Acordul Basel II privind Solvabilitatea Bancară

PREZENTAREA RISCULUI DE SOLVABILITATE

Riscul de solvabilitate sau riscul de capital este riscul de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru acoperirea eventualelor pierderi. O astfel de situatie apare atunci cand banca isi asuma riscuri prea mari in corelatie cu dimensiunile capitalului propriu. Spunem ca in acest caz nu exista o adecvare a capitalului bancii.

Pentru a determina un nivel optim al capitalului trebuie sa se tina cont de doua tendinte contradictorii:

1. banca actioneaza in sensul cresterii fondurilor proprii pentru a face fata riscurilor asumate. Din acest punct de vedere cu cat nivelul fondurilor proprii este mai mare cu atat pozitia sa este mai sigura. Dintr-o astfel de pozitie confortabila, banca are un spatiu de manevra mai mare si isi permite sa profite de oportunitatile pietei. De asemenea, banca beneficiza de o imagine buna pe piata si prezinta incredere in fata clientilor si partenerilor de afaceri.

2. banca dispune de fonduri proprii supradimensionate.O astfel de situatie presupune o utilizare ineficienta a fondurilor proprii. Banca desfasoara o activitate mult prea slaba pentru capitalurile pe care le are la dispozitie. Ea trebuie sa-si creasca volumul operatiunilor pentru a da satisfactie propriilor actionari. Daca nu reuseste, ea trebuie sa-si diminueze capitalul pentru a-i asigura o rentabilitate satisfacatoare.

Reglementari privind solvabilitatea bancii

Riscul de solvabilitate nu este un risc specific activitatii bancare. El se intalneste la toate societatile comerciale. In cazul bancii, acest risc se manifesta mai puternic avand in vedere functia sa de intermediere. Spre deosebire de celelalte societati nebancare, bancile participa la activitate cu un capital relativ mic, manipuland in schimb fonduri foarte mari. Interesul lor este de a atrage fonduri cat mai mari, de a le plasa, asigurand astfel o rata a rentabilitatii financiare mare, respectiv o rata a dividendului care sa multumeasca actionariatul. Activand in acest fel, banca scade ponderea capitalului in totalul pasivului, creste efectul de levier si in acelasi timp creste si riscul de solvabilitate.

Pentru a contracara tendinta bancilor de maximizare a profitului prin utilizarea intensiva a fondurilor proprii si fortarea expunerii la risc, autoritatile monetare si de credit impun limite in domeniu sub forma unor norme prudentiale. Aceste norme reglementeaza aspecte legate de adecvarea capitalului bancii (capital adequacy) si fac trimitere la fondurile sale proprii. Din acest motiv este bine sa clarificam, in cazul legislatiei romanesti ce inseamna fonduri proprii.

Pentru stabilirea fondurilor proprii ale unei societati bancare se iau in calcul doua categorii de capital: capital propriu si capital suplimentar.

1. capitalul propriu – este alcatuit din urmatoarele tipuri de capital:

• capital social varsat

• prime legate de capital varsate

• profitul reportat din exercitiile precedente

• profitul rezultat curent

• fondul de rezerva constituit conform legii

• fondul imobilizarilor corporale

• fondul de dezvoltare

Pentru determinarea capitalului propriu se fac o serie de deduceri:

• valoarea neamortizata a imobilizarilor corporale

• sumele repartizate ca dividend si participari la profit

• sume ce reprezinta imobilizari corporale in curs si care depasesc fondul de dezvoltare

• cheltuieli inregistrate in avans

• pierdere reportata din exercitiul precedent

• pierderea exercitiului curent

2. capitalul suplimentar – este alcatuit din:

• rezerva generala pentru riscul de credit, constituita conform legii

• alte rezerve

• alte fonduri

• imprumuturi subordonate (exemplu: imprumut obligatara realizat in anumite conditii, ce

permite la scadenta convertirea obligatiunilor in actiuni)

Capitalul social minim – pentru a putea obtine acordul de functionare in vederea desfasurarii unei activitati de banca, o societate trebuie sa aibe un capital social minim de 5 milioane euro. Acesta trebuie sa fie subscris integral si varsat in proportie de cel putin 50 % in momentul constituirii. Avand in vedere pe de-o parte nivelul minim exprimat in euro ce trebuie actualizat periodic in functie de cursul valutar si dorinta actionarilor de a depasi acest prag minim, pe de alta parte, bancile pot realiza majorari de capital pe urmatoarele cai:

• noi emisiuni de actiuni publice

• prin aport in natura la capital

• prin includerea primelor de emisiune, a unor rezerve sau a unor diferente favorabile de curs valutar

Adecvarea fondurilor proprii – aceste regulementarile vizeaza constituirea de fonduri proprii in functie de riscurile asumate de banca. Initial s-a avut in vedre riscul de credit, insa reglementarile s-au modificat in functie si de alte riscuri. Cea mai celebra norma de adecvare a fondurilor proprii este cea creata de Comitetul de la Basel, cunoscuta sub denumirea de norma Cooke.

Comitetul de la Basel, creat sub tutela Bancii Reglementelor Internationale a instaurat un nivel minimal de fonduri proprii ale bancii in functie de angajamentele sale bilantiere si extrabilantiere. Concret, norma Cooke sau indicele de solvabilitate se determina ca raport intre fondurile proprii si active ponderate si trebuie sa inregistreze o valoare de minim 8 %. Aceasta valoare valoare de 8 % a rezultat din practica usuala si din dorinta de a crea un conses privind relatiile de negociere a sa. Nu se poate afirma ca o valoare mai mare sau mai mica, de exemplu 9 % sau 7%, este mai obiectiva decat valoarea stabilita.