Alegerea Cursului de Schimb și a Regimului Valutar

Alegerea regimului valutar a devenit nu numai subiect de interes academic, ci si de

interes pentru politicieni, dupa criza financiara din 1990, si, mai ales, odata cu introducerea monedei unice europene si cu largirea zonei euro prin primirea de noi membri din Europa Centrala si de Est. Decizia de alegere a unuia sau altuia dintre regimurile valutare este influentata de numeroase variabile, plecând de la cele economice, cum ar fi proprietatile de stabilizare ale regimului, cadrul institutional existent, preocuparea pentru comertul exterior si pentru investitiile straine, si ajungând pâna la cele politice, cum ar fi preferintele politice în contextul international.

Odata cu crearea Uniunii Monetare Europene, un nou capitol a fost deschis în dezbaterea privind alegerea celui mai potrivit regim valutar. La baza se afla alegerea unui regim valutar care sa serveasca cel mai bine interesele tarilor în ascensiune din Europa

Centrala si de Est în vederea aderarii la Uniunea Economica si în vederea îndeplinirii

criteriilor de la Maastricht, care le vor permite sa intre în Uniunea Monetara. Nu exista nici o îndoiala, din punct de vedere economic, ca tarile Central si Est Europene, fiind economii mici si deschise, au interesul sa se alature zonei euro dupa liberalizarea schimburilor si fluxurilor de capital si dupa ce devin membre ale Uniunii Europene. Aderarea la zona euro înseamna reducerea primei de risc, ratelor de dobânda si a costurilor de tranzactionare,împreuna cu adoptarea politicii monetare a Bancii Centrale Europene (oricum, odata cu integrarea de facto în economia zonei euro). Întrebarea care se pune, de fapt este daca exista un regim valutar ideal pentru tarile în tranzitie pe perioada de preaderare, regim care sa asigure stabilitatea, sa mentina competitivitatea si sa promoveze reformele structurale, odata cu îndeplinirea criteriului de la Maastricht referitor la inflatie.

De fapt, tarile Central si Est Europene au mentinut o larga varietate de regimuri valutare, de la consilii valutare (Estonia, Bulgaria), la regimuri de flotare libera (Cehia,Polonia pâna în aprilie 2000). Ungaria se afla undeva între aceste doua tipuri de regimuri valutare, regimul adoptat fiind acela de paritate glisanta cu benzi de fluctuatie relativ reduse,de ± 2,25%. O tinta comuna pentru aceste tari este aceea de a încerca îndeplinirea criteriilor de la Maastricht pe parcursul procesului de tranzitie, dar nu exista evidente empirice privind legatura dintre regimul de curs de schimb si îndeplinirea criteriilor de aderare. De exemplu, un nivel al inflatiei apropiat de cel din Uniunea Europeana a fost atins în Estonia, cu ajutorul consiliului monetar, în timp ce aproximativ aceleasi rezultate au fost obtinute în Cehia cu ajutorul unui regim de flotare libera, în Polonia cu un regim de paritate glisanta si în Ungaria cu paritatea glisanta cu banda îngusta. Aceasta este o dovada ca, de fapt, alte politici sunt mai importante decât regimul valutar. Regimul valutar este important, totusi, întrucât ultimul obiectiv este acela de a lega moneda de euro, iar acest proces trebuie sa fie cât mai eficient si organizat.

Alegerea regimului valutar nu se poate realiza decât privind economia respectiva în

toate aspectele ei si în interrelatie cu celelalte economii: acesta trebuie sa fie parte

componenta a unui cadru unitar de politica macroeconomica (curs de schimb flotant în

conditiile tintirii inflatiei nu are aceeasi semnificatie ca si cursul flotant în conditiile tintirii agregatelor monetare). Alegerea regimul valutar ar trebui sa respecte anumite obiective:evitarea deviatiilor, evitarea distorsiunilor politice sistemice, capacitatea de mentinere asistemului.

