerţului exterior se pot clasifica după mai multe criterii:

- Funcţie de conţinutul şi natura lor, discutăm de:

– riscuri economice (fluctuaţii valutare, neplata preţului, neexecutarea altor obligaţii etc.);

– riscuri neeconomice (război, blocade, embargou, anulări de licenţe, calamităţi etc.).

- După cauzele ce le determină, întâlnim:

– riscuri naturale (cutremure, inundaţii, furtuni etc.);

– riscuri politice (revoluţii, schimbări de guverne);

– riscuri de preţ (inflaţie, instabilitate etc.);

– riscuri financiar-monetare (fluctuaţia cursului monetar);

– riscuri legate de organizarea în domeniul producţiei.

- După localizarea riscurilor, avem:

– riscuri interne (întreprinderi productive, ICE, transport etc.);

– riscuri externe (derularea pe piaţa externă).

Dacă se combină criteriile de clasificare principalele, riscurile întâlnite frecvent în comerţul exterior sunt:

a) Riscuri în sfera producţiei pentru export: survin în legătură cu nerealizarea la termenele stabilite a mărfurilor pentru export; cantitatea, structura şi calitatea mărfurilor exportate.

b) Riscuri de inovaţie şi tehnologice: apar în cazul neîndeplinirii inovaţiilor preconizate şi modernizărilor tehnologice pentru producţia pentru export sau când costurile anticipate pentru aceste inovaţii sunt sub costul de realizare a lor, urmând ca exportatorul (producătorul) să lucreze în pierdere.

Uneori, fabricile producătoare şi exportatoare din ţări dezvoltate îşi experimentează produsele şi tehnologiile noi pe seama unor parteneri din ţări în curs de dezvoltare în care legislaţia privind securitatea producţiei şi protejarea populaţiei este mai lejeră. Riscul de inovare şi tehnologie poate apare şi dacă, în urma transferului de tehnologie (inovaţii, brevete sau know-how), importatorul nu realizează produsul la parametrii proiectaţi, similari cu situaţia de la exportator. În acest caz, poate pierde importatorul, dar dacă plata transferului de tehnologie se face în cote procentuale din noile produse realizate sub licenţă sau know-how, atunci pierde şi exportatorul.