Aderarea la Uniunea Europeană a țărilor din estul și centrul Europei - analiză comparativă

Introducere

Uniunea Europeană a zilelor noastre este rezultatul unui proces care a început acum mai bine de jumătate de secol prin crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Aceste două industrii furnizau la vremea aceea forţa industrială pentru puterea militară. Robert Schuman, ministrul francez de externe, afirma la nouă mai 1950, în declaraţia să care a lansat proiectul, ca „orice război între Franţa şi Germania va deveni nu numai de neconceput ci imposibil din punct de vedera material”.

Uniunea Europeană a fost creată în perioada de după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. La început s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: ţările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic şi astfel se evita riscul izbucnirii unui conflict.

De atunci, Uniunea a evoluat mult, transformându-se într-o piaţa unică imensă, având o monedă comună, euro. Ceea ce a început ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu activităţi în nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la politica de mediu.

UE promovează activ drepturile omului şi democraţia şi are cele mai ambiţioase obiective de reducere a emisiilor pentru a combate schimbările climatice. Datorită eliminării controalelor de la frontierele interne, cetăţenii europeni pot călători liber aproape peste tot în UE. De asemenea, europenilor le este acum mult mai uşor să locuiască şi să muncească în altă ţară a Uniunii.

Extinderea Uniunii Europene se referă la aderarea pe parcursul timpului a noi state la Uniunea Europeană. Extinderea este un proces sui generis în comparatie cu celelalte provocări ale UE. Că politică, extinderea este mai mult decât o preocupare a organelor comunitare.

Procesul de extindere depinde de: pregătirea internă a tărilor candidate, pregătirea internă a UE, negocierile de aderare propriu-zise.

Capitolul I

Instituţiile Uniunii Europene

Există cinci instituţii ale UE, fiecare având un rol specific:

• Parlamentul European (ales de către popoarele Statelor Membre);

• Consiliul Uniunii Europene (reprezentând guvernele Statelor Membre);

• Comisia Europeană (motor şi organism executiv);

• Curtea de Justiţie (asigură respectarea legii);

• Curtea Auditorilor (controlează gestionarea bună a bugetului UE).

Extinderea Uniunii Europene

Extinderea Uniunii Europene se referă la aderarea pe parcursul timpului a noi state la Uniunea Europeană. Extinderea este mai mult decât o preocupare a organelor comunitare; Procesul de extindere depinde de: pregătirea internă a ţărilor candidate, pregătirea internă a UE, negocierile de aderare propriu-zise.

Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, europenii devin şi mai apropiaţi. În 1993, Pieţei unice i se adaugă cele „patru libertăţi”: liberă circulaţiei a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Anii '90 sunt şi anii în care au fost semnate doua tratate, Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la Maastricht, în 1993, şi Tratatul de la Amsterdam, în 1999. Oamenii devin preocupaţi de protecţia mediului şi de luarea unor măsuri comune în materie de securitate şi apărare. În 1995, UE se extinde cu încă trei state - Austria, Finlanda şi Suedia. Un mic oraş din Luxemburg, Schengen, va da numele sau acordurilor care le vor permite, treptat, cetăţenilor europeni, să călătorească fără a li se verifică paşapoartele la graniţă. Milioane de tineri pleacă la studii în alte ţări cu ajutorul UE. Comunicarea se face din ce în ce mai uşor pe măsură ce încep să fie folosite telefoanele mobile şi internetul.

Orice ţară care doreşte aderarea la Uniunea Europeană (UE) trebuie să fie în conformitate cu condiţiile prevăzute de articolul 49, precum ţi principiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Criteriile relevante au fost stabilite de către Consiliul European de la Copenhaga în 1993 şi consolidată de către Consiliul European de la Madrid din 1995. Pentru a adera la UE, un nou stat membru trebuie să îndeplinească trei criterii: politic: stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectarea şi protecţia minorităţilor; economice: existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi capacitatea de a face faţă presiunii concurentiale i fortelor pietei din cadrul Uniunii; acceptare aacquis-ului comunitar: capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare. Consiliul European decide să deschidă negocierile doar în cazul în care criteriul politic este îndeplinit. Orice ţară care doreşte să adere la Uniunea trebuie să îndeplinească criteriile de aderare.