La prima vedere, evolutia cursului de schimb si a ratei inflatiei sunt efecte ale

dezechilibrelor macroeconomice specifice tarilor în tranzitie, dar o analiza mai atenta arata importanta acestor efecte asupra stabilizarii economice pe termen lung. Alegerea unei combinatii optime între regimul valutar si cel monetar, perfect adaptate fiecarei economii, reprezinta unul dintre factorii cheie ai proceselor de reforma. Perspectiva aderarii la Uniunea Europeana a tarilor din Europa Centrala si de Est a introdus în sistem variabile noi care vor schimba, pe termen mediu, optiunile privind combinatia optima.

Tarile Central si Est Europene, Malta si Cipru vor deveni membre ale Uniunii Monetare Europene. Din acest moment regimul valutar al acestor tari va deveni un subiect de interes comun si pentru celelalte tari membre. În plus, în conformitate cu tratatul de la

Maastricht aceste state vor adera la moneda euro, iar înainte fiecare va trebui sa participe la Mecanismul Cursului de Schimb II (MCS II). Exista o multitudine de regimuri valutare

compatibile cu MCS II, începând cu consiliul monetar, continuând cu un curs flexibil cu

banda îngusta de variatie si cu un curs flexibil cu banda larga de variatie de ±15% de o parte si de alta a paritati centrale fata de euro.

O asemenea diversitate de optiuni genereaza atât beneficii, cât si probleme. Pe de-o parte, miscarile cursului de schimb în limitele unei benzi de variatie largi pot „netezi”impactul diferitelor socuri din economie, dar, pe de alta parte, inflatia se poate accelera tunci când cursul de schimb se depreciaza sau are o volatilitate crescuta. Aceasta duce la eîndeplinirea criteriului de la Maastricht privind inflatia. O alta problema, poate fi legata de fluxurile de capital sunt descurajate de incertitudinea cursului de schimb. Nici cursul de schimb fix nu permite îndeplinirea criteriului referitor la inflatie datorita cresterii preturilor indusa de asa numitul efect Balassa–Samuelson si a importantelor fluxuri de capital.

Viitorii membrii ai Uniunii Monetare Europene se confrunta cu dilema de a alege între beneficiile unui sistem credibil pe termen lung (cum ar fi legarea monedei de alta

moneda sau consiliul monetar) sau flexibilitatea politicii monetare (benzi largi sau înguste de variatie).

Tarile în tranzitie din Europa Centrala si de Est au încercat sa îsi orienteze politica

monetara si valutara în functie de situatia economica interna. Obiectivul urmarit este

stabilizarea preturilor interne si implicit, stabilizarea cursului de schimb. Chiar daca prezinta caracteristici economice, politice si sociale relativ asemanatoare, optiunea pentru un anumit tip de regim valutar sau pentru o anumita politica monetara a tarilor în tranzitie este foarte diferita. Se pot, totusi, observa doua maniere de abordare a politicii valutare: optiunea catre liberalizarea cursului de schimb sau cea pentru fixitatea acestuia. Cu privire la politica monetara se observa o preferinta pentru utilizarea cursului de schimb ca ancora monetara(Bulgaria, Estonia, Ungaria) si pentru fixarea inflatiei (Polonia, Cehia, Letonia).

Evolutia în timp a optiunii pentru un regim sau altul a fost diferita. Tarile cu economie mica si relativ dependente de importuri au trecut de la un regim relativ liberalizat la un regim de curs fix (Bulgaria, Lituania), în timp ce tarile cu economii mai putin dependente de importuri s-au orientat catre flotarea libera. Aceasta tendinta se înscrie în cea globala de orientare spre cele doua extreme ale regimului valutar.

Diversitatea mare de regimuri valutare din tarile în tranzitie este explicata de specialisti în primul rând prin diversitatea structurala mare a acestor tari dar si prin dorinta acestora de a controla cât mai bine cele doua variabile: cursul de schimb si inflatia.