Agenții de recrutare

Scurt istoric

Agenția de recrutare este o organizație.Scopul acesteia constă în realizarea unei “intalniri”, a unei legături, între o altă organizație dispusă să angajeze personal și persoanele interesate de oportunitățile oferite de joburile vacante în acea organizație.

În țările dezvoltate există agenții de recrutare publice, de stat, la care se adaugă agențiile private de recrutare a căror organizare și funcționare este reglementată prin legi speciale.

Cea mai veche mențiune despre o agenție de recrutare datează din anul 1650, când

Henry Robinson a propus Parlamentului englez înființarea unei agenții publice de recrutare cu scopul de a facilita “legatura” dintre angajatori și lucrătorii interesați de joburile oferite de aceștia. Evident, Parlamentul englez a respins această propunere, fapt ce l-a determinat pe Henry Robinson să își deschidă o afacere în domeniu, afacere care a nu rezistat însă. Abia la începutul secolului XX statele dezvoltate vor conștientiza utilitatea unor agenții de recrutare și le vor înființă cu scopul de a combate șomajul și de a ajuta oamenii să se angajeze.

În Marea Britanie prima agenție publică de recrutare s-a înființat în anul 1902, la Londra, iar în SUA abia în 1933.

Agentiile de recrutare private

Agențiile private de recrutare au fost considerate la început că fiind la limita legii. Organizația Internațională a Muncii susținea existența exclusivă a agențiilor publice de recrutare. Agențiile private din domeniu care solicitau plată pentru serviciile lor în scopul obținerii de profit erau fie interzise, fie activitatea lor era dur reglementată și se realiza doar sub condiția obținerii unei autorizări din partea statului.

Și în prezent activitatea agențiilor private de recrutare este supusă unei stricte reglementări și poate fi realizată doar de agenții autorizate. În Marea Britanie activitatea agențiilor private este reglementată prin “employment agency act”, datând din anul 1973. În Germania agențiile private de recrutare sunt reglementate juridic prin “ Arbeitnehmeruberlassungsgesetz”(legea angajării salariaților) lege care datează din 1972.

Agentiile de recrutare in Romania

România a urmat în mare măsură politica în domeniu a statelor dezvoltate. Excepția a constituit-o perioadă 1945-1989, perioadă în care existența șomajului era practic negată și persoanele ce refuzau angajarea în muncă riscau condamnarea. În țara noastră Oficiile de plasare au fost înființate efectiv în anul 1922 ca urmare a punerii în practică a dispozițiilor Legii pentru organizarea plasării, adoptată cu un an înainte.

Între anii 1945-1989 recrutarea și încadrarea personalului a fost strict reglementată și se realiză în funcție de necesarul de personal al fiecărei unități economice.

Începând cu anul 1953 până în anul 1976 când se va adopta legea nr.24 privind recrutarea și repartizarea forței de muncă, recrutarea și repartizarea personalului a fost reglementată prin hotărâri ale Consiliului de Miniștri după cum urmează:

-Hotarirea Consiliului de Miniștri nr. 4457/1953 privind recrutarea și repartizarea organizată a muncitorilor calificați și a personalului tehnic-administrativ;

-Hotarirea Consiliului de Miniștri nr. 371/1955 privind recrutarea și repartizarea organizată a forței de muncă necalificată;

-Hotarirea Consiliului de Miniștri nr. 728/1956, privind angajarea muncitorilor agricoli sezonieri în gospodăriile agricole de stat;

-Hotarirea Consiliului de Miniștri nr. 1051/1962 privind repartizarea în muncă a persoanelor puse în libertate din locurile de deținere;

-Hotarirea Consiliului de Miniștri nr. 1375/1967 privind unele măsuri pentru asigurarea forței de muncă necesară executării lucrărilor agricole din sectorul producției vegetale, în organizațiile agricole de stat din subordinea Consiliului Superior al Agriculturii;

-Hotarirea Consiliului de Miniștri nr. 947/1970 privind repartizarea și încadrarea în muncă a absolvenților învățământului de zi al liceelor industriale, agricole, silvice, economice și sanitare.

Prin legea nr.24/1976 se vor reglementa rolul și atribuțiile direcțiilor pentru probleme de muncă și ocrotire socială în activitatea de recrutare și repartizare a solicitanților locurilor de muncă. Regulă generală care a funcționat până în anul 1989 în materie de recrutare a personalului poate fi sintetizată astfel: absolvenții instituțiilor de învățământ erau repartizați pe locurile de muncă vacante la entitățile economice existente în unitatea administrativ teritorială în care funcționa instituția de învățământ.