Agricultură durabilă

Introducere:

In dorinta de progres si crestere economica cu orice pret, omul a uitat, adesea, ca este si parte a sistemului natural, intervenind, uneori, peste capacitatea de suport a acestuia. Astfel, au aparut dezechilibre ale caror efecte deja se simt, preocuparile la nivel mondial fiind tot mai accentuate in directia contracararii acestor efecte.

Pentru ca societatea sa se poata adapta la marile probleme cu care omenirea se confrunta au fost elaborate strategii nationale, cu obiective ce se vor concretiza in actiuni ce vor rezolva in viitor problemele cu care societatea noastra se confrunta in prezent.

Incepand cu noiembrie 2008, Romania are o noua Strategie Nationala pentru Dezvoltare Durabila, elementul definitoriu al acesteia fiind racordarea deplina a tarii noastre la o noua filosofie a dezvoltarii, proprie Uniunii Europene si larg impartasita pe plan mondial - cea a dezvoltarii durabile.

Agricultura durabila este un capitol important al acestei strategii intrucat obtinerea de productii mari, intr-o situatie de criza energetica prelungita, fara a prejudicia mediul ambiant si sanatatea publica a devenit o problema de interes mondial.

Conceptul de dezvoltare durabila (sustenabila) s-a cristalizat in timp, pe parcursul mai multor decenii, in cadrul unor dezbateri stiintifice aprofundate pe plan international si a capatat valente politice precise in contextul globalizarii.

In istoria recenta, prima semnalare a faptului ca evolutiile economice si sociale ale statelor lumii si ale omenirii in ansamblu nu mai pot fi separate de consecintele activitatii umane asupra cadrului natural s-a facut in raportul din 1972 al Clubului de la Roma intitulat Limitele cresterii (Raportul Meadows). Documentul sintetiza datele privind evolutia a cinci parametri (cresterea populatiei, impactul industrializarii, efectele poluarii, productia de alimente si tendintele de epuizare a resurselor naturale), sugerand concluzia ca modelul de dezvoltare practicat in acea perioada nu poate fi sustinut pe termen lung.

Problematica raporturilor dintre om si mediul natural a intrat in preocuparile comunitatii internationale incepand cu prima Conferinta a ONU asupra Mediului (Stockholm, 1972) si s-a concretizat in lucrarile Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare, instituite in 1985. Raportul acestei Comisii, prezentat in 1987 de G. H. Bruntdland si intitulat Viitorul nostru comun a oferit prima definitie acceptata a dezvoltarii durabile ca fiind „o dezvoltare care satisface nevoile generatiei actuale fara a compromite sansele viitoarelor generatii de a-si satisface propriile nevoi”. Conceptul de dezvoltare durabila reprezinta rezultatul unei abordari integrate a factorilor politici si decizionali, in care protectia mediului si cresterea economica pe termen lung sunt considerate complementare si reciproc dependente.

De la acest punct, problemele complexe ale dezvoltarii durabile au capatat o dimensiune politica globala, fiind abordate la cel mai inalt nivel la Conferinta Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare Durabila de la Rio de Janeiro (1992), la Sesiunea Speciala a Adunarii Generale ONU si adoptarea Obiectivelor Mileniului (2000) si la Conferinta Mondiala pentru Dezvoltare Durabila de la Johannesburg (2002). S-au conturat, astfel, programe concrete de actiune la nivel global si local (Agenda 21 Locala) conform dictonului „sa gandim global si sa actionam local”.

In cadrul acestui proces au fost adoptate o seama de conventii internationale care stabilesc obligatii precise din partea statelor si termene stricte de implementare privind schimbarile climatice, conservarea biodiversitatii, protejarea fondului forestier si zonelor umede, limitarea folosirii anumitor produse chimice, accesul la informatii privind starea mediului si altele, care contureaza un spatiu juridic international pentru aplicarea in practica a preceptelor dezvoltarii durabile.