Aderarea la UE a țărilor din centrul și estul Europei

Introducere

Uniunea Europeana este un parteneriat economic si politic unic in lume, care reuneste 27 de tari.Timp de peste o jumatate de secol a contribuit la mentinerea pacii, stabilitatii si prosperitatii, a ridicat standardele de viata, a lansat o moneda unica si a evoluat constant catre crearea unei piete unice in cadrul careia persoanele, bunurile, serviciile si capitalul sa poata circula liber, ca si cum s-ar afla pe teritoriul unei singure tari.

UE a fost creata in perioada de dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. In prima etapa, s-a pus accent pe consolidarea cooperarii economice : tarile implicate in schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic si astfel se evita riscul izbucnirii unui conflict.

De atunci, Uniunea a evoluat mult, transformandu-se intr-o piata unica imensa, cu o moneda comuna, euro. Ceea ce a inceput ca o uniune strict economica a devenit treptat o entitate cu activitaţi in nenumarate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, pana la politica de mediu.

Exista cinci instituţii ale UE, fiecare avand un rol specific:

• Parlamentul European (ales de catre popoarele Statelor Membre);

• Consiliul Uniunii Europene (reprezentand guvernele Statelor Membre);

• Comisia Europeana (motor si organism executiv);

• Curtea de Justitie (asigura respectarea legii);

• Curtea Auditorilor (controleaza gestionarea buna si legala a bugetului UE).

UE promoveaza activ drepturile omului şi democratia si are cele mai ambitioase obiective de reducere a emisiilor pentru a combate schimbarile climatice. Datorita eliminarii controalelor de la frontierele interne, cetatenii europeni pot calatori liber aproape peste tot in UE. De asemenea, europenilor le este acum mult mai usor sa locuiasca si sa munceasca in alta tara a Uniunii.

Extinderea Uniunii Europene se referă la aderarea pe parcursul timpului a noi state la Uniunea Europeană. Extinderea este un proces sui generis în comparație cu celelalte provocări ale UE. Ca politică, extinderea este mai mult decât o preocupare a organelor comunitare; Procesul de extindere depinde de: pregătirea internă a țărilor candidate, pregătirea internă a UE, negocierile de aderare propriu-zise.

Contextul general al extinderii Uniunii Europene

Extinderea Uniunii Europene se refera la aderarea pe parcursul timpului a noi state la Uniunea Europeana. Ca politica, extinderea este mai mult decat o preocupare a organelor comunitare; Procesul de extindere depinde de: pregatirea interna a tarilor candidate, pregatirea interna a UE, negocierile de aderare propriu-zise.

Odata cu caderea comunismului in Europa Centrala si de Est, europenii devin si mai apropiati. In 1993, Pietei unice i se adauga cele „patru libertati”: libera circulatiei a marfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Anii '90 sunt si anii in care au fost semnate doua tratate, Tratatul privind Uniunea Europeana sau Tratatul de la Maastricht, in 1993, si Tratatul de la Amsterdam, in 1999. Oamenii devin preocupati de protectia mediului si de luarea unor masuri comune in materie de securitate si aparare. In 1995, UE se extinde cu inca trei state - Austria, Finlanda si Suedia. Un mic oras din Luxemburg, Schengen, va da numele sau acordurilor care le vor permite, treptat, cetatenilor europeni, sa calatoreasca fara a li se verifica paşapoartele la granita. Milioane de tineri pleaca la studii in alte tari cu ajutorul UE. Comunicarea se face din ce in ce mai usor pe masura ce incep sa fie folosite telefoanele mobile si internetul.

Colapsul regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Est si optiunea ferma a acestor state de adopta modelul economiei libere a reprezentat un eveniment fara precedent in istoria mondiala. Incepand cu 1990, majoritatea tarilor din centrul si estul Europei, inclusiv Romania, au vazut in Uniunea Europeana un punct de sprijin, iar in procesul de integrare europeana, o sansa pentru relansarea lor in plan economic.

Dupa depunerea cererilor oficiale de aderare a tarilor din centrul si estul Europei in perioada 1994 -1996, Consiliul European a cerut Comisiei – dupa cum este prevazut in Tratate – sa intocmeasca raporturi privind situatia din fiecare tara candidata, pentru a vedea in ce masura aceasta indeplinea criteriile de aderare si daca era capabila sa preia obligatiile ce ii reveneau odata cu obtinerea statutului de membru al UE.

Aceste rapoarte au fost prezentate de Comisie in iulie 1997, cu numele "Agenda 2000". Luand in considerare toate criteriile formulate de Consiliul European la Copenhaga, Comisia a enuntat faptul ca Ungaria, Polonia, Estonia, Cehia şi Slovenia ar putea indeplini in curand toate conditiile impuse, recomandand initierea negocierilor de aderare cu aceste tari, precum si cu Cipru. Comisia a subliniat totusi faptul ca un debut concomitent al acestor negocieri nu presupune in mod necesar si incheierea concomitenta a acestora. Negocierile urmau a se incheia, conform recomandarilor Comisiei, in functie de progresele inregistrate la nivelul fiecarei tari in parte.

Pe langa seria impresionanta de masuri ale Comisiei, anuntata in Agenda 2000, care vizau includerea tuturor statelor candidate in procesul de extindere, Consiliul Europei a fost de acord, la sfarşitul anului 1997, la Bruxelles, si cu propunerea de a convoca conferinte interguvernamentale bilaterale in vederea demararii negocierilor concrete de aderare intr-o prima faza doar cu acele tari care se remarcasera prin indeplinirea unora din conditiile necesare, si anume cu Estonia, Polonia, Slovenia, Cehia, Ungaria si Cipru. Negocierile cu acest "prim val" de tari candidate — asa numitul "grup de la Luxemburg" — au fost demarate in primavara anului 1998.

In decembrie 1999, sefii de state si de guverne intruniti la Helsinki au decis demararea negocierilor si cu cel de-al "doilea val", cu "grupa Helsinki" (Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania şi Slovacia). Negocierile de aderare cu aceste tari au inceput in mod oficial la data de 15 februarie 2000 la Bruxelles.