Acordul Schengen și Implicațiile Acestuia asupra Migrației Forței de Muncă în Uniunea Europeană

În zilele noastre, migraţia a devenit o actualitate, tot mai mulţi oameni plecând să lucreze în alte ţări. Odată cu intrarea statelor în spaţiul Schengen, în multe state, acest fenomen a luat amploare, având consecinţe pozitive, dar şi negative. De asemenea, intrarea ţărilor în spaţiul Schengen şi în Uniunea Europeană a produs diferite modificări în rândul populaţiei, odată cu libera circulaţie a oamenilor între ţări, mulţi dintre ei alegând să imigreze. Multe dintre ţări au fost lovite de valuri masive de migratori şi de asemenea, din rândul lucrătorilor naţionali au plecat mulţi spre alte ţări. Majoritatea celor care au emigrat din ţările mai slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare spre ţările dezvoltate, au avut tendinţa să lucreze pe posturi slab calificate, sau pe posturile care erau refuzate de lucrătorii naţionali. În acest context, a luat amploare şi munca ilegală.

Dezvoltarea Acordului Schengen

În anii 1980 a început o dezbatere cu privire la înţelesul liberei circulaţii a persoanelor. Unele state membre au considerat că acest concept ar trebui să se aplice numai cetăţenilor Uniunii Europene (UE), fapt ce ar implica păstrarea frontierelor interne pentru a putea face distincţie între cetăţenii UE şi cei din afara UE. Alte state au susţinut ideea liberei circulaţii pentru toţi, fapt ce ar însemna eliminarea completă a controalelor de frontieră. Pentru că statele membre nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în acest sens, Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos au decis în 1985 să creeze un teritoriu fără frontiere interne. Acesta a devenit cunoscut ca „Spaţiul Schengen”, după numele oraşului din Luxemburg în care au fost semnate primele acorduri. După semnarea Tratatului de la Amsterdam, această cooperare interguvernamentală a fost încorporată în cadrul UE în data de 1 mai anul 1999.

În anul 1984, fostul cancelar german Helmut Kohl s-a intalnit cu presedintele de atunci al Frantei, François Mitterand, la trecerea frontierei “Goldene Brenn” din apropiere de Saarbrücken. Aici au luat decizia de a elimina controalele la frontiera dintre Germania şi Franţa. Nici unul din ei nu bănuise atunci ce însemnătate vizionară va avea pe viitor acest gest pentru o Europă fără graniţe interne şi fără controale la frontierele dintre state. Viziunea lor a condus într-o primă fază la un acord între Germania, Franta, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg, încheiat în 1985 pe nava "Astrid" pe râul Mosel, în dreptul micii localităţi de frontieră Schengen din Luxemburg.

Astfel, acordul Schengen a fost numit după orăşelul din Luxemburg unde a fost semnat la data de 14 Iunie 1985, iar scopul acordului a fost abolirea treptată a controlului vamal comun al acestor ţări. La 19 iunie 1990 a fost semnată Convenţia cu privire la Implementarea Acordului Schengen, iar punctele cheie ale acordului vizau măsurile de creare, în urma abolirii controlului vamal comun, a unui spaţiu comun de securitate şi justiţie. Obiectivele principale ale acordului rezidă în: armonizarea prevederilor legate de intrarea şi şederea de scurtă durată în spaţiul Schengen a cetăţenilor din afara UE (omogenizarea vizei Schengen); problema azilului (cu determinarea privind căruia dintre Statele Membre se va supune solicitantul azilului); probleme de combatere vamală a crimelor legate de droguri; cooperarea poliţiei (urmăriri periculoase) şi cooperarea dintre statele Schengen în probleme de justiţie.

Convenția cu privire la Implementarea Acordului Schengen a intrat în vigoare la 1 septembrie 1993 însă prevederile lui nu puteau să aibă un efect practic totuşi, până când condiţiile tehnice şi legale nu erau îndeplinite. Astfel, Convenţia a început să aibă efecte practice la 26 martie 1995 atât pentru părţile originare ale Acordului Schengen, cât şi pentru cele care au aderat ulterior. Spaţiul Schengen s-a extins treptat, incluzând aproape toate statele membre. Italia a semnat acordurile în 27 noiembrie 1990, Spania şi Portugalia s-au alăturat în 25 iunie 1991, Grecia le-a urmat în 6 noiembrie 1992, Austria, în 28 aprilie 1995, iar apoi s-au alăturat Danemarca, Finlanda şi Suedia, în 19 decembrie 1996. Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia s-au alăturat în 21 decembrie 2007, iar Eleveţia, ţară asociată, în 12 decembrie 2008. Bulgaria, Cipru şi România nu sunt încă membri deplini ai spaţiului Schengen; controalele la frontierele acestor state cu spaţiul Schengen se vor menţine până când Consiliul UE va decide că au fost întrunite condiţiile pentru eliminarea controalelor la frontierele interne.

În conformitate cu Protocolul Tratatului de la Amsterdam, Irlanda şi Regatul Unit pot participa la una sau toate măsurile Schengen dacă statele membre Schengen şi reprezentantul guvernului ţării respective votează în unanimitate în favoarea acestor măsuri în cadrul Consiliului.