Acreditivul Documentar

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Din domeniul financiar-valutar, derularea plăţilor internaţionale constituie, poate componenţa cea mai cunoscută şi necunoscută, cea mai sensibilă şi rigidă, cea mai manevrabilă şi mai puţin stăpânită.

Utilizarea modalităţilor de plată în ansamblul sistemului valutar-financiar actual, poate constitui o frână sau un stimul pentru dezvoltarea relaţiilor de afaceri ale unei firme cu străinătatea.

In acelasi timp, plăţile nu pot fi disociate de riscuri valutare şi de preţ, sau de neexecutarea sau executarea defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contract.

A.D. ca modalitate de plată este o plată documentară deorece plata contravalorii mărfurilor către beneficiari se face de către o bancă numai contra documente (de unde şi denumirea). Dat fiind particularităţile mecanismului derulării plăţii, aceasta tehnică conferă partenerilor un grad de securitate ridicat.

Primele atestări documentare privind utilizarea A.D. datează de la începutul sec. al XIX - lea şi se regăsesc în arhivele băncilor din centrele comerciale ale lumii financiare de atunci: Paris, Amsterdam, Londra, fiind utilizat în negoţul cu ţări din Extremul Orient. Incepând cu sec. al XX - lea atestările sunt mai numeroase. Interesant de menţionat este faptul că, elementele de structură ale acreditivului: caracterul documentar, fermitatea angajamentului bancar, siguranţa pe care o conferă părţilor implicate, imaginat de către bănci acum două secole se regăsesc şi astăzi în practica în materie.

In anul 1920, ca rezultat al CONFERINŢEI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL din 1919 ce a avut loc la Atlanta (S.U.A.) a fost creată CAMERA DE COMERŢ INTERNAŢIONALĂ DE LA PARIS. (C.C.I.)

Debutul in elaborarea regulilor uniforme in materie de acreditive documentare a fost lung si dificil. Un prim proiect, a carui elaborare a inceput inca din 1924, a fost

prezentat de C.C.I. la Conferinta de la Viena in 1933. Documentul, intitulat " REGULI SI UZANTE UNIFORME PRIVITOARE LA ACREDITIVUL DOCUMENTAR ", desi a fost adoptat, nu a retinut atentia decat catorva tari, iar altele, printre care S.U.A., Marea Britanie l-au privit cu reticenta.

Ulterior dupa cel de-al doilea razboi mondial, dat fiind noua conjunctura politica, atitudinea tarilor fata de uniformizarea regulilor in materie se schimba.

S.U.A. care in anii '50 devine primul si cel mai mare exportator, a fost principalul promotor al revizuirii regulilor si uzantelor, noul text fiind adoptat la Conferinta de la Lisabona in 1951.

Numarul tarilor interesate si care aderau la aplicarea Regulilor si Uzantelor a inceput sa fie tot mai mare, iar practica acestora si experienta acumulata au impus o noua revizuire in 1962.

Cu aceasta ocazie, toate bancile din diferite tari si teritorii care figurau in " Bancher's Almanach " au aderat la aplicarea Regulilor si Uzantelor.

In acest context, problema realizarii unor reglementari cu adevarat internationale aplicabile in materie de acreditiv documentar devenea tot mai necesara.

Problema isi avea originea, pe de o parte, in faptul ca in unele tari legislatia bancara nationala ignora existenta acreditivului documentar, iar pe de alta parte, in alte tari se mentineau si erau utilizate propriile reguli nationale cum era exemplul Frantei.

Mai tarziu, sintetizand tehnicile si practicile in materie, Comisia de Tehnica si Practica Bancara sub presedentia lui Bernard S. Wheble, elaboreaza o noua versiune care este

adoptata in 1974 ( Publicatia nr. 274 ).

De precizat ca la elaborarea textului adoptat in 1974 au fost luate in considerare sugestiile formulate de institutiile bancare care nu erau reprezentate la C.C.I. dar ale caror propuneri au fost transmise acesteia prin intermediul COMISIEI NATIUNILOR UNITE PENTRU DREPT INTERNATIONAL, ceea ce in final i-a conferit o aplicabilitate internationala.

Textul este din nou imbunatatit si adaptat cerintelor moderne in 1984 ( Publicatia nr. 400 ) si in anul 1993 ( Publicatia nr. 500 ).

Pentru ca cei implicati sa poata fructifica de avantajele oferite de plata prin A.D., este necesara cunoasterea regulilor si uzantelor in materie elaborate de C.C.I. Acestea sunt:

- Reguli uniforme si practica acreditivelor documentare - C.C.I. Publicatia 500, revizuite in 1993 si care a inceput sa fie aplicata la 1 ianuarie 1994.

- Formulare standard privind acreditivele documentare - Publicatia 516, in care sunt prezentate formularele recomandate de C.C.I. pentru derularea platilor prin A.D., modul de completare si intelesul termenilor utilizati, atat de comercianti cat si de banci, in spiritul Publicatiei nr. 500.

- MT 700 Message Formats, elaborate de Sosiety for Woldwide Interbank Financial Telecomunication ( SWIFT ) cuprinde formatele de Teletransmisie Standard pentru A.D